Peregrinatio Mariae - Nisiporești (1-4 decembrie 2011)

Continuându-și pelerinajul său în parohiile Diecezei de Iași, în timpul sfânt al Adventului, în perioada 1-4 decembrie 2011 icoana miraculoasă a Maicii Domnului de la Cacica a poposit și în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporești.

Cu această ocazie au avut loc și misiunile populare având ca temă Căsătoria si Familia, predicator fiind pr. Fabian Iacob, OFMConv. care a scos în evidență valorile familiei, dar a prezentat și problemele familiei actuale, propunând câteva soluții, subliniind că modelul suprem al familiei trebuie să fie Sfânta Familie din Nazaret, și că orice acțiune făcută de membrii familiei trebuie să îl aibă la bază pe Dumnezeu.

Primirea icoanei a avut loc joi, 1 decembrie, la ora 16.00, avându-l alături de noi și pe Preasfințitul Aurel Percă, ceremonia de primire a icoanei a fost urmată de prima sfânta Liturghie de misiuni, în zilele urătoare sfintele Liturghii s-au celebrat la ora 9.00 și 17.00 la Nisiporești și la ora 11.00 în Parohia Tupilați, aflată în administrarea preoților din Parohia Nisiporești. Sâmbătă seara, după Liturghie, în cântări și rugăciune, însoțită de un număr mare de credincioși purtând în mână lumânări aprinse, icoana miraculoasă a fost purtată cu venerație în procesiune pe ulițele satului.

Sfânta Liturghie de la ora 11.00, din ziua de duminică, 4 decembrie, a încheiat misiunile populare. Cu această ocazie l-am avut alături de noi pe pr. Emilian Cătălin OFMConv, provincial al Provinciei Franciscane din România. La ora 15.30 a avut loc o scurtă ceremonie în care ne-am luat rămas bun de la Măicuța Sfântă, care s-a îndreptat spre Parohia Iugani, purtând cu ea toate rugăciunile noastre, dar și mulțumirea că a binevoit să ne viziteze și că a mijlocit pentru noi Tatălui Ceresc.

Pe parcursul zilelor petrecute în mijlocul nostru, diversele grupuri existente în parohie, copiii, tinerii, Terțiarii Franciscani, Armata Maicii Domnului, s-au organizat adunându-se în jurul icoanei miraculoase pentru a fi în rugăciune alături de sfânta Fecioară.

Mulțumim bunului Dumnezeu, sfintei Fecioare și tuturor acelora care au făcut posibilă venirea icoanei miraculoase în comunitatea din Nisiporești.

Mai multe imagini puteți vedea în [ albumul foto ]

Mihaela Lupu