Mireasmă de Cacica

Venisem la Cacica să cer un favor sfintei Fecioare și să îndeplinesc obișnuitul ritual din sanctuarele Maicii Domnului. Când colo, m-a amețit atmosfera de acolo, m-a îmbătat mireasma de busuioc, specifică locului, sărind peste canoanele sfințirii ocazionale (doar în acel timp și loc) ca o forțare de mână a Maicii. Ca un copil de altădată, scos prima dată în lume, nu mai puteam filtra nimic prin rațiune, prin estetism și conceptualizare; a căzut ordinea proprie de rugăciuni și percepere a sacrului, rămânând doar uimirea! Păi asta și vrea Maica, să ne vindece de orbirea adultului și să fim doar deschiși iubirii ei. Uimitor, în sanctuarele mariane din lume, ori din țară, nu este așteptarea fervoroasă a oamenilor, a unei apariții miraculoase - nici n-ar fi de dorit să o vedem cu ochii noștri păcătoși, și nici posibil - a crede e mai valoros decât a vedea - a unei minuni care să le marcheze existența.

Minunea care se întâmplă e greu de sesizat din forfota mulțimii, e această mișcare, acești curenți de suflete, care, dincolo, sau prin vânzolirea (tocirea) trupurilor, prin târârea în genunchi în jurul altarului, sunt purificate de Duhul Sfânt, sunt călăuzite de Maica Domnului spre privirea lui Dumnezeu. Frumusețea cerească a sfintei Fecioare e aceeași în cer (percepută diferit pe pământ), avem o veșnicie pentru a o vedea și cunoaște personal, de aici nu putem decât intui, ceea ce putem spera, e întâlnirea cu ea în sufletele noastre.

Importantă este aici mișcarea de jos în sus (percepută cu ochii sufletului) de transformare și înălțare a sufletelor spre divin. La acest nivel interferează iubirea lui Dumnezeu și de oameni, adică în rugăciunea acumulată în căușul palmelor ce cuprind albastrul cerului, o dată cu golirea potirului inimii Domnului de frânturile din trupul său și stropii din sângele său. Chiar în curtea sanctuarului din Cacica, bătătorită de pelerini, adie o mireasmă de trandafiri din trena Maicii Domnului, cu toată escorta de sfinți și îngeri. Aceeași esență paradisiacă întâlnită la Medjugorje, ori la București, când ne-a vizitat Sfântul Părinte, arată prezența sfintei Fecioare.

La binecuvântarea PS Petru Gherghel, pe cerul însorit, fluturau spre zări fâșii din vălul Neprihănitei, ca rămas bun.

Eugenia Faraon

(publicat în Lumina creștinului, septembrie 1999)