Peregrinatio Mariae - Butea (5-8 iunie 2011)

Comunitatea din Butea, în perioada 5-8 iunie 2011, a trãit zile binecuvântate, pline de haruri prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria. Icoana Maicii Domnului de la Cacica a ajuns ºi la noi.

Am avut o mare surprizã, un dar neaºteptat: icoana miraculoasã a Maicii Domnului de la Cacica ne-a vizitat! Cu toþii, mici ºi mari, familii, persoane în vârstã ºi bolnavi am alergat la Maria ea ne-a chemat ºi noi ne-am rugat, am invocat-o ºi i-am mulþumit. Suntem siguri cã Maria a primit ºi a ascultat pe fiecare persoanã care i s-a încredinþat Ei ºi a prezentat intenþiile Fiului Sãu, Isus.

Un prim moment important a fost sosirea icoanei în localitate, unde mulþi au primit-o cu lacrimi în ochi deoarece au simþit prezenþa sa maternã. Ne-a bucurat prezenþa Preasfinþitului Petru Gherghel care prin cuvintele sale de pãstor ne-a introdus într-o atmosferã de iubire ºi ne-a îndemnat sã privim în ochii Mamei cereºti, care ne privesc ºi la mâinile Mariei, care ne îndrumã cãtre Isus. Cuvinte de încurajare a adresat ºi familiilor, pe care le-a încredinþat ocrotirii Ei. Le-a îndemnat sã-ºi i-a drept model Familia din Nazaret.

Al doilea moment a fost sfânta Liturghie celebratã pentru persoanele bolnave ºi neputincioase. Bolnavii au avut ocazia de a sta în faþa icoanei, iar Maria i-a asigurat cã ea îi iubeºte, cã le stã mereu alãturi ºi cã îi ajutã în acceptarea suferinþei ºi în purtarea crucii de fiecare zi.

Pãrintele paroh a subliniat faptul cã "pentru întreaga comunitate bolnavii sunt o adevãratã comoarã care trebuie preþuitã ºi ajutatã sã devinã o valoare. Sfânta Fecioarã Maria, tãmãduitoarea bolnavilor îi însoþeºte ºi-i ajutã sã poarte crucea alãturi de Isus, Fiul ei".

Al treilea moment de har a fost procesiunea fãcutã pe strãzile satului cu icoana, prin care locuitorii din Butea au dorit sã o venereze recitând sfântul Rozariu ºi înãlþându-i cântãri alese.

Au fost trei zile de rugãciune intensã ºi aprofundare a modelului ceresc datoritã predicilor þinute în timpul sfintelor Liturghii de cãtre preoþii din Butea: Eugen Lucaci, Iosif Demeterc ºi Iosif Dorcu, care împlinesc 25 de ani de preoþie chiar anul acesta.

Predicatorii, în fiecare zi câte unul, ne-au ajutat sã pãtrundem în viaþa Mariei ºi au scos în evidenþã virtuþile ei: " Maicã puternicã", "Maicã miloasã", "Maicã credincioasã", "Ajutorul creºtinilor"... S-a meditat ºi asupra vieþii de har, de slujire, de atenþie faþã de aproapele, de disponibilitate, de umilinþã a Mamei noastre Cereºti. Au subliniat faptul cã Maria a trãit ca fiecare mamã, având ºi ea preocupãri, dorinþe, speranþe, insã mereu s-a încredinþat voinþei Domnului.

Încheiem cu adevãratele cuvinte rostite de cãtre pãrintele paroh Petru Blaj: "Cât de repede trec zilele frumoase"!

Sr. Elisabeta

Mai multe imagini puteþi vedea în [ albumul foto ]