Luna octombrie, luna Rozariului

19. Primul mister de slavã: Învierea lui Isus din morþi

Învierea lui Isus

Femeile au fost ultimele care au pãrãsit mormântul ºi au fost primele care s-au reîntors pentru a îmbãlsãma Trupul lui Isus. Dar, mare minune, vãd piatra rãsturnatã ºi un înger îmbrãcat în alb. Se sperie, însã îngerul le liniºteºte: "Isus pe care-l cãutaþi nu este aici, a înviat!"

Isus înviase înainte de apariþia zorilor. Îngerul a dat la o parte piatra, iar gardienii au fugit speriaþi.

Vestea învierii s-a rãspândit repede, iar familiile credincioase ºi apostolii au rãmas uimiþi. Isus a înviat cu adevãrat, a ieºit glorios din mormânt, a biruit moartea. Apãruse Magdalenei.

Nu spusese El ca a treia zi va învia? Cã un templu tainic va fi distrus ºi reclãdit în trei zile?

Învierea lui Isus a fost centrul predicilor apostolilor ºi al credinþei creºtinilor.

Învierea noastrã

Isus a înviat, vom învia ºi noi. Isus, izvorul vieþii, este cauza învierii noastre. Suntem membrele Trupului Sãu mistic, dacã a înviat Capul, trebuie sã învie ºi membrele. Trupul nostru, odatã cu moartea se descompune, dar într-o zi, într-o clipã, se va întâmpla o minune. Trupul va fi rechemat la viaþa veºnicã ºi din nou va fi împreunã cu sufletul.

Sfânta Scripturã vorbeºte foarte clar despre înviere. Sfântul Iov plin de rãni, pãrãsit, se mângâie singur gândindu-se cã într-o zi va învia. ªi fraþii Macabei gândindu-se la înviere suportã toate suferinþele. Astfel vorbeau ei imperatorului barbar, care îi condamnase: "Tu dar, nelegiuitule, ne scoþi pe noi dintr-aceastã viaþã, însã împãratul lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarãºi ne va învia cu înviere de viaþã veºnicã." (2Mac 7,9).

Asemenea Macabeilor, toþi martirii au suportat durerile, fiind siguri cã într-o zi îºi vor recãpãta trupul învãluit în strãlucire.

Isus a spus: "Cel ce mãnâncã Trupul Meu ºi bea Sângele Meu are viaþã veºnicã ºi Eu îl voi învia în ziua de apoi!" (In 6,54).

Sfântul Pavel vorbeºte deseori despre înviere. Este deci un adevãr de credinþã, cã toþi oamenii care se nasc ºi se vor naºte care mor ºi vor muri, vor învia într-o zi. Dar nu toþi vor învia în acelaºi fel. Unii vor învia pentru a fi veºnic fericiþi, alþii pentru a fi veºnic nefericiþi.

Noi cum vom învia? Dacã vrem sã înviem pentru o viaþã fericitã, trebuie sã trãim acum aºa cum vrea Isus, sã împlinim voia Sa, sã suferim cu El. El este Viaþa, noi suntem mlãdiþele. El este Capul, noi suntem membrele. Dacã vom fi mlãdiþe rodnice ºi membre vii, atunci vom învia glorioºi.

Exemplu: Fericitul Teofan Venard

(dr. Francis Truchu, Viaþa fericitului Teofan Venard)

Teofan Venard a fost un mare misionar francez, care a murit ca martir în Tonchino, în anul 1861. Copil fiind era fericit când putea sã ajute la sfânta Liturghie, celebratã la Altarul Fecioarei Maria. În timpul studiilor a avut o deosebitã evlavie faþã de Maica Sfântã, promiþându-i cã se va ruga cât mai des Rozariul. Când a aflat cã mama sa murise, durerea a fost sfâºietoare. A gãsit mângâiere numai în braþele Fecioarei Maria, Mama ºi Mângâietoarea orfanilor.

Fiind în Seminarul din Paris scria: "Ce minunat este sã-þi poþi aºeza capul în braþele unei Mame! ªi mai ales când aceastã Mamã este atât de bunã ºi de frumoasã! Maria, încã o datã îþi spunem ce plãcut este sã ne odihnim pe inima Ta!" (Scrisoare cãtre familie, 15 aprilie 1851).

Fiind misionar în Tonchino el a fost cãutat pentru a fi omorât. Teofan trebuia sã se ascundã, ca sã-ºi poatã continua misiunea. În anul 1860, într-o ascunzãtoare, s-a consacrat lui Isus prin mijlocirea Fecioarei Maria. A scris cu sângelele sãu consacrarea ºi a semnat: Teofan Venard, slujitor al Fecioarei Maria.

La 31 de ani a fost martir. A fost arestat ºi închis. Iatã-l prizonier, cu Rozariul la gât, adâncit în rugãciune. Se roagã des Rozariul ºi îºi înveseleºte viaþa prin cântece mariane. Inima sa este în pace, asemenea unui lac liniºtit.

ªtie cã în curând cãlãii îi vor tãia capul, dar o cheamã în ajutor pe Fecioara Maria ºi nu are teamã: "Când capul meu va cãdea sub securea cãlãului, o Maicã Neprihãnitã, sã-l primeºti pe micul tãu slujitor, cãzut sub lovitura rãzbunãtorului, ca pe un trandafir înflorit, cules în onoarea Ta. O, Maicã iubitã, primeºte-mã în veºnicie, alãturi de Tine." (Din scrisoarea adresatã Pr. Theurel, 3 ianuarie 1861).

Text preluat din Luna octombrie, luna Rozariului de pr. Evaristo Cardarelli, Editura Treira, Oradea - 2008, traducere de Daniela Rãdoi ºi Aurelia Man

123456789101112131415161718192021222324252627282930