Pelerinajele

"Acolo (la Ierusalim) s-au suit semințiile Domnului,
după legea lui Israel, ca să laude numele Domnului"
(Ps 122,4).

Se știe foarte bine că "omul sfințește locul", și asta, ca o evidențiere a rolului unui om realizat plenar și ca influență benefică asupra celor din jurul său.

Din punct de vedere spiritual, creștinul realizat plenar, sfântul, este capodopera harului dumnezeiesc, prin Cristos în Duhul Sfânt. Cristos însuși, întrupat, împreună cu prietenii săi intimi, sfinții, a fost, pe tot parcursul celor două milenii, în centrul atenției creștinilor și chiar a necreștinilor. Locurile mai însemnate de care se leagă viața pământească a lui Isus, precum Betleemul, Nazaretul, Ierusalimul și altele au fost peste veacuri puncte de atracție spre care s-au îndreptat milioane de creștini. De asemenea martirii, eroi ai mărturisirii credinței cu prețul vieții, dar și mulți alți sfinți în frunte cu Preasfânta Fecioară Maria, au rămas în memoria creștinilor ca modele de urmat și mijlocitori puternici la Tronul Îndurării divine. Locurile nașterii, activității și morții lor sfinte, au chemat spre venerare mulțimi nenumărate. În felul acesta au luat naștere pelerinajele. Fenomenul nu este exclusiv creștin. Îl întâlnim la evrei în Vechiul Testament, la alte religii vechi și la mahomedani.

Pentru creștini, pelerinajul constituie o adunare comunitară, festivă, celebrată cu bucurie. Sfântul venerat este garantul comuniunii, cel care polarizează mulțimile de pretutindeni în preamărirea Atotputernicului și Milostivului Dumnezeu. Totdeauna, cei care se înrolează în pelerinaj, o fac fie în duh de pocăință, din inițiativă proprie sau ca împlinire a unui canon, ca mulțumire pentru un dar special primit sau pentru a primi un dar deosebit. Mai presus de toate, pelerinajul este o ocazie ce se oferă creștinului de a medita asupra condiției sale de călător, pelerin (din cuvântul latin peregrinus), în drum spre adevărata patrie, cerul. Vizitând locurile sfinte, ilustrate de prezența pământească a Mântuitorului, a Maicii Sfinte, a sfinților, creștinul se roagă și se îndeamnă la o viață mai sfântă. Întors acasă, îndeobște este considerat de comunitatea din care face parte, ca un hagi, sfânt, sfințit.

Multe sunt sanctuarele din lume spre care se îndreaptă pelerinii. Cele mai cunoscute sunt cele ale Mântuitorului din Țara Sfântă, ale Mariei din Lourdes și Fatima, ale sfinților apostoli Petru și Paul din Roma, ale sfântului Iacob din Compostella (Spania) și al sfintei Tereza a Pruncului Isus din Lisieux.

În România, sanctuarele catolice care atrag miile de pelerini sunt mai cu seamă Maria-Radna (Arad), cel de la Șumuleu-Ciuc (Rusalii) și în Dieceza de Iași, mult îndrăgitul sanctuar al Madonei Negre de la Cacica. În tot timpul anului, dar mai ales de 15 august, atenția creștinilor se îndreaptă spre acest loc binecuvântat, de învigorare spirituală.

Sfântă Marie, ridicată cu trupul și sufletul în slava cerească, tu, Patroana deosebită a Diecezei noastre de Iași, roagă-te pentru noi!

Pr. Anton Despinescu

(publicat în Lumina creștinului, august 1995)