Pelerinaj marian

Pelerinii care au dorit să beneficieze de indulgența plenară, acordată cu ocazia aparițiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, au vizitat sanctuarul marian din Cacica în perioada 2-11 februarie 2008.

La sanctuarul din Cacica, în care e venerată Preacurata Fecioară Maria, mai ales prin prezența icoanei sale miraculoase, în perioada 2-11 februarie au venit mulți pelerini care au dorit să se apropie în mod spiritual de locul aparițiilor de la Lourdes, având prezentă în fața ochilor grota din spatele bazilicii minor. Mai mult, pelerinii au dorit să beneficieze de indulgența plenară acordată de papa Benedict al XVI-lea la 21 noiembrie 2007, tuturor celor care vizitează, în anul jubiliar, sanctuarul din Lourdes, sau în perioada 2-11 februarie 2008 orice loc în care este expusă spre venerare publică imaginea Preacuratei Fecioare Maria de la Lourdes.

Zilele de 9, 10 și 11 februarie au fost trăite în mod intens la sanctuarul nostru. În această perioadă mai multe comunități din dieceză: Solonețu Nou, Poiana Micului, Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Păltinoasa, Luncași, Buruienești, Piatra Neamț, Butea, s-au organizat și s-au unit în rugăciune, alături de alte câteva zeci de mii de călători pe acest pământ, care au cântat îndurarea Domnului la Lourdes, cerând, prin intermediul rugăciunii mult ascultate a Măicuței îndurate, har și binecuvântare.

Credincioșii, după ce au fost primiți de către păstorii care slujesc la Sanctuar, s-au recules și, cu sufletul căit, au profitat de ocaziile de spovadă, apoi, după meditarea misterelor mântuirii cuprinse în Sfântul Rozariu, au participat la ospățul sfintei Liturghii în care Domnul își hrănește poporul cu al său cuvânt, dar și cu pâinea și vinul transformate prin puterea Duhului Sfânt și prin cuvântul său în Trupul și Sângele lui Cristos. Pelerinajul s-a încheiat, în fiecare din aceste trei zile, cu un moment de adorație euharistică și cu binecuvântarea cu preasfântul sacrament.

Ne-am bucurat să avem în mijlocul nostru și pe păstorii comunităților care au participat la acest pelerinaj, pe părinții franciscani care au slujit în confesionale și pe părintele Iulian-Eugen Kropp, coordonatorul Oficiului pentru Pelerinaje al Diecezei de Iași, care a prezidat sfânta Liturghie din ziua de 9 februarie. Deosebită, pentru toți pelerinii, a fost prezența PS Aurel Percă, duminică 10 februarie. În ziua comemorării apariției Neprihănitei Zămisliri la Lourdes, în mijlocul poporului, s-a aflat PS Petru Gherghel care, în numele tuturor celor care i-au fost încredințați, a cerut ocrotirea Preacuratei pentru dieceză, pentru toți credincioșii și în mod deosebit pentru cei bolnavi care oferă suferința lor lui Isus.

Acum 150 de ani, la poalele Munților Pirinei, o fetiță care mergea să adune câteva vreascuri împreună cu o soră de-a ei și cu o prietenă, când a ajuns la grota Massabielle s-a întâlnit cu o doamnă îmbrăcată în alb. Curioasă întâlnire pentru lumea de atunci și pentru cea de acum...! Biserica, după o chibzuită meditare, a declarat că acea doamnă era Preacurata Fecioară Maria, Neprihănita Zămislire, așa cum s-a prezentat ea însăși. Așadar, o apariție minunată prin intermediul căreia Dumnezeu Tatăl dorește să își arate iubirea față de fiecare om de pe acest pământ.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate ocaziile în care ne vorbește despre lucrările minunate împlinite în colaborare cu cei neînsemnați, așa cum a fost acum 150 de ani la Lourdes! Îi mulțumim și pentru exprimarea poporului care are nevoie să-și trăiască și să-și arate credința în diferite feluri, pentru darul pelerinajului prin care foarte mulți împlinesc mesajul Doamnei îmbrăcate în alb, mesaj de chemare la convertire, pocăință și rugăciune.

Pr. Lucian Abalintoaiei

Mai multe imagini puteți vedea în [ albumul foto ]