Circa 80 de pelerini pe bicicletă din județele Moldovei au ajuns la Cacica

Articol de Dan COMAN, Monitorul de Suceava

Aproximativ 80 de tineri au venit în pelerinaj în județul Suceava, pe bicicletă, având ca destinație Basilica Minor din Cacica, care astăzi își sărbătorește hramul de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Tinerii, majoritatea romano-catolici, au plecat din Roman în dimineața zilei de sâmbătă și au ajuns la intrarea în județul Suceava după aproape opt ore de mers. Tinerii pelerini erau îmbrăcați în tricouri verzi cu sigla proiectului turistic "Pelerin în Bucovina".

La intrarea în județ, pelerinii pe bicicletă au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, acesta oferindu-le câte o plăcintă și o sticlă de apă minerală.

"Suntem la intrarea în județul Suceava și pe poarta de aici de la Drăgușeni scrie frumos «Hai în Bucovina». Mă bucur că mulți ne-au ascultat și au venit, și continuă să vină, în Bucovina. Astăzi primim pelerini, tineri care vin din județele Moldovei și care se îndreaptă spre Basilica Minor din Cacica, unde luni, pe 15 august, este hramul Adormirea Maicii Domnului", a declarat Gheorghe Flutur.

Acesta le-a înmânat tinerilor veniți de la Roman diplome de "Pelerini în Bucovina".

La rândul său, unul dintre preoții care a însoțit grupul de pelerini, Iulian Roca, a explicat că pelerinajul spre Cacica este o inițiativă inedită, precizând că tineri din toate județele Moldovei au dorit să participe la această formă de pelerinaj.

"Este o formă pelerinaj care se face și cu anumite sacrificii și renunțări. Până la urmă putem vorbi și despre un parcurs de credință, care te face să participi într-un fel nou la slujbă", a spus preotul Iulian Roca.

Câteva zeci de pelerini au plecat sâmbătă, 13 august din Gura Humorului spre Cacica

De asemenea, în cursul zilei de 13 august 2011, din fața Casei Pelerinului din Gura Humorului, câteva zeci de tineri au plecat la rândul lor spre Basilica Minor din Cacica, la start fiind prezent și președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. De precizat că tinerii plecați de la Gura Humorului au făcut joncțiunea cu grupul de pelerini veniți de la Roman, plecând împreună spre Cacica. Pelerinii veniți de la Roman au ajuns la Cacica după un traseu de 120 de kilometri. Pelerinii ajunși la Cacica au asistat, în cursul serii, la "Sfânta liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate". Tot duminică seara, pelerinii veniți la Cacica au putut să asiste și la un concert extraordinar de muzică religioasă susținut de Corul Madrigal. Ziua de 14 august s-a încheiat la Cacica cu o procesiune cu lumânări în jurul bisericii Basilica Minor.

* * *

80 de pelerini pe bicicletă au ajuns la Cacica

Articol de Mihaela Buculei, http://pebicicleta.romania-actualitati.ro

80 de tineri au venit în pelerinaj în județul Suceava, pe bicicletă, având ca destinație Basilica Minor din Cacica, care la 15 august își sărbătorește hramul de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. Tinerii, majoritatea romano-catolici, au plecat din Roman în dimineața zilei de sâmbătă, 13 august 2011, și au ajuns la intrarea în județul Suceava după aproape opt ore de mers. Tinerii pelerini erau îmbrăcați în tricouri verzi cu sigla proiectului turistic "Pelerin în Bucovina".

La intrarea în județ, pelerinii pe bicicletă au fost întâmpinați de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, acesta oferindu-le câte o plăcintă și o sticlă de apă minerală. Acesta le-a înmânat tinerilor veniți de la Roman diplome de "Pelerini în Bucovina".

La rândul său, unul dintre preoții care a însoțit grupul de pelerini, Iulian Roca, a explicat că pelerinajul spre Cacica este o inițiativă inedită, precizând că tineri din toate județele Moldovei au dorit să participe la această formă de pelerinaj.

De asemenea, în cursul zilei de 14 august, din fața Casei Pelerinului din Gura Humorului, câteva zeci de tineri au plecat la rândul lor spre Basilica Minor din Cacica. De precizat că tinerii plecați de la Gura Humorului au făcut joncțiunea cu grupul de pelerini veniți de la Roman, plecând împreună spre Cacica. Pelerinii veniți de la Roman au ajuns la Cacica după un traseu de 120 de kilometri.

Pelerinii ajunși la Cacica au asistat, în cursul serii de duminică, 14 august 2011, la "Sfânta Liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate". Tot duminică seara, pelerinii veniți la Cacica au putut să asiste și la un concert extraordinar de muzică religioasă susținut de Corul Madrigal. Ziua de duminică s-a încheiat la Cacica cu o procesiune cu lumânări în jurul bisericii Basilica Minor.