Scrisoare pastorală: Cu Maria la Cacica

O nouă invitație

Anul acesta a fost declarat de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea Anul Rozariului, cu alte cuvinte un nou an marian. Pentru noi, fiii Bisericii locale de Iași, această hotărâre vine să mărească și să întărească mai mult convingerea că în drumul nostru de credință nu călătorim singuri, ci suntem însoțiți de cea pe care o cunoaștem și o cinstim ca pe Maica Bisericii și steaua călăuzitoare a noii evanghelizări (cf. NMI 58).

În fiecare zi din acest an ne apropiem de ea purtând în mâini coroana Rozariului și medităm misterele mântuirii, dar mai ales facem acest lucru în zilele de sărbătoare, în toate sâmbetele de peste an și, în chip special, la marile sărbători mariane.

Cacica reprezintă pentru noi un loc privilegiat de întâlnire cu Maria, sanctuarul cel mai scump, locul de pelerinaj și spiritualitate mariană, nu numai pe plan diecezan sau național, ci și internațional, prin titlul pe care Sfântul Părinte a binevoit să-l acorde acestei biserici ridicând-o, la cererea noastră, la demnitatea de basilica minor, chiar în anul marelui jubileu, 2000.

La toate sanctuarele mariane din întreaga lume, creștinii cei buni, fiii devotați ai Maicii sfinte, se adună, meditează, se roagă și îl găsesc pe Cristos, cel care a spus că rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor, împreună cu Maria.

Având bucuria de a vizita recent sanctuarul din Siracusa, unde Maica Domnului în zilele de 29, 30, 31 august și 1 septembrie 1953 a vărsat lacrimi, simbol al atâtor trăiri și sentimente materne, un adevărat mesaj adresat omenirii, am putut întâlni un apel al arhiepiscopului locului adresat tuturor pelerinilor și fiilor Bisericii locale din Siracusa și Sicilia, chiar de lângă imaginea Maicii Domnului, care a plâns. Mă bucur să vă împărtășesc câteva gânduri din acest mesaj ca o chemare plină de credință și iubire față de toți credincioșii Bisericii noastre locale și față de toți pelerinii, care se vor îndrepta în această lună, la 15 august, sau în perioada 5-7 octombrie spre Cacica.

Maria în misterul lui Cristos

Maria este un astru care strălucește de lumină, dar această lumină nu-i este proprie, ci este lumina ce o primește de la Isus, Fiul său, și de la întreaga Sfântă Treime.

În Maria totul are referință la Dumnezeu Tatăl, fiind fiica predilectă și slujitoarea fidelă și umilă a lui Dumnezeu; la Dumnezeu Fiul căruia i-a dat viață, pe care l-a însoțit și căruia i-a fost fidelă ucenică; la Dumnezeu Duhul Sfânt care i-a dăruit o inimă nouă și un duh nou, care a coborât în sânul ei feciorelnic de unde urma să se nască Mântuitorul lumii.

Totul în fiica Sionului se îndreaptă și are relație la Vechiul Israel, poporul său, pentru care este o adevărată personificare, vocea cea mai autentică și mai curată. În Maria, omul din toate țările și toate locurile se regăsește și se oglindește, căci ea este noua Eva, mama tuturor fiilor Bisericii. Cosmosul întreg poate fi descoperit în Maria pentru că ea este capodopera cea mai strălucită și mai reprezentativă a lumii (cf. P.A.I., La Madre del Signore, p. 26).

Toate acestea ne vorbesc despre locul Mariei în planul lui Dumnezeu care a fost aleasă să fie sanctuarul lui Isus, locuința cea mai aleasă pe acest pământ. Trebuie să descoperim mereu raportul ei cu Cristos, pe care ea ni l-a dăruit și spre care ea vrea să ne conducă.

