Luna octombrie, luna Rozariului

26. Rugãciunea pentru cei morþi

Odihna cea veºnicã dã-le-o lor, Doamne, ºi lumina cea fãrã de sfârºit sã le strãluceascã, ºi se odihneascã în pace. Amin"

O rugãciune care se poate adãuga la Rozariu

Rugãciunea pentru cei morþi nu face parte din Rozariu, dar se poate adãuga dupã fiecare decadã. De obicei se spune dupã Slavã Tatãlui ºi Fiului ºi Duhului Sfânt.

Este o rugãciune care parcã am dori sã o spunem cât de des, deoarece în rugãciunea Rozariul nu-i putem uita pe cei care au trecut la veºnicie. Prin aceastã scurtã rugãciune se cere odihna cea veºnicã, lumina ºi pacea pentru sufletele dragi.

Amintirea ºi rugãciunea pentru cei morþi

Este îndatorirea noastrã sã-i amintim pe cei care ne-au pãrãsit ºi sã ne rugãm pentru ei. Toþi avem pãrinþi sau fraþi, copii sau prieteni. Ei au trãit cu noi, am trãit în aceeaºi casã, am mâncat la aceeaºi masã, am stat împreunã, ne-am rugat împreunã.

Ei au suferit pentru noi, au muncit ºi s-au sacrificat pentru noi, ne-au iubit, poate au suferit ºi au plâns pentru noi. Astãzi, ei nu mai sunt, ne-au lãsat în durere. Pierderea lor a lãsat în inima noastrã un gol ºi am plâns pentru ei. Pãmântul ni s-a pãrut o vale de lacrimi, totul deºertãciune. Dar apoi am ridicat ochii înlãcrimaþi la cer ºi credinþa ne-a mângâiat iar tãria creºtinã ne-a însufleþit.

Ei nu mai sunt cu noi, dar trãiesc ºi îi simþim aproape. Viaþa lor nu a fost luatã ci a fost schimbatã. "Dumnezeu l-a creat pe om pentru veºnicie".

Moartea este trecerea din viaþa timpului la cea veºnicã Am fi foarte nefericiþi dacã nu am avea alte orizonturi, decât cele ale vieþii prezente. Credinþa în Isus ne asigurã ºi alte orizonturi cele de dincolo de pãmânt, cele veºnice.

Între noi, cei vii ºi cei care au trecut la veºnicie existã o strânsã legãturã. Ei trãiesc ºi ne vorbesc: "Gândiþi-vã des la noi, vorbiþi între voi despre noi, amintiþi-vã de noi ºi iubiþi-ne ca ºi cum am fi vii, pentru cã noi vom fi întotdeauna cu voi!" (Giosue Borsi, Ultima scrisoare pentru mama).

Ceea ce ne leagã de ei este ceva sfânt. Sã-i amintim ºi sã ne rugãm pentru ei ca ºi cum ar fi vii. Nu-i putem uita, nu avem voie sã-i uitãm niciodatã.

Este lucru sfânt ºi folositor sã ne rugãm pentru sufletele din Purgator, ca ele sã fie eliberate din durerile lor.

Mama sfântului Augustin, înainte de a muri, a spus fiilor sãi: "Îngropaþi acest trup unde doriþi. Nu vã preocupaþi de aceasta. Vã cer un singur lucru, sã vã amintiþi de mine oriunde vã veþi afla la altarul Domnului" (Confesiuni IX,2). Adevãrata ajutorare a acestor suflete constã în rugãciune ºi în faptele bune. Rugãciunea noastrã pentru cei morþi sã fie statornicã ºi înflãcãratã, în harul lui Dumnezeu, pentru cã dacã nu trãim în har, rugãciunea noastrã nu are valoare.

Rozariul rugãciune folositoare pentru cei morþi

Rozariul spus cu evlavie, este un mijloc sigur pentru elibera sufletele din Purgator. Sfinþii spun cã prin Rozariu se elibereazã multe suflete din Purgator.

În fiecare searã în familie, Rozariul este ceva sfânt.

Cei morþi retrãiesc în intimitatea casei noastre ºi familia se reîntregeºte. Sã ne rugãm ºi noi cât de des rugãciunea pentru ei morþi, sã ne rugãm din inimã:

"Odihna cea veºnicã dã-le-o lor Doamne, ºi lumina cea fãrã de sfârºit sã le strãluceascã, sã se odihneascã în pace. Amin."

Exemplu: Bartolo Longo

Bartolo Longo a fost un umil bãtrân cu barbã albã, foarte credincios. Avea o faþã cu trãsãturi austere, dar seninã. Þinea în mâini un mare Rozariu, prietenul vieþii sale, pe care 1-a spus cu evlavie ºi l-a iubit mult. A sãvârºit multe fapte bune, este fondatorul Sanctuariului din Pompei, apostolul devoþiunii Rozariului.

Bartolo Longo a fost un slujitor al Reginei Maria. În tinereþea sa, dupã ce s-a pierdut, a luat în mânã Rozariul ºi într-o clipã de neuitat, solemnã, a auzit un glas misterios: "Dacã vrei sã te mântuieºti, rãspândeºte Rozariul. Cine rãspândeºte Rozariul se mântuieºte!". În faþa sa s-a deschis o viziune suavã. Fecioara Maria învãluitã în soare, îl priveºte ºi îi zâmbeºte. Totul dureazã o clipã! Bartolo cade în genunchi pe pãmântul umezit de ploaie ºi în timp ce ochii îi erau cuprinºi de frumuseþea viziunii, au început sã plângã. El exclamã cu voce îndureratã: "O, Regina Raiului, te ascult. Dacã este adevãrat cã tu ai descoperit sfântului Dominic, cã cine rãspândeºte Rozariul se mântuieºte, ºi eu vreau sã mã mântuiesc. Nu voi pãrãsi acest pãmânt fãrã sã vãd triumful Rozariului Tãu!" (Bartolo Longo - Icilio Felici).

S-a stabilit în valea lui Pompei ºi a fost misionarul acelei regiuni. Pompei era o vale tristã, sãrãcãcioasã, cu locuitori rãi ºi ignoranþi. Bartolo a mers din casã în casã sã împartã rozarii ºi medalii ºi sã recomande rugãciunea Rozariului. Dupã puþini ani viaþa din Pompei s-a schimbat. Locuitorii au devenit mai buni ºi se rugau Fecioarei Maria.

Bartolo Longo cu Rozariul în mânã, a înfãptuit lucruri mari. A înfruntat obstacole ºi suferinþe, dar a creat noul Pompei a organizat cea mai mare cruciadã a Rozariului ºi a condus sufletele la picioarele Fecioarei Maria.

Text preluat din Luna octombrie, luna Rozariului de pr. Evaristo Cardarelli, Editura Treira, Oradea - 2008, traducere de Daniela Rãdoi ºi Aurelia Man

123456789101112131415161718192021222324252627282930