Peregrinatio Mariae - Pașcani (14-17 iunie 2012)

Zile de har și binecuvântare, zile de bucurie și sărbătoare au fost între 14 și 17 iunie 2012, pentru comunitatea romano-catolică din Pașcani, cu vizita icoanei Maicii Domnului de la Cacica.

Acum am înțeles și noi de unde strigătul plin de bucurie al Elisabetei: "De unde mie bucuria aceasta ca să vină la mine Maica Domnului meu?!" Dintr-o inimă plină de bucurie și recunoștință.

Cu aceeași recunoștință ne îndreptăm și noi către Dumnezeu pentru a-i mulțumi că ne-a dat-o de mamă pe Maria, care în aceste zile și-a făcut simțită într-un mod deosebit prezența în mijlocul nostru prin vizita icoanei sale de la Cacica.

Cu emoție, cu bucurie, cu încredere ne-am adunat în jurul sfintei Fecioare în aceste trei zile, pentru a o cinsti, pentru a-i mulțumi, pentru a o invoca în rugăciune... cu adevărat zile de har și binecuvântare...

Am împodobit biserica, ne-am rugat și am așteptat: și momentul a sosit: sfânta Fecioară a venit, prin icoana sa de la Cacica, în seara zilei de 14 iunie când i-am ieșit cu toții în întâmpinare cu flori în mâini și cântări pe buze... a urmat apoi prima Liturghie în cinstea ei, cu predica rostită de părintele paroh de la Hălăucești. După Liturghie a urmat o adorație frumoasă tip Taize pregătită și animată de către tinerii de la Acțiunea Catolică.

A doua zi dimineață la ora zece a urmat o nouă Liturghie la care a predicat părintele paroh de la Luncași. Seara la ora 18.00, a venit rândul copiilor să anime sfânta Liturghie și au făcut-o cu mult entuziasm, biserica răsunând de cântările lor. Ne-a predicat părintele franciscan Dumitru care a însoțit icoana. A urmat apoi o adorație deosebită animată de Asociația Mamele Creștine ale Iubirii Milostive.

Sâmbătă dimineața am participat la Liturghia în cinstea Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria, și am ascultat cuvântul de învățătură al pr. Anton Dancă.

Seara a venit rândul tinerilor să anime sfânta Liturghie și au făcut-o în mod deosebit. Părintele Ioan Lungu ne-a încântat cu predica sa plină de pilde. A urmat apoi procesiunea cu icoana sfântă de la parohie la mănăstirea "Cavanis". A fost deosebit! Cu lumânările în mână am însoțit icoana pe tot acest parcurs cântând cu inimile pline de bucurie și strigând tuturor că noi o iubim pe Mama noastră cerească.

Duminică dimineața, la ora 8.30, a fost sfânta Liturghie cu prima sfântă Împărtășanie a copiilor, care au avut bucuria de a trăi acest moment deosebit al vieții lor împreună cu Maica noastră preasfântă.

La ora 11.00 a început și Liturghia hramului cu prezența a mulți preoți și a Preasfințitului Aurel Percă. Predica a fost ținută de episcop, pentru care îi mulțumim. Biserica noastră a devenit neîncăpătoare. Am venit cu toții să o cinstim pe Mama noastră cerească împreună cu sfântul Anton, patronul nostru ceresc.

Dar a venit și sfârșitul acestei Liturghii și momentul ca icoana să plece de la noi pentru a-și continua pelerinajul său prin parohiile diecezei. Am fi vrut să nu o lăsăm să plece, dar știam: bucuria pe care am trăit-o noi trebuie să umple și inimile altor credincioși și de aceea am însoțit și ne-am luat la revedere de la icoana sfântă, cu recunoștință.

Mulțumim tuturor: Preasfințitului, preoților, corului, copiilor, tinerilor și tuturor celor care au făcut ca aceste zile să fie cu adevărat binecuvântate pentru comunitatea noastră.

Și mulțumim în final și părintelui paroh Francisc Vernică care, văzând la final fețele noastre triste la plecarea icoanei, ne-a spus: "Pleacă icoana, dar Maria, Mama noastră cerească rămâne! Spre ea să ne îndreptăm cu încrederea și dragostea noastră de copii ai săi".

Mai multe imagini puteți vedea în [ albumul foto ]

Credincioșii Parohiei Romano-Catolice Pașcani