Luna mai, luna Fecioarei Maria

Ziua a XXIV-a - 24 mai

POCÃINÞA

Ce este pocãinþa?

Este virtutea care ne ajutã sã reparãm jicnirile aduse lui Dumnezeu prin pãcat. Prin ea, putem repara ofensele aduse de noi ºi ofensele aduse de alþii. Sunt oameni care fac pocãinþã pentru pãcatele proprii ºi chiar ºi pentru pãcatele altora.

Isus a fost Penitentul dumnezeiesc pentru pãcatele noastre. Maica Domnului a fost Penitenta cereascã pentru pãcatele noastre. Victime sublime, care s-au oferit cu totul ºi numai pentru mântuirea noastrã.

Prin jertfirea lor ne-au rãscumpãrat, deschizându-ne porþile Paradisului ºi oferindu-ne mijloacele necesare: harul de a ne mântui.

Acum e datoria noastrã de a ne folosi de aceste mijloace. Unul din aceste mijloace este, desigur, pocãinþa. "Dacã nu veþi face pocãinþã, cu toþii veþi pieri" (Lc 13,15).

De ce trebuie sã facem pocãinþã?

Pentru cã suntem pãcãtoºi ºi continuãm sã pãcãtuim. Este necesarã, de aceea, repararea, ispãºirea. Este un act de dreptate: sã reparãm rãul fãcut.

"Fiecare pãcat, mic sau mare, - scrie sfântul Augustin - nu poate rãmâne nepedepsit: sau este pedepsit de omul care face pocãinþã pentru el, sau la ultima judecatã a Domnului".

Putem sã ne amintim câþiva mari pãcãtoºi convertiþi, care au devenit sfinþi: sfânta Maria Magdalena, sfântul Augustin, sfânta Margareta de Cortona, sfântul Ignaþiu de Loyola, sfântul Camil de Lellis...

Ei ne aratã cã prin pocãinþã se reparã ºi se recupereazã totul, pânã la cea mai înaltã sfinþenie; ºi îi dau dreptate sfântului Ciprian care exclamã: "O, pocãinþã... tot ce era legat, tu ai dezlegat; ce era închis, tu ai deschis!" Pocãinþa dezleagã lanþurile tuturor datoriilor fãcute prin pãcate ºi deschide tezaurul harurilor cele mai deosebite.

Pocãinþa este iubire

Când sfântul Dominic Savio era grav bolnav, a fost supus unei intervenþii de flebotomie chirurgicalã. Înainte de a începe, medicul i-a spus: "Întoarce-te pe cealaltã parte, Dominic, ca sã nu vezi cum îþi curge sângele!"

"Nu!" - a rãspuns sfântul - Am strãpuns mâinile ºi picioarele lui Isus cu cuie mari pe Cruce ºi El nu a spus nimic!..." ªi Dominic a suferit fãrã o tânguire cele zece mici tãieturi care i s-au fãcut.

Iatã legea iubirii: când cineva iubeºte cu adevãrat o persoanã, vrea sã împartã cu ea toate suferinþele persoanei iubite. Nu poate sã nu facã aºa.

Când îl iubeºte pe Isus ºi cunoaºte viaþa Sa de umilinþã ºi jertfã, care a culminat cu rãstignirea cea crudã ºi cu moartea, nu poate sã nu doreascã sã participe la toatã aceastã durere voitã din iubire.

Intensitatea acestei participãri uneori s-a arãtat în mod minunat ºi sângeros. Sã ne gândim la sfântul Francisc de Assisi, sfântul Veronica Giuliani, sfântul Gemma Galgani, Padre Pio din Pietrelcina.

Dar în toþi sfinþii penitenþa cea mai sfâºietoare era o cerinþã a iubirii. Ei ajungeau la punctul de a nu dori altceva decât sã sufere. Sã ne amintim de unele exemple admirabile: sfântul Francisc Xaveriu, deºi chinuit de dureri groaznice, se ruga cu înflãcãrare zicând: "Mai mult, Doamne, încã, mai mult!" ªi insulei pe care a avut de suferit cele mai mari necazuri i-a pus numele de "Insula mângâierilor".

