Luna octombrie, luna Rozariului

22. Al patrulea mister de slavã: Înãlþarea Fecioarei Maria la cer. Adormirea Maicii Domnului

Înãlþarea Fecioarei Maria

Moartea Fecioarei Maria a fost ca un somn lin. Trupul Sãu, dupã ce s-a odihnit scurt timp în sicriu, a fost înãlþat la cer.

Fecioara Maria este asemãnatã cu cedrul din Liban, pentru cã lemnul acestuia se pãstreazã fãrã a fi ros. Este simbolul trupului Fecioarei Maria, care a rãmas neatins de descompunere.

Tizian a pictat-o minunat pe Fecioara Maria înãlþându-se la cer.

"El a realizat într-o minunatã simfonie de culori, cele mai sublime concepte ale misterului înãlþãrii. Cu picioarele pe nori, înconjuratã de o ceatã de îngeri, care-i aduc laude... Fecioara Maria urcã ca ºi cum ar fi atrasã de o putere dumnezeiascã, spre înãlþimile cerului... Poartã o mantie frumoasã, are ochii aþintiþi spre cer, buzele îi zâmbesc, iar faþa radiazã de iubire dumnezeiascã.

Fecioara Maria se înalþã în glorie. Din cer, Pãrintele veºnic vine în întâmpinarea Neprihãnitei. Jos au rãmas apostolii în jurul sicriului gol ºi o privesc pe Maica sfântã care zboarã spre cer" (În strãlucirea înãlþãrii Maicii Sfinte - Pr. Eugenio de S.Gabriele).

De-a lungul secolelor s-a crezut întotdeauna în Înãlþarea Fecioarei Maria la cer.

Sfinþii Pãrinþi vorbesc atât de convingãtor. Sfântul Epifaniu în anul 373 a scris: "Aºa cum spune Tradiþia, trupul Sfânt al Fecioarei Maria, a cãrui luminã s-a rãspândit în lume, este acum în fericirea cerului!"

Sfântul Ioan Damaschin spune: "Preacurata Fecioarã nu a rãmas pe pãmânt. A fost primitã în chivotul ceresc... Cum ar fi putut putrezi acel trup în care a domnit Viaþa?" (Campana, Maria în cult).

Proclamarea înãlþãrii Fecioarei Maria

În anul sfânt 1950, la 1 noiembrie, papa Pius al XII-lea a proclamat solemn în lume, Înãlþarea Fecioarei Maria la cer. O zi luminoasã, neobiºnuitã, strãlucitoare. Cerul nu putea fi mai senin în onoarea curãþiei Neprihãnitei ºi al triumfului înãlþãrii ei. Niciodatã Roma, au mãrturisit cei de acolo, nu a vãzut un cer mai senin ºi mai luminos.

Sfântul Pãrinte a vorbit în faþa bazilicii Sfântul Petru, în faþa a 600 de cardinali ºi episcopi, a peste un milion de credincioºi veniþi din cele cinci continente ale lumii. O zi de neuitat, unicã în istoria Romei ºi în istoria lumii catolice. Cel mai mare eveniment al secolului, cea mai mare sãrbãtoare a Fecioarei Maria. Toate clopotele au rãsunat, s-au auzit rugãciuni ºi cântece, aplauze, strigãte de bucurie.

Bazilica Sfântul Petru a fost transformatã într-un colþ de Rai! O luminã strãlucitoare se zãrea din cupolã, reflectatã de metalul aurit, luminã care mângâia sufletele celor prezenþi ºi îi îndemna sã mediteze la regalitatea Fecioarei Maria.

Proclamarea înãlþãrii la cer a Fecioarei Maria a rãmas memorabilã în paginile de aur, închinate gloriei Ei. Papa a vorbit, cuvântul sãu este infailibil, deci Maica Sfântã a fost înãlþatã cu adevãrat la cer.

Nãdejdea noastrã

Fecioara Maria se înalþã la cer în luminã, într-o nuanþã de albastru de nedescris. Noi, vom coborî în mormântul rece. Trupul nostru se va descompune. Dar glorioasa înãlþare a Fecioarei Maria, ne deschide inima spre o mare nãdejde.

Într-o zi, în sunetul trâmbiþei îngereºti, vom învia ºi noi. Vom învia frumoºi, glorioºi, dacã acum o imitãm pe Fecioara Maria, dacã ascultãm sfaturile sale de Mamã.

Ea ne spune: "Nu pãcãtuiþi, iubiþi-l pe Dumnezeu, iubiþi-vã între voi, îmbogãþiþi-vã cu virtuþi ºi fapte sfinte!"

Exemplu: Rozariul mamei

(Renzo Pezzani, A crede)

Marta, buna mamã a murit pe neaºteptate. Fiul sãu cel mai tânãr, Ugo, lipsea, fiind plecat la studii ºi nu a putut sã-ºi ia rãmas bun de la mamã. A primit de la fratele sãu o scrisoare plinã de durere. Vestea a rãnit puternic inima lui Ugo.

El a rãspuns fratelui sãu: "Nu-mi vine sã cred cã mama a plecat atât de departe, pentru totdeauna. Fericiþi sunteþi ci aþi mai putut-o sãruta o datã. Trimite-þi-mi ceva care sã-mi aminteascã de ea. Ceva ce i-a fost mai drag".

Într-o zi Ugo, în prezenþa prietenilor, a primit un pachet. Cine ºtie ce este în el, poate niºte dulciuri! Îl deschide. Nu erau dulciuri, era Rozariul mamei. Prietenii au început sã râdã: "Un Rozariu de lemn! Bobiþe pentru a vindeca pãcatele!"

Ugo a rãmas înmãrmurit ºi umilit. Nu ar fi vrut ca prietenii sã vadã acel obiect sfânt.

"Este Rozariul mamei mele!"

Dureri ºi speranþe au trecut peste aceste bobiþe atinse de mâini obosite. Chiar dacã ele deseori au fost umezite de lacrimi, nu se vede rugina pe lãnþiºorul de fier care le uneºte. Sãrmana Marta, purta cu sine mereu Rozariul în buzunarul halatului, împreunã cu cheile casei ºi fãrãmiturile de pâine. În anumite ore din zi, mâinile sale îl strângeau, ca pe un pumn de seminþe pe care sã le semene.

Ugo îºi aminteºte de mama ºi vorbeºte prietenilor despre ea. Aceºtia îl ascultã atenþi. ªi apoi, împreunã cu acel Rozariu, regãsesc în adâncul inimii cuvintele sfinte ale rugãciunii. Se roagã împreunã Rozariul, pe care nu l-au mai spus de ani de zile.

Text preluat din Luna octombrie, luna Rozariului de pr. Evaristo Cardarelli, Editura Treira, Oradea - 2008, traducere de Daniela Rãdoi ºi Aurelia Man

123456789101112131415161718192021222324252627282930