Monografia sanctuarului din Cacica
Localitatea Cacica este cunoscutã atât prin salina existentã cât ºi prin sanctuarul marian al Bisericii Catolice. Satul se aflã în nord-estul României, în "dulcea Bucovinã", la 40 km de Suceava ºi la 18 km de Gura-Humorului. Numele de "Cacica" îºi are originea din limba slavã; kaczika înseamnã raþã, pentru cã în regiune erau numeroase mlaºtini cu stufãriº în care miºunau cârduri de raþe sãlbatice. Pe la anul 1780 s-a descoperit zãcãmântul de sare din zonã, iar în anul 1791 s-a deschis salina ºi au fost aduºi muncitori ºi tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, cei mai mulþi fiind de religie romano-catolicã.
Credincioºii catolici veniþi la muncã ºi stabiliþi ulterior la Cacica au fost asistaþi spiritual de preoþii din Parohia Gura Humorului. Primul pãstor sufletesc a fost, din anul 1795, preotul polonez Clemens. Întrucât în Cacica nu era un lãcaº de cult propriu, a fost sãpatã în masivul de sare o mare ºi frumoasã capelã cu hramul "Sfânta Varvara", la o adâncime de 25 m. Din anul 1799 a urmat preotul Iacob Bogdanovici care, în anul 1810, ajutat de administraþia salinei, a zidit prima bisericã pe locul unde se aflã cea actualã. Astfel, a luat fiinþã Parohia Romano-Catolicã din Cacica. La sfinþirea primei biserici a fost adusã, de la o bisericã armeano-catolicã din Stanislawow o reproducere a icoanei miraculoase a Maicii Domnului "Madona Neagrã" de la Czestochowa - Polonia. Nu se poate data cu exactitate apariþia icoanei, dar se presupune a fi din secolul al XVII-lea.
În jurul anului 1900, episcopul Iosif Weber, cãlugãr lazarist de lângã Suceviþa, ajunge la conducerea Episcopiei de Lemberg (Lvov) ºi dã o nouã deschidere localitãþii ºi pelerinajelor de la Cacica. Dânsul încredinþeazã pastoraþia parohiei preoþilor lazariºti; dispune, îndrumã ºi sprijinã zidirea actualei biserici, începutã în anul 1903 ºi sfinþitã solemn la 16 octombrie 1904, fiind de faþã ºi arhiepiscopul de Cracovia, Iósef Bilczewski. Noua bisericã a fost construitã dupã un proiect din Polonia, în stil neo-gotic în crucierã, din piatrã cioplitã ºi cãrãmidã roºie presatã, are 40 m lungime, 23 m lãþime, 14 m înãlþimea interioarã, 50 m înãlþimea turnului, fiind recunoscutã astãzi ca adevãrat monument de arhitecturã, o "perlã a Bucovinei".
Un deosebit interes îl prezintã ºi "Grota Lourdes", o reprezentare a grotei de la Lourdes din Franþa, construitã în anul 1936, prin grija preotului Henryk Wóchowski, din piatrã brutã, având 12 m lungime, 5 m lãþime, 5 m înãlþime, fiind încadratã de o galerie de 60 m lungime în formã de semicerc, susþinutã de 20 de coloane din beton, ca spaþiu acoperit pentru pelerini.
Începând cu anul 1992 s-au executat lucrãri ample de subzidire ºi întãrire a pereþilor bisericii, cu lucrãri de drenaj, datoritã terenului slab de sub bisericã. S-a montat pardoseala de marmurã din bisericã, urmând a se continua cu amenajarea curþii interioare ºi cu înlocuirea acoperiºului bisericii, degradat cu trecerea timpului.
Din anul 1904 s-a hotãrât celebrarea ºi participarea oficialã la hramul ºi pelerinajul de la 15 august. Astfel, cultul icoanei miraculoase a Maicii Domnului de la Cacica ºi pelerinajul din solemnitatea Adormirea Maicii Domnului s-au dezvoltat din ce în ce mai mult, iar numãrul pelerinilor din þarã ºi din strãinãtate a fost din ce în ce mai mare. Þinând cont de pietatea neîntreruptã ºi profundã a credincioºilor ºi mai ales de preþuirea acestui loc în perioada dictaturii comuniste, în anul 1996, biserica parohialã din Cacica a fost declaratã "sanctuar diecezan", iar la 15 august 1997, prin decretul episcopului Petru Gherghel, având acordul Conferinþei Episcopale Catolice din România, sanctuarul din Cacica a fost declarat ºi recunoscut drept "sanctuar naþional". Marea bucurie ºi momentul culminant pentru Cacica a fost anul jubiliar 2000, când sanctuarul a primit titlul de "basilica minor", titlu acordat de cãtre Sfântul Pãrinte Ioan Paul al II-lea prin Congregaþia pentru Cultul Divin ºi Disciplina Sacramentelor, la 14 martie 2000, ºi proclamat oficial la Liturghia solemnã a hramului din 15 august 2000, de cãtre cardinalul Luigi Poggi, trimisul special al Sfântului Pãrinte.
Pr. Iulian-Eugen Kropp
(publicat în Lumina creºtinului, august 2001)