Sfânta Tereza de Avilla este renumitã pentru acel strigãt al ei: "Sau sã sufãr, sau sã mor!" ªi sfântul Ioan al Crucii i-a rãspuns lui Isus, care l-a întrebat ce ar dori: "Sã sufãr ºi sã fiu dispreþuit pentru Tine!"

Sfântul Gabriel al Maicii îndurerate spunea cã Paradisul sãu erau durerile Maicii Domnului. Sfântul Maximilian M. Kolbe numea "caramele" crucile ºi suferinþele. Padre Pio din Pietrelcina spunea cã durerile sale cumplite erau "bijuteriile Mirelui". Astfel gândeºte cine iubeºte.

Împlinirea datoriei proprii

Prima ºi cea mai mare pocãinþã a creºtinului este aceea de a-ºi împlini fidel ºi perfect datoriile proprii de fiecare zi. A face alte fapte de pocãinþã omiþându-le pe acestea înseamnã a avea grijã de lucruri secundare, neglijând principalul.

Primul loc - sã fim atenþi - îl ocupã totdeauna îndeplinirea exactã a datoriilor proprii. Dacã se face aceasta, esenþa vieþii noastre de pocãinþã este asiguratã.

Sfântul Iosif Cafasso ducea o viaþã de pocãinþã ascunsã de ochii celor mulþi. Din mãrturiile depuse la procesul de beatificare, ºtim cã a observat ceva buna femeie care îi spãla albiturile pãtate cu sânge.

"De ce totdeauna cãmãºile sunt pãtate cu sânge? - a întrebat într-o zi. Aveþi vreo ranã?" Sfântul ar fi voit sã tacã, dar i-a rãspuns sincer: "Sunteþi ca ºi mama mea. Vã voi spune totul deschis, dar sã nu spuneþi nimãnui. Trebuie sã ºtiþi cã noi, preoþii, purtãm o centurã cu þinte, numitã "ciliciu". Iatã de ce gãsiþi pete de sânge". "Dar trebuie sã vã facã rãu, sãrmanul meu fiu", a exclamat femeia.

"Sigur cã face puþin rãu; dar trebuie sã ispãºim pãcatele, nu?

"Ce spuneþi? - l-a întrerupt ea înspãimântatã. Dacã dv. trebuie sã faceþi pocãinþã, ce trebuie sã facem noi?"

"Dumneata munceºti din greu - a rãspuns sfântul - ºi a munci toatã ziua este o mare pocãinþã!".

Pocãinþa pentru pãcãtoºi

Plângerea dureroasã a Maicii Domnului de la Fatima ar trebui cu adevãrat sã ne stea la inimã: "Multe suflete merg la iad, pentru cã nu este cine sã se jertfeascã ºi sã se roage pentru ele".

Iacinta, floricica Maicii Domnului de la Fatima, a fost pãstoriþa cãreia mai mult i-au stat la inimã aceste cuvinte ale Maicii Domnului. Ea a voit sã fie victimã nevinovatã; ºi suferinþa pentru pãcãtoºi a fost pasiunea ei pânã la moarte.

Lovitã de gripa spaniolã ºi de pleuritã purulentã cu infecþie progresivã, dusã la spital, departe de casã, supusã unei intervenþii chirurgicale pentru îndepãrtarea a douã coaste fãrã anestezie!... Sãrmanã copilã! Totuºi a avut curajul eroic de a nu pierde nici o ocazie de sacrificiu pentru cei pãcãtoºi: mâncãruri care nu-i erau pe gust, sete, singurãtate, þintuitã la pat, dureri chinuitoare... Singura mângâiere cereascã i-a fost mângâierea maternã a Maicii Domnului. A murit consumatã de febrã ºi dureri, singurã-singuricã, pe Inima Neprihãnitã, venitã din cer pentru a lua victima nevinovatã pentru pãcãtoºi. Ce exemplu de pocãinþã eroicã!

Practicã

- Sã meditãm Pãtimirea ºi Moartea lui Isus.
- Sã oferim toate jertfele ºi necazurile Maicii Domnului îndurerate...
- Sã recitãm misterele de durere ale sfântului Rozariu.

Text preluat din Luna mai, luna Mariei de Stefano Maria Manelli, Editura Serafica, 2004, traducere de pr. Alois Donea, OFMConv.

12345678910111213141516171819202122232425262728293031