Luna octombrie, luna Rozariului

17. Al patrulea mister de durere: Isus este condamnat la moarte ºi poartã crucea pe drumul Calvarului

Condamnarea lui Isus

Pilat nu vrea sã-l condamne pe Isus, deoarece recunoaºte cã este nevinovat. Dar, în timp ce el este tulburat, mulþimea continuã sã strige: "Rãstigneºte-l! Rãstigneºte-l!" Pilat decide ºi pronunþã sentinþa nedreapta a morþii. îl încredinþeazã pe Isus iudeilor, ca sã fie rãstignit.

Drumul durerii

Isus, purtând Crucea pe spate, începe drumul durerilor. O mulþime de oameni îl însoþesc. Iudeii îl insultã ºi îl împing. El, care suferise deja durerile agoniei în Grãdina Ghetsimani, durerile biciuirii ºi ale încoronãrii cu spini, se simte fãrã putere sub greutatea Crucii ºi cade de mai multe ori.

Isus, însoþit spre Golgota de mulþi oameni, emoþioneazã dar ºi agitã pe cei din jur. Un cireneu îl ajutã pe Isus sã ducã Crucea. Câteva femei plâng. Veronica cea evlavioasã îi ºterge Faþa Sfântã.

"O, voi, care treceþi pe cale, opriþi-vã ºi vedeþi dacã mai existã o durere asemenea cu a Mea!"

Calea Sfintei Cruci a fost întotdeauna devoþiunea cea mai iubitã de sufletele alese. Ca sã meditezi Calea Crucii, trebuie sã ai un sentiment de milã ºi iubire pentru Isus.

Drumul nostru presãrat cu dureri

ªi noi suntem condamnaþi la durere, la moarte. Toþi purtãm o cruce. Pãmântul este plin de rele, trãim în mijlocul durerilor, al gemetelor inimilor.

Dar durerea nu trebuie blestematã, pentru cã ea aduce luminã ºi dã valoare vieþii.

Creºtinul nu poate fi numai un iubitor al bucuriilor, pentru cã cel care iubeºte numai bucuria nu înþelege spiritul lui Isus. Creºtinul trebuie sã primeascã durerea ca pe un oaspete iubit.

Când durerea strãpunge sufletul, se schimbã întregul aspect ºi rãmâne numai realitatea. Atunci se deschid ochii ºi se vede Dumnezeu, atunci se plânge pãcatul ºi se ispãºeºte. Dacã pierdem sãnãtatea din puternici ºi siguri pe noi înºine, devenim slabi ºi neputincioºi. Arunci facem acte de umilinþã ºi ne rugãm. Când un mare necaz se abate asupra casei noastre ºi nici o mângâiere omeneascã nu ne poate fi de ajutor, atunci ne convingem cu adevãrat cã totul este deºertãciune ºi ne dezlipim spontan de cele pãmânteºti.

Când se risipesc toate planurile noastre ºi orice speranþã este zadarnicã, atunci cu inima îndureratã îl cãutãm ºi ne rugãm toi Dumnezeu. Când pierderea persoanelor dragi ne face sã simþim amãrãciunea singurãtãþii, atunci ºtergându-ne lacrimile privim la cer, ne gândim la veºnicie ºi moartea nu ne mai înspãimântã, o întâmpinãm cu seninãtate.

Durerea oferã vieþii adevãratul ei sens. Este grea crucea, uneori foarte grea, dar Isus a spus: "Cine vrea sã mã urmeze, sã renunþe la sine, sã-ºi ia crucea ºi sã vinã dupã Mine. Dacã bobul cãzut în pãmânt nu moare, rãmâne singur!"

Exemplu: Pãrintele Patriciu Peyton

(articol din L'Osservatore Romano, septembrie 1954: Vã povestesc istoria mea, pr. Peyton).

S-a nãscut în Irlanda, într-o micã casã din Mayo. Primele cuvinte care au ajuns la urechile sale au fost rugãciunile Rozariului, care se spunea în fiecare searã, acasã. Pãrinþii au dãruit celor nouã copii, nu numai bunãstarea materialã, dar ºi iubirea pentru Dumnezeu ºi pentru Bisericã. Îi doreau pe fiii lor buni ºi catolici practicanþi, în particular îi îndemnau sã o iubeascã mult pe Fecioara Maria. Aºa în mica casã, domnea fericirea ºi binecuvântarea!...

Desigur rugãciunea Rozariului transforma acea cãsuþã într-un mic colþ de Rai, pe care Domnul l-ar fi dorit în toate casele.

La 19 ani, Patriciu Peyton a plecat în America ºi în iunie 1929 a intrat în Seminarul Notre-Dame. Doi ani înainte de a fi consacrat preot, a fost atins de tuberculozã ºi era pe moarte. S-a încredinþat Fecioarei Maria, i-a cerut vindecarea ºi a dobândit-o.

În anul 1941, fiind deja preot, primele sale gânduri au fost îndreptate spre Fecioara Maria, care îl însoþise cu iubire maternã ºi s-a hotãrât sã-ºi dedice întreaga viaþã pentru a rãsplãti Maicii Sfinte, harurile mari ce i le-a dobândit.

În anul 1942 a conceput ideea rãspândirii practicii zilnice a Rozariului în familii. Astfel, pr. Peyton a dãruit familiilor Rozariul, rugãciunea simplã ºi scurtã, pentru ca ele sã dobândeascã haruri ºi binecuvântãri.

Pr. Peyton considera cã niciun tatã care se roagã Rozariul nu poate fi rãu, cã nici o mamã care se roagã Rozariul nu poate fi rea, cã nici nu copil care se roagã Rozariul, nu se poate pierde.

Pr. Peyton, pentru a rãspândi Rozariul în familii, a folosit toate mijloacele de care dispunea: tipãrirea, radioul, publicitatea pe stradã, cinematograful. El spunea: "Dacã veþi asculta mesajul meu ºi veþi oferi Fecioarei Maria numai zece minute din cele 24 de ore, vã asigur, cã familiile voastre vor deveni, prin harul lui Dumnezeu, oaze de pace ºi rugãciune!"

Text preluat din Luna octombrie, luna Rozariului de pr. Evaristo Cardarelli, Editura Treira, Oradea - 2008, traducere de Daniela Rãdoi ºi Aurelia Man

123456789101112131415161718192021222324252627282930