Luna octombrie, luna Rozariului

18. Al cincilea mister de durere: Rãstignirea ºi moartea lui Isus

Moartea lui Isus

Iudeii îl rãstignesc pe Isus. Piroanele trec prin mâini ºi picioare, sângele curge. Iatã victima: Isus rãnit ºi însângerat, în agonie ºi în spasme.

Nu se poate descrie durerosul tablou al lui Isus, care suferã ºi moare. Numai prin meditaþie ne putem imagina puþin ºi sã înþelegem. Rãmânând în tãcere, în faþa Crucii, inima noastrã simte durerile lui Isus. Numai cei rãi nu devin sensibili.

Sub cruce stã Mama nemiºcatã, în cea mai mare durere. Stã Ioan, singurul din cei 12 apostoli, pentru cã este nevinovat ºi ºtie sã iubeascã mult. Cerul se întunecã, asupra Golgotei apar norii ºi vântul se simte puternic. Isus a ajuns la limitã. Spune ultimele cuvinte: "Tatã, totul s-a sfârºit... în mâinile Tale îmi încredinþez sufletul Meu!"

Apoi îºi pleacã capul ºi moare.

Isus a murit. Pãmântul se clatinã, pietrele de pe Golgota se despicã, se aºterne o mare teamã. Iudeii fug, bãtându-se în piept ºi recunoscând cã Isus este cu adevãrat Fiul lui Dumnezeu.

Moartea noastrã

Isus, prin moartea Sa, a mântuit omenirea, a readus viaþa lui Dumnezeu în suflete, dar nu a stins moartea trupeascã. Moartea rãmâne pedeapsa pãcatului. Ultimul mister de durere ne îndeamnã sã meditãm misterul morþii.

Toþi trebuie sã murim. Sufletul se reîntoarce la Dumnezeu, iar trupul în pãmânt. "Aminteºte-þi, omule, cã eºti pãmânt ºi în pãmânt te vei întoarce!"

Va veni moartea ºi pentru noi, va veni ºi pentru noi clipa agoniei, vom închide ºi noi ochii la lumina soarelui.

Dacã deci, peste puþin timp vom muri, de ce ne ataºãm de cele pãmânteºti? De ce ne zbatem pentru lucruri pe care nu le-am pãrãsi niciodatã? De ce cãutãri tulburãtoare a bogãþiilor ºi a plãcerilor? De ce atâta mândrie ºi rãutate? Raþiunea este cã uitãm cã suntem pelerini ºi trebuie sã trãim ca pelerinii.

Sã imitãm pelerinul

Pelerinul este simplu, se mulþumeºte cu necesarul pentru a ajunge la destinaþie. Nu este curios pentru lucrurile care nu-l privesc, nu doreºte sã aibã ceea ce vede pe stradã, nu se opreºte sã se distreze, pentru cã lenea ºi plãcerea pot sã distrugã ºi sã facã sã uite destinaþia spre care merge. Pelerinul nu cautã luxul ºi comoditãþile, se adapteazã mediului, se obiºnuieºte cu jertfa, ca sã poatã susþine cerinþele cãlãtoriei.

Dacã întâlneºte pericole ºi dureri, nu se tulburã, le învinge ºi le suportã cu rãbdare. Banii pe care îi are cu el sunt pentru cãlãtorie. El nu este zgârcit, recompenseazã pe cel care îi face un bine, pe cel care îl adãposteºte ºi îl ajutã. Pelerinul nu se ceartã cu cei pe care îi întâlneºte, ci se apropie de toþi cu delicateþe.

Pe unde trece lasã amintiri plãcute, fapte bune. Mai mult decât orice, pelerinul se roagã, nu-l uitã niciodatã pe Dumnezeu. Îi cere ajutorul pentru a-i reînnoi în fiecare zi puterea pentru drumul lung. Când drumul este mai aspru el se roagã mai mult. Crede numai în Dumnezeu, cu El este sigur cã va ajunge la destinaþie.

Sã ne amintim ºi noi cã trebuie sã trãim ca pelerini ºi atunci vom întâmpina cu seninãtate moartea, fiind gata sã pãrãsim pãmântul.

Exemplu: Luigi Francesco Bundez

(din cartea Oameni în faþa lui Isus, de D. Giovanni Rossi).

La 10 octombrie 1945 se transmitea la radio, cã unul din principalii conducãtori ai comunismului din America, dupã 30 de ani de rãtãcire, s-a întors în Biserica Catolicã. Era Luigi Bundez. El însuºi a declarat: "Cu mare bucurie doresc sã se ºtie, cã prin harul lui Dumnezeu, m-am reîntors la credinþa pãrinþilor mei ... Privilegiul de a primi din nou Sacramentele, este atât de preþios! Dupã un lung drum, aceasta este adevãrata întoarcere acasã!"

Viaþa sa, dupã bucuria trãirii unei tinereþi catolice, a fost o împletire de rãtãciri ºi dezamãgiri. În anul 1935, la New York, s-a înscris în partidul comunist ºi asupra vieþii sale s-a aºternu un mare întuneric. În mijlocul acestuia, sufletul lui Bundez se tulburã. Simte cã harul îl urmãreºte ºi în acelaºi timp u fac sã sufere. ªtie cã Dumnezeu îl aºteaptã. În casa lui seninã din Indiana, în fiecare zi timp de 30 de ani, familia sa îngenunchea searã de searã, în faþa icoanei "Iatã, Omul" ºi rostea Rozariul pentru el, fiu rãtãcitor plecat în pãmânt strãin. Pãrinþii sãi ºi fraþii se roagã pentru el Fecioarei Maria, scãparea pãcãtoºilor.

ªi Bundez în anumite clipe, simte parcã glasul neobosit al acelei rugãciuni, la uºa inimii sale.

Într-o zi îl întâlneºte pe pr. Fulton Sheen, care îi vorbeºte despre Fecioara Maria. Timp de o orã, într-un colþ al unui local, Bundez ascultã preotul ºi i se strânge inima de ruºine ºi nostalgie. Imediat înþelege deºertãciunea ºi rãutatea vieþii sale ºi aude salutul îngerului: "Bucurã-te, Marie, cea plinã de har!" O nouã luminã îl învãluie ºi convertirea sa este deplinã. Reintrã în casa Tatãlui ºi regãseºte pacea.

Rugãciunea Rozariului, spusã pentru el de cei dragi, timp de 30 de ani, l-a salvat. Bundez, reia Rozariul binecuvântat ºi se roagã cu evlavie.

Text preluat din Luna octombrie, luna Rozariului de pr. Evaristo Cardarelli, Editura Treira, Oradea - 2008, traducere de Daniela Rãdoi ºi Aurelia Man

123456789101112131415161718192021222324252627282930