Scrisoare pastorală: Familia creștină în drum spre Maica Domnului de la Cacica

Familia diecezei noastre trăiește, începând cu Adventul din anul 2010, un timp special, un program pastoral dedicat familiei și Căsătoriei creștine.

Toate parohiile, structurile bisericești și familiile au fost invitate la o întâlnire sufletească cu misterul lăsat de Dumnezeu pentru viața omenirii, misterul părinților, al vieții și al copiilor.

Diferitele ocazii diecezane, decanale și parohiale ne-au înlesnit prilejul unor reflecții comune, a unor momente de catehizare și, mai ales, de rugăciune în biserici și în case.

Zilele de misiuni populare și întâlnirea cu icoana Maicii Domnului de la Cacica, în vizită prin diferite comunități, au constituit o fericită retrăire în familiile comunităților noastre a marelui dar făcut omenirii de Creator la începutul creației, dar pe care a binevoit să-l onoreze și să-l îmbrățișeze chiar Fiul lui Dumnezeu, născut pe pământ, în familia din Nazaret, și care a ales să se bucure într-un climat de iubire oferit de mama cea sfântă, Maria, și de dreptul Iosif.

Climatul spiritual din acest an pastoral ne obligă și ne cheamă la o angajare și mai mare în cunoașterea, prețuirea și ocrotirea familiei.

Ne apropiem de un moment important din anul liturgic și pastoral, marea sărbătoare a Maicii Domnului ridicată cu trupul și sufletul la cer - 15 august, când celebrăm cu bucurie sărbătoarea Mamei noastre cerești în toate comunitățile.

Gândul nostru, ca familie diecezană, se îndreaptă spre un moment special, pelerinajul de la Cacica, precum și spre celebrarea hramului diferitelor biserici, printre care se numără și catedrala noastră.

Dorim, așadar, să celebrăm cu bucurie ziua victoriei Maicii Domnului și să facem sărbătoare în întreaga familie diecezană.

Un punct central pentru dieceză rămâne pelerinajul de la Cacica. Mai ales, anul acesta, adresăm tuturor credincioșilor, copiilor, tinerilor și familiilor invitația de a se înscrie la un pelerinaj binecuvântat spre sanctuarul din Cacica, unde ne așteaptă, ca într-o familie unită, aceeași Mamă iubitoare.

Modalitățile sunt diferite și fiecare poate alege cum vrea fie personal, fie în grupuri organizate.

Pentru parohii rămâne forma clasică cu autocarele. Pentru copii și adolescenți, mersul pe jos împreună cu episcopul rămâne o fericită ocazie de îndreptare spre sanctuar.

Pentru tineri și adulți recomandăm anul acesta un pelerinaj special, o nouă modalitate de a ajunge la sanctuar: cu bicicleta.

Împreună cu rectorul sanctuarului, cu Oficiul pentru Copii și Tineri și cu autoritățile locale va fi organizat un program special pentru Cacica. Pelerinajul va porni de la Roman cu participanți din diferite comunități din zona Bacău, Iași și Roman - maxim o sută de participanți - și va fi organizat după toate normele de circulație și asistență medicală. Este o experiență nouă pe care o recomandăm cu căldură.

Pelerinajul va fi coordonat de pr. Cristian Pal, ajutat de pr. Iulian Roca (tel. 0764-834673). Programul și detaliile vor fi comunicate de pr. Romuald Bulai, rector al sanctuarului din Cacica, și se vor putea găsi și pe situl sanctuarului.

Tuturor credincioșilor și cinstitorilor Maicii Domnului le reînnoiesc apelul de a se înscrie într-o formă sau alta la acest pelerinaj în Bucovina, spre Cacica. Sperăm să întâlnim fața binevoitoare a lui Isus, prin mijlocirea și sub ocrotirea Mamei noastre cerești.

De la Cacica ne vom îndrepta spre Iași pentru a aduna toate gândurile și dorințele noastre și a le așeza la picioarele Maicii Sfinte, patroana întregii dieceze pe care o invocăm pentru fiecare familie creștină, pentru părinți și copii.

Cu Pruncul și Mântuitorul Isus, să ne binecuvânteze Fecioara de sus!

Iași, 16 iulie 2011
Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel

Petru Gherghel, episcop de Iași