Sărbători mariane

Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului - 7 octombrie

Această comemorare a fost instituită de sfântul papă Pius al V-lea, pentru a aminti victoria obținută în anul 1571, la Lepanto, asupra flotei turcești, în ziua de 7 octombrie, care în acel an era o zi de duminică.

La început se numea Sfânta Maria a Biruinței și se sărbătorea numai la Roma și în împrejurimi, în prima duminică din octombrie. În anul 1716, sărbătoarea a fost extinsă la întreaga Biserică, iar sfântul Pius al X-lea, în anul 1913, a stabilit ca zi definitivă a comemorării ziua de 7 octombrie, sub titlul de sărbătoarea Preasfântului Rozariu. Calendarul nou, din anul 1960, a reținut numele de Sfânta Maria a Rozariului.

Într-un anumit sens, această comemorare cuprinde toate sărbătorile închinate Mântuitorului și Preacuratei, deoarece, prin rugăciunea Rozariului, participăm zilnic la misterele de bucurie, de durere, de slavă și de lumină ale Domnului nostru Isus Cristos, fiul Fecioarei Maria.

Rugăciunea Rozariului este izvorâtă din dragostea creștinilor fața de Maica Domnului. Ea constă în împletirea unei coroane de roze spirituale, prin recitarea a 20 decade formate din câte un "Tatăl nostru", zece "Bucură-te, Marie" și, în încheiere, "Slavă Tatălui". Aceste 20 decade sunt împărțite în patru grupe de câte cinci, fiecare grupă fiind dedicată comemorării anumitor fapte și mistere din viața Domnului nostru Isus Cristos și a preacuratei Fecioare Maria: cinci mistere de bucurie, cinci de durere, cinci de slavă și cinci de lu-mină. În mod obișnuit, se recită zilnic numai câte o serie de mistere, și în decurs de patru zile, se realizează un Rozariu complet, minunată împletire de rugăciune vocală și contemplare interioară, participare vie la bucuriile, durerile și slava Mântuitorului Isus, a Maicii sale și a Bisericii.

Obiectul care este folosit pentru numărarea rugăciunilor rostite, șiragul de mătănii, este de origine foarte veche. Pustnicii din părțile Răsăritului foloseau pietricele pentru a ține seamă de numărul rugăciunilor vocale pe care își propuneau să le rostească. În mănăstirile medievale, frații laici, scutiți de recitarea oficiului divin al preoților, deoarece nu cunoșteau limba latină, își împlineau datoriile lor de pietate repetând de un anumit număr de ori rugăciunea "Pater noster"; în acest scop, urmând sfatul sfântului Beda Venerabilul, au folosit coliere formate din boabe înșirate pe o sfoară. O tradiție venerabilă afirmă că însăși Maica Domnului s-a arătat sfântului Dominic și i-a propus să adauge la rugăciunea "Tatăl nostru" și "Salutarea îngerească", formând Rozariul de astăzi. Ea a promis că recitarea cu pietatea sfântului Rozariu va fi o armă puternică pentru îndepărtarea ereziei albigenze, care cuprinsese o mare parte din Italia și Franța.

Călugării dominicani au devenit susținători înflăcărați ai acestei rugăciuni și au întemeiat confraternitățile Rozariului, ai căror membri se obligau să recite zilnic, în întregime sau în parte, sfântul Rozariu. Papa Pius al V-lea, fost membru al Ordinului Sfântului Dominic, a încurajat și a recomandat oficial recitarea lui. În scurtă vreme, Rozariul a devenit o rugăciune universală a creștinătății catolice, un fel de "Breviar al credincioșilor", considerat la fel de valoros ca și Breviarul pe care preoții și persoanele consacrate îl recită zilnic. Sfântul Rozariu a devenit un izvor de înălțare și de orientare spirituală, atât în viața individuală, cât și în viața de familie.

Prelucrare de Diana Gal