Luna mai, luna Fecioarei Maria

Ziua a IX-a - 9 mai

VIAÞA ÎN HARUL SFINÞITOR

Maica Domnului este numitã de îngerul Gabriel "plinã de har" (Lc 1,28). ªi noi înþelegem cã plinã de har înseamnã plinã de Dumnezeu.

ªi noi spunem despre noi înºine: sunt în harul lui Dumnezeu sau fãrã harul lui Dumnezeu, adicã îl am pe Dumnezeu în suflet sau pe satana: "Cine nu este cu mine, este împotriva mea" (Mc 12,30).

Deci, ce este harul?

Este viaþa dumnezeiascã în suflet. "Când un suflet este în harul lui Dumnezeu, este pãrtaº al naturii divine". Nu devine Dumnezeu, dar este unit, este plin, este cufundat în Dumnezeu: ca un burete care, scufundat în apã, este plin de apã.

Deja aceste câteva gânduri sunt suficiente pentru a înþelege nemãrginita valoare pe care o are sufletul creºtinului în starea harului sfinþitor.

Desigur, avea dreptate papa Leon cel Mare sã exclame: "Recunoaºte, creºtinule, demnitatea ta; ºi, devenit pãrtaº al naturii divine, fereºte-te sã înjoseºti mãreþia ta prin fapte nedemne".

Sufletul ... ºi câinele

Într-o zi, sfântul Paroh de Ars trecea, ca de obicei, printre douã rânduri de oameni pentru a merge în bisericã. Deodatã s-a oprit în faþa unui vânãtor, care avea puºca în bandulierã ºi frumosul sãu câine de vânãtoare alãturi.

Sfântul s-a aplecat mai întâi sã mângâie câinele, spunând: "Ce câine mãreþ!" Apoi l-a fixat cu privirea pentru câteva momente pe vânãtor ºi i-a spus: "Domnule, ar fi de dorit ca sufletul dumitale sã fie frumos ca acest câine ce-þi aparþine". La aceasta se reduce sufletul unui creºtin fãrã harul lui Dumnezeu: valoreazã mult mai puþin decât un câine!

Dar cum se pierde harul iui Dumnezeu? Se pierde prin sãvârºirea pãcatului de moarte. Sufletul în harul lui Dumnezeu este asemãnãtor cu un bec electric aprins. Prin pãcatul de moarte, sufletul devine asemãnãtor cu un bec ars. Nu mai dã luminã, nu mai foloseºte la nimic.

Dar harul lui Dumnezeu se poate redobândi, atâta timp cât cineva este în viaþã, prin cãinþã ºi prin sacramentul Spovezii. Este în interesul nostru sã nu amânãm a-l redobândi, pentru cã fiecare clipã trãitã în pãcatul de moarte este un moment trãit ca "fii ai întunericului" (1Tes 5,5), în loc sã fim "fii ai luminii" (Ef 5,8).

Înþeleg oare creºtinii toate acestea? Sau poate mai degrabã, mulþi nu se preocupã aproape deloc cã se aflã fãrã harul lui Dumnezeu ºi continuã sã trãiascã dintr-un pãcat de moarte în altul.

Omenirea fãrã har

Din pãcate, dacã voim sã aruncãm o privire, chiar ºi din fugã, asupra omenirii, pentru a ºti dacã majoritatea trãiesc în harul lui Dumnezeu, trebuie sã constatãm în mod realist cã "puterea întunericului" (Lc 22,53) ºi "principiile acestei lumi" (Is 12,31) fac ravagii în viaþa de har a oamenilor.

Azi pãcatul de moarte nu este numai o faptã a unui singur om, ci este ºi un fenomen de masã, o obiºnuinþã a popoarelor.

Astãzi este obiceiul, aproape pe scarã mondialã, de a citi presa pornograficã, de a vedea filme bestiale, de a frecventa plaje ºi localuri scandaloase, de a urma mode indecente, de a folosi pilula ºi metodele anticoncepþionale, de a avea raporturi extraconjugale sau înainte de cãsãtorie, de a divorþa, de a avorta, de a tãgãdui credinþa, de a profesa ateismul, de a se vorbi cu înjurãturi ºi vorbe uºuratice... fãrã sã mai vorbim de tâlhãrie, violenþe ºi flirturi, adesea colosale.