Nimeni nu ne poate ajuta mai mult și mai bine de a-l întâlni, de a-l primi și de a-l urma. Isus s-a născut din ea, este carne din carnea ei; ea l-a conceput, l-a născut, l-a alăptat la sânul ei, l-a educat împreună cu Iosif, soțul ei legal, l-a ajutat să crească înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Între Isus și Maria a fost și rămâne mereu o legătură maternă filială. Nimeni nu poate să-l cunoască mai bine ca ea, nimeni nu a reușit să pătrundă în taina sufletului și a misterului său, nimeni n-a avut ocazia să-l asculte mai atent decât ea și nimeni nu l-a iubit mai mult și mai profund decât ea. Ea a reușit cel mai bine să fie asemenea lui, să-i semene întru totul și să se lase modelată sufletește de către Duhul Sfânt după modelul lui.

Ne bucurăm să știm că ea a fost declarată fericită și binecuvântată pentru că a crezut toate cele spuse ei de către Domnul (cf. Lc 1,45).

Putem declara și noi, cu acea voce din popor, cu Elisabeta ruda ei: "Fericită ești tu că ai crezut toate cele spuse ție de Domnul", și cu sfânta Elisabeta a Sfintei Treimi: "Plâng de bucurie când mă gândesc că această creatură așa de senină și luminoasă este mama mea".

Maria care este, așadar, toată frumoasă, mama lui Isus și mama noastră, ne ia de mână și ne conduce la Isus.

În drum cu Maria, mama noastră, la Cacica și la trăirea Sinodului diecezan

a) La Cacica ne iese în cale și ne întâmpină Maria, mama noastră.
Ne conduce de mână la Isus, ni-l prezintă pentru a-l admira, a-l adora, a-l asculta și a-l urma.
Ce avem, așadar, de făcut la Cacica?
Să ne deschidem larg porțile inimii.
Să scoatem din suflet orice fel de păcat.
Să ascultăm cu pioșenie cuvintele Domnului.
Să ne însușim gândurile minunate despre Isus împreună cu Maria.
Să ne reîntărim credința împreună cu ea și să ne întoarcem acasă împreună cu Maria pentru a continua drumul credinței noastre.

b) De la Cacica să o luăm acasă cu noi pe Maria.
Când era pe cruce, Isus i-a spus lui Ioan: "Fiule, iată mama ta! Și din ceasul acela a luat-o acasă la el" (cf. In 19,27).

A lua-o pe Maria acasă, a trăi cu ea în propria casă într-un contact continuu de iubire, a fi conștienți de acest privilegiu, că ea este prezentă chiar între pereții propriei locuințe, a-ți putea înălța mereu privirea spre ea, iată cadrul unei adevărate devoțiuni și atitudini de fii față de propria mamă. Se realizează astfel o comuniune de legătură între mamă și fii, între fii și mamă.

Maria devine astfel însoțitoarea fidelă a fiecărui fiu în drumul vieții, ghid sigur spre Isus. Bucuriile ei vor deveni bucuriile proprii, durerile proprii nu vor fi suportate singuri, ci cu ea, astfel ele vor fi mai ușoare, problemele vieții nu vor mai fi de neînvins, ci ele se vor clarifica. Privirea noastră va fi limpede spre acela care este bucuria și speranța tuturor. Cristos cu chipul său va fi mai ușor de identificat, iar credința în el mai vie.

Recitând rugăciunea Rozariului, la Cacica sau acasă, drumul nostru de credință va fi mai sigur, pașii noștri mai svelți, iar încrederea noastră va crește din zi în zi.

Chemarea Sfântului Părinte de a înainta cu curaj în mileniul trei va lumina și însoți pașii noștri și vom putea împlini îndemnul lui Isus: Duc in altum. Înaintează în larg, cu ajutorul Mariei.

Vom ști astfel că drumul nostru înspre celebrarea Sinodului diecezan va fi luminat și ocrotit de steaua călăuzitoare a noii evanghelizări, Maria.

Iași, 27 iulie 2003

Petru Gherghel, episcop de Iași