Luna mai, luna Fecioarei Maria

Ziua a XIV-a - 14 mai

ÎNJURÃTURA - HULA

"Sufletul meu preamãreºte pe Domnul" (Lc 1-46). Când sufletul Maicii Domnului s-a deschis pentru o singurã licãrire, ne-a fost dãruit un imn de slavã ºi de iubire care ne descoperã cât de plinã de Dumnezeu ºi cât de perfectã este desãvârºirea laudei lui Dumnezeu. (Ef 1,12) La polul opus este un alt suflet: cel al hulitorului. ªi aici hula vine din interior ºi descoperã lipsa lui Dumnezeu din suflet ºi ofensa adusã datoriei de a cultiva slava lui Dumnezeu.

Hula este un pãcat teribil, pãcat de moarte, o foarte mare insultã care i se aduce lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinþilor ºi la tot ce-i sfânt.

Sfântul Ieronim ajunge sã spunã cã: "orice pãcat este uºor dacã se pune în comparaþie cu hula."

Prin hulã (înjurãturã) omul se ridicã împotriva lui Dumnezeu, dã scandal, e provocatã "mânia lui Dumnezeu" (Col 3,6) ºi aduce nenorocirea de a pierde harul lui Dumnezeu.

Padre Pio din Pietrelcina definea înjurãtura "limba diavolului" ºi se mâhnea foarte mult când o auzea, încât scria astfel pãrintelui sãu spiritual: "Cât de mult sufãr, pãrinte, când vãd cã Isus nu este respectat de oameni; dar ceea ce este mai rãu e cã este insultat ºi, mai mult decât toate, cu acele înjurãturi îngrozitoare. Aº vrea sã mor sau cel puþin sã devin surd, decât sã mai aud atâtea insulte pe care oamenii le aduc fui Dumnezeu."

Ce delir mintal îi apucã pe oameni de-i pune sã înjure? înjurãtura este impietate inspiratã de diavol ºi o neruºinare de oameni nebuni. Altfel nu se poate explica.

Mai degrabã martiriul

Câþi martiri n-au preferat sã-ºi verse sângele decât sã blesteme? Câtã cinste pentru credinþa creºtinã!

Când sfântul Policarp, un bãtrân venerabil, episcopul oraºului Smima, a fost dus la locul de chinuri, proconsulul roman i-a cerut: "Blestemã-l pe Cristos ºi te voi lãsa liber". Înainte de a da rãspunsul, sfântul Policarp a ridicat ochii spre cer ºi apoi a zis: "Sunt 80 de ani de când îl slujesc pe Domnul nostru Isus Cristos ºi în tot acest timp El nu mi-a fãcut decât bine ºi acum sã-l blestem? El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu, Binefãcãtorul meu cel mai mare".

A înfruntat moartea cu un mare curaj ºi a fost o moarte strãlucitã în faþa tuturor.

Aproape la fel s-a întâmplat ºi cu curajoasa fecioarã Apollonia. I-au scos cu brutalitate dinþii. Apoi voiau ca sã rosteascã injurii ºi blesteme, altfel ar fi aruncat-o într-un rug deja pregãtit. În aceste condiþii sfânta n-a mai aºteptat nici sã fie aruncatã. S-a eliberat de legãturi ºi s-a aruncat singurã în foc.

Obligaþia de a îndrepta rãul fãcut

Sfântul Augustin spune: "Hulitorii lui Cristos care domneºte în ceruri nu sunt mai puþin vinovaþi decât aceia care mai înainte l-au rãstignit, pe pãmânt". Din aceasta decurge obligaþia de a dojeni ºi corecta pe toþi cei care au acest obicei blestemat: "Noi trebuie sã suportãm cu rãbdare insultele care ni se aduc; dar, când în faþa noastrã o gurã sacrilegã vomitã hula împotriva lui Dumnezeu, nu numai cã nu trebuie sã rãbdãm, ci trebuie sã ne împotrivim celui nelegiuit, sã condamnãm insulta, sã nu ne ascundem indignarea."