Sãrmanã lume! Pare cã niciodatã cu atâta evidenþã nu s-a aflat "toatã pusã sub cel rãu" (In 5,19). ªi totuºi "Isus Cristos s-a jertfit pe sine însuºi pentru pãcatele noastre, pentru a ne smulge din aceastã lume perversã" (Gal 1,2).

Maica harului

Noi, creºtinii, ar trebui sã fim mândri în mod sfânt cã suntem fiii lui Dumnezeu ºi ai Mariei, fraþii lui Isus Cristos, temple ale Duhului Sfânt, moºtenitori împreunã cu Isus ai Paradisului. Într-adevãr, Isus a venit pentru ca oamenii "sã aibã viaþã ºi s-o aibã din belºug" (In 10,10).

ªi toate aceste bogãþii divine ne sunt dãruite prin sfântul Botez (care, de aceea, este bine sã fie administrat cât mai curând noilor nãscuþi).

Sfântul Ignaþiu martirul se numea cu mândrie pe sine însuºi "Teofor", adicã "purtãtor de Dumnezeu". Toþi ceilalþi sfinþi l-au preamãrit ºi purtat pe Dumnezeu în trupul lor (1Cor 6,20), cultivând viaþa harului cu cea mai mare grijã.

Dar cine este Maica harului dumnezeiesc? O ºtim: este Maica Domnului. Deci Ea ne naºte la viaþa divinã. Sfântul Leon cel Mare afirmã cã orice baptiser este sânul feciorelnic al Mãriei! De la Ea vine ºi harul renaºterii, care este absolut necesar, pentru cel ce a sãvârºit pãcatul de moarte, ºi care a transformat atâþia pãcãtoºi în sfinþi.

Sã-i amintim, de exemplu, pe sfântul Ioan al lui Dumnezeu, tânãr necãsãtorit, care trecea de la o meserie la alta fãrã sã se gândeascã. Maica Domnului l-a eliberat în mod minunat de o mare primejdie, apãrându-l ºi chemându-l la întoarcere: "Odatã tu mã iubeai - i-a spus. Întoarce-te sã mã iubeºti ºi sã duci o viaþã evlavioasã. Întoarce-te la Dumnezeu." Tânãrul a luat-o în serios ºi s-a sfinþit. Nu vrem sã o luãm ºi noi în serios?

Pentru a o lua în serios, sã o rupem în mod energic cu pãcatele noastre. Cum e posibil sã ne lãsãm ademeniþi ºi seduºi de o lume care e numai poftã rea? (cf. 1Is 2,15.17).

Experienþa tuturor celor convertiþi confirmã pe deplin aceastã tristã realitate a lumii fãrã har, în întregime numai înºelãciune ºi pãcat. Mai ales marii convertiþi ne asigurã cã viaþa nu are sens, dacã nu este trãitã pentru Dumnezeu ºi pentru veºnicie.

Sã ne amintim de experienþa unei mari artiste, Maria Fenoglio (ca artistã Eva Lavalliere), care s-a hotãrât sã se sinucidã tocmai când ajunsese la culmea gloriei ºi a faimei mondene.

A fost salvatã la timp, din mila lui Dumnezeu, ºi a fost luminatã de har. Atunci a înþeles, în cele din urmã, care sunt adevãratele valori ale vieþii. A renunþat la viaþa ei mondenã, a pãrãsit teatrul ºi a început o viaþã de jertfe din ce în ce mai bogatã în har ºi virtuþi. Scria în jurnalul ei: "Idealul meu?... Isus. Ocupaþia mea favoritã? Rugãciunea. Sportul meu preferat? A sta în genunchi. Parfumul cel mai îndrãgit? Tãmâia. Bijuteria mea cea mai de preþ? Rozariul!"

Practicã

- Sã facem un mare act de cãinþã pentru toate cazurile în care am pierdut harul lui Dumnezeu.
- Sã repetãm adesea aceastã invocaþie: "Maica harului dumnezeiesc, roagã-te pentru noi!"
- Sã ne strãduim sã fugim de orice prilej de a pierde harul lui Dumnezeu.

Text preluat din Luna mai, luna Mariei de Stefano Maria Manelli, Editura Serafica, 2004, traducere de pr. Alois Donea, OFMConv.

12345678910111213141516171819202122232425262728293031