Monografia sanctuarului din Cacica

Localitatea Cacica este cunoscută atât prin salina existentă cât și prin sanctuarul marian al Bisericii Catolice. Satul se află în nord-estul României, în "dulcea Bucovină", la 40 km de Suceava și la 18 km de Gura-Humorului. Numele de "Cacica" își are originea din limba slavă; kaczika înseamnă rață, pentru că în regiune erau numeroase mlaștini cu stufăriș în care mișunau cârduri de rațe sălbatice. Pe la anul 1780 s-a descoperit zăcământul de sare din zonă, iar în anul 1791 s-a deschis salina și au fost aduși muncitori și tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, cei mai mulți fiind de religie romano-catolică.

Credincioșii catolici veniți la muncă și stabiliți ulterior la Cacica au fost asistați spiritual de preoții din Parohia Gura Humorului. Primul păstor sufletesc a fost, din anul 1795, preotul polonez Clemens. Întrucât în Cacica nu era un lăcaș de cult propriu, a fost săpată în masivul de sare o mare și frumoasă capelă cu hramul "Sfânta Varvara", la o adâncime de 25 m. Din anul 1799 a urmat preotul Iacob Bogdanovici care, în anul 1810, ajutat de administrația salinei, a zidit prima biserică pe locul unde se află cea actuală. Astfel, a luat ființă Parohia Romano-Catolică din Cacica. La sfințirea primei biserici a fost adusă, de la o biserică armeano-catolică din Stanislawow o reproducere a icoanei miraculoase a Maicii Domnului "Madona Neagră" de la Czestochowa - Polonia. Nu se poate data cu exactitate apariția icoanei, dar se presupune a fi din secolul al XVII-lea.

În jurul anului 1900, episcopul Iosif Weber, călugăr lazarist de lângă Sucevița, ajunge la conducerea Episcopiei de Lemberg (Lvov) și dă o nouă deschidere localității și pelerinajelor de la Cacica. Dânsul încredințează pastorația parohiei preoților lazariști; dispune, îndrumă și sprijină zidirea actualei biserici, începută în anul 1903 și sfințită solemn la 16 octombrie 1904, fiind de față și arhiepiscopul de Cracovia, Iósef Bilczewski. Noua biserică a fost construită după un proiect din Polonia, în stil neo-gotic în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, are 40 m lungime, 23 m lățime, 14 m înălțimea interioară, 50 m înălțimea turnului, fiind recunoscută astăzi ca adevărat monument de arhitectură, o "perlă a Bucovinei".

Un deosebit interes îl prezintă și "Grota Lourdes", o reprezentare a grotei de la Lourdes din Franța, construită în anul 1936, prin grija preotului Henryk Wóchowski, din piatră brută, având 12 m lungime, 5 m lățime, 5 m înălțime, fiind încadrată de o galerie de 60 m lungime în formă de semicerc, susținută de 20 de coloane din beton, ca spațiu acoperit pentru pelerini.

Începând cu anul 1992 s-au executat lucrări ample de subzidire și întărire a pereților bisericii, cu lucrări de drenaj, datorită terenului slab de sub biserică. S-a montat pardoseala de marmură din biserică, urmând a se continua cu amenajarea curții interioare și cu înlocuirea acoperișului bisericii, degradat cu trecerea timpului.

Din anul 1904 s-a hotărât celebrarea și participarea oficială la hramul și pelerinajul de la 15 august. Astfel, cultul icoanei miraculoase a Maicii Domnului de la Cacica și pelerinajul din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, iar numărul pelerinilor din țară și din străinătate a fost din ce în ce mai mare. Ținând cont de pietatea neîntreruptă și profundă a credincioșilor și mai ales de prețuirea acestui loc în perioada dictaturii comuniste, în anul 1996, biserica parohială din Cacica a fost declarată "sanctuar diecezan", iar la 15 august 1997, prin decretul episcopului Petru Gherghel, având acordul Conferinței Episcopale Catolice din România, sanctuarul din Cacica a fost declarat și recunoscut drept "sanctuar național". Marea bucurie și momentul culminant pentru Cacica a fost anul jubiliar 2000, când sanctuarul a primit titlul de "basilica minor", titlu acordat de către Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea prin Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, la 14 martie 2000, și proclamat oficial la Liturghia solemnă a hramului din 15 august 2000, de către cardinalul Luigi Poggi, trimisul special al Sfântului Părinte.

Pr. Iulian-Eugen Kropp

(publicat în Lumina creștinului, august 2001)