Padre Pio din Pietrelcina, când a fost întrebat dacã trebuie mustrat cel ce înjurã, a rãspuns: "Este un lucru prea sfânt ºi prea drept."

Nu trebuie sã ne dispensãm de o datorie care trebuie sã ne stea la inimã, pentru cã înjurãtura este ºi un delict social. "Din cauza înjurãturii - scria sfântul Ioan Gurã de Aur - vin asupra pãmântului foametea, cutremurele, ciuma ºi rãzboaiele".

ªi Padre Pio întãreºte: "Înjurãtura atrage pedepsele lui Dumnezeu: bolile, nenorocirile, ne ia pâinea, ia cenuºa din vatrã, ne face sã pierdem haruri importante care ne erau hãrãzite". Pentru aceasta el era exigent ºi energic. Pe cei care înjurau îi trimitea adesea fãrã dezlegare, lovindu-i uneori cu expresii ca acestea: "înjurãtura este diavolul pe limba ta; atragi iadul asupra sufletului tãu".

Înjurãtura este un mister de nelegiuire.

Ai înjura-o tu pe mama ta?

Într-o zi, sfântul Maximilian Kolbe, pe o stradã din Roma, a auzit pe un om lansând o înjurãturã groaznicã împotriva Maicii Domnului.

Sfântul Maximilian, frãmântat în sine, s-a apropiat îndatã de acel om ºi i-a spus cu lacrimi în ochi: "De ce o înjuri pe Maica Domnului? Ai înjura-o tu pe mama ta?" La acele lacrimi ºi la acele cuvinte, omul care înjurase ºi-a revenit, a cerut iertare ºi a promis cã nu va mai face acest lucru.

Dacã o iubim cu adevãrat pe Maica Domnului, nu trebuie sã ne purtãm ca sã facem ca Ea sã fie respectatã? Ea este Mama noastrã! ªi atunci când nu putem sau nu se reuºeºte corijarea blasfemiatorului, trebuie cel puþin sã facem puþinã reparaþie pentru blasfemii.

Alexandru Manzoni povesteºte un mic episod care i s-a întâmplat la Milano. Într-o searã de iarnã, când drumurile erau pline de zãpadã, el a auzit o groaznicã înjurãturã spusã de unul care curãþa de zãpadã. Contrariat ºi trist, Manzoni a voit sã intre imediat într-o bisericã pentru a repara, prin rugãciune, acea înjurãturã. Aici a vãzut o scenã neaºteptatã ºi foarte frumoasã. Aproape de Tabernacol, o copilã îi trimitea sãrutãri lui Isus cu mânuþa ei.

Manzoni a privit cu duioºie, apoi ºi-a ascuns chipul între mâini ºi a plâns.

La ºcoala sfântului Alfons sã învãþãm datoria de a repara, amintind acele frumoase ºi semnificative cuvinte din vizita sa la Isus Euharisticul ºi la Maica Domnului: "Salut astãzi prea iubitoarea ta inimã, pentru a aduce reparaþie pentru toate injuriile pe care le-ai primit!"

De la sfinþi sã învãþãm a aduce reparaþie îndatã ce auzim vreo înjurãturã, cel puþin cu câteva rugãciuni scurte, spuse din toatã inima.

Sã cerem Maicii Domnului sã umple sufletele noastre cu iubire pentru slava lui Dumnezeu.

Practicã

- Sã recitãm cu iubire "Magnificat".
- Oferã ziua pentru îndreptarea celor ce înjurã.
- Sã reparãm blasfemiile, corectându-i pe cei ce le fac sau fãcând multe rugãciuni scurte (iaculatorii).

Text preluat din Luna mai, luna Mariei de Stefano Maria Manelli, Editura Serafica, 2004, traducere de pr. Alois Donea, OFMConv.

12345678910111213141516171819202122232425262728293031