Peregrinatio Mariae - Traian BC (29 mai - 1 iunie 2011)

Parohia Romano-Catolic Traian "Sfntul Iosif, Muncitorul" (jud. Bacu), a primit, n perioada 29 mai - 1 iunie 2011, vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica. La acest eveniment a participat i PS Petru Gherghel care, n ultima zi a pelerinajului, a sfinit temelia i piatra fundamental a noii biserici.

Duminic, 29 mai, a ajuns n mijlocul comunitii din Traian, Bacu, icoana Maicii Domnului de la Cacica. Credincioii din Traian, n frunte cu printele paroh Albert Lucaci, au ntmpinat-o pe micua noastr de la Cacica.

Au urmat cteva zile de har, n care s-au inut predici cu tematici mariane i s-au recitat rugciuni fierbini ctre mama noastr cereasc.

La finalul acestui pelerinaj, miercuri dup-amiaza, 1 iunie 2011, a sosit n comunitate PS Petru Gherghel. Dei printele paroh mpreun cu localnicii au dorit s-l ntmpine pe Preasfinitul la "Crucea Glorioas", acest lucru nu a fost posibil datorit unei ploi toreniale care s-a abtut asupra acestei localiti. A fost o ploaie ce simboliza mulimea harurilor pe care Maria le revrsa asupra acestei comuniti.

Preasfinitul Petru Gherghel care, la predica din cadrul sfintei Liturghii de la ora 18.00, a prezentat-o pe Maria ca pe fiina ce a respectat instituia familiei, acceptndu-l pe Isus n familia sa crescndu-l pe cu responsabilitate chiar i dup decesul sfntului Iosif.

Al doilea eveniment din ultima zi a pelerinajului a fost marcat de sfinirea pietrei de temelie a noii biserici i semnarea actului oficial care s-a introdus n temelia de sub altarul viitoarei biserici.

La celebrarea liturgic au participat alturi de PS Petru Gherghel i pr. paroh Albert Lucaci, printele decan Gabriel Farca i preoii din localitile nvecinate. Din partea autoritilor au fost prezeni prefectul judeului Bacu, primarul i viceprimarul comunei Traian.

Construciile la noua biseric au nceput n luna mai 2010. Arhitecii bisericii sunt Paul Adam i Filip Leonte. Constructor este dr. ing. Gheorghe Mihoc. Dimensiunile sunt urmtoarele: lungime 30 de metri, lime 15 metri i nlime 33 de metri.

Mai multe imagini putei vedea n [ albumul foto ]