Peregrinatio Mariae - Onești (31 martie - 3 aprilie 2011)

În perioada 31 martie - 3 aprilie 2011, în Parohia "Sfinții Apostoli Petru și Paul" Onești au avut loc două evenimente deosebite: misiunile populare și vizita icoanei miraculoase a Maicii Domnului de la Cacica.

În seara zile de joi, 31 martie 2011, la ora 18.00, întreaga comunitate era prezentă în fața bisericii parohiale pentru a primi cum se cuvine icoana Sfintei Fecioare. A urmat apoi sfântul Rozariu, iar de la ora 19.00 a avut loc prima sfântă Liturghie de misiuni.

Aflându-ne într-un an dedicat familiei, părintele predicator Gheorghe Cojocaru, paroh de Nicolae Bălcescu, a vorbit în toate predicile Sfinției sale despre familie, despre valorile ce ar trebui să existe în orice familie creștină și despre pericolele ce amenință din ce în ce mai des familiile noastre. În prima predică tematică, părintele a vorbit despre motivul pentru care am fost creați din iubire, cu iubire și pentru iubire, pentru a face din familiile noastre adevărate sanctuare în care să preamărim Iubirea.

Ziua de vineri, 1 aprilie, a început cu recitarea sfântului Rozariu la ora 9.00 și a continuat cu a doua sfânta Liturghie de misiuni de la ora 10.00. Părintele predicator a vorbit despre importanța credinței în familie, părintele atrăgându-ne tuturor atenția asupra ritmului alarmant în care credința a început să se piardă sau să nu mai conteze în multe familii creștine. Vineri seara la ora 18.00 a venit rândul tinerilor din Acțiunea Catolică să-si exprime devoțiunea față de Sfânta Fecioară participând activ atât la Rozariu, la Calea sfintei cruci și la sfânta Liturghie de misiuni de la ora 19.00. În predica sa, părintele Gheorghe Cojocaru a vorbit despre iubirea care ar trebui să existe în toate familiile creștine, iubire care nu ar trebui să dispară sau să moară după promisiunile de la sfânta Căsătorie, ci să crească și să se consolideze în timp, având la bază cea mai solidă temelie: Cristos și iubirea sa față de noi toți.

După Liturghie a urmat procesiunea cu icoana sfintei Fecioare de la Cacica prin cartierul catolic, procesiune la care a participat întreaga comunitate.

Devoțiunea sfântului Rozariu de la ora 9.00 a deschis și ziua de sâmbătă. La ora 10.00 a început a patra Liturghie, la care părintele predicator a vorbit despre importanța vieții și importanța apărării ei în toate familiile prin practicarea virtuților creștine și, mai ales, prin conștientizarea și condamnarea crimei avortului care face ravagii în întreaga lume. La ora 14.00, copiii din comunitatea noastră însoțiți de părintele Florin-Petru Sescu și de animatori s-au rugat bunului Dumnezeu, prin mijlocirea sfintei Fecioare, pentru familiile și pentru copiii de pretutindeni recitând sfântul Rozariu și participând la o scurtă adorație a preasfântului sacrament. La a cincea sfântă Liturghie de misiuni de la ora 19.00, părintele predicator a vorbit despre alcoolism și despre efectele devastatoare ale acestuia asupra familiilor din orice comunitate, fie ea catolică sau ortodoxă. După Liturghie a avut loc o frumoasă procesiune cu icoana Maicii Domnului pe străzile orașului, procesiune ce s-a constituit într-o adevărată mărturie de credință atât de necesară în această lume secularizată.

Sfintele misiuni s-au încheiat duminică, 3 aprilie. Ziua a fost deschisă prin recitarea sfântului Rozariu la ora 7.30, urmat de sfânta Liturghie a copiilor de la ora 8.30, la care părintele predicator a vorbit despre educația copiilor care trebuie începută și întreținută de către familie, nu de către alți factori care, oricât s-ar implica, nu pot suplini rolul familiei în educarea copiilor.

La ora 11.00 a avut loc sfânta Liturghie solemnă prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, însoțit de părintele paroh Toma Rediu și de un mare număr de preoți. În predica sa, părintele Gheorghe Cojocaru a făcut un scurt rezumat al temelor abordate la predicile din aceste zile de har, îndemnând întreaga noastră comunitate la "scuturarea prafului" de pe conștiințele adormite și la reînnoirea vieții de credință și implicit și a vieții de familie.

Duminică la ora 14.00ne-am despărțit cu cântece și rugăciuni de icoana sfintei Fecioare, mulțumind cu toții, prin preoții noștri, părintelui Romuald Bulai, rectorul sanctuarului de la Cacica, pentru posibilitatea de a fi fost vizitați de către icoana Maicii noastre.

Mulțumim preoților noștri și tuturor celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la buna desfășurare a numeroaselor activități desfășurate în aceste zile. Mulțumim Maicii Preasfinte pentru toate harurile pe care nu încetează să le mijlocească de la Domnul pentru noi.

Deo gratias!

Mai multe imagini puteți vedea în [ albumul foto ]

Ana-Maria Blaga