Predica PS Paolo de Nicolò la sfânta Liturghide de hram

Omilia la solemnitatea Adormirea Maicii Domnului, rostită de PS Paolo de Nicolò, episcop titular de Mariana în Corsica, regent al Casei Pontificale, la sfânta Liturghie de hram a sanctuarului "Maica Domnului" de la Cacica, 15 august 2012.

* * *

Preasfințiile voastre,
cucernici confrați întru Preoție,
dragi persoane consacrate
și voi toți frați și surori în Cristos,

Astăzi, în renumitul și îndrăgitul sanctuar al Maicii Domnului din Cacica, în scumpa noastră Dieceză de Iași, celebrăm minunile extraordinare pe care Dumnezeu le înfăptuiește în creatura care, mai mult decât oricare alta, a avut încredere în El și Lui i s-a încredințat în mod deplin și liber: Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, pe care o venerăm cu credință sub titlul special de Înălțată la cer, conform celei de-a doua dogme mariane, după aceea a Neprihănitei Zămisliri.

Dragi frați și surori, pentru a înțelege mai bine celebrarea de astăzi, ținând seamă de faptul că Înălțarea Mariei la cer cu trupul și cu sufletul este consecința directă a Neprihănitei Sale Zămisliri, îmi veți îngădui să vă spun, pe scurt, câteva cuvinte cu privire la prima Dogmă Mariană: adică tocmai Neprihănita Zămislire.

Pe scurt, putem spune că Neprihănita Zămislire este un miracol săvârșit de Dumnezeu în vederea celui mai mare miracol, cel al Întrupării, iar zămislirea Ei imaculată trebuie să fie pusă neapărat în raport cu Întruparea Mântuitorului. În starea sa de Neprihănită, adică zămislită fără de păcatul strămoșesc, Ea reprezintă o excepție față de toate creaturile, care în schimb se nasc sub semnul "mândriei" protopărinților Adam și Eva, care s-au revoltat contra lui Dumnezeu. În raport cu Întruparea, adică cu faptul de a fi hărăzită, ca și Maică a lui Dumnezeu: "Vei zămisli și vei naște un fiu, îl vei aduce la lumină și-i vei pune numele Isus", Maria reprezintă faptul extraordinar pe care Dumnezeu îl împlinește pentru omenire, prin consimțământul liber și voluntar pe care omul îl dă la propunerea Sa.

Vedem așadar că scopul a toate acestea este cel de a da naștere unui om care să cuteze a răscumpăra omenirea decăzută. Dar care om se poate considera drept înaintea lui Dumnezeu? Care om, chiar și de-ar fi fără păcat, poate să concureze cu Dumnezeu? Doar un Dumnezeu poate să fie egal cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu este Unul singur. Și prin urmare este necesar ca El să devină om. Pentru mântuire este necesar Omul-Dumnezeu iar această condiție cere la rândul său, o natură neprihănită și o zămislire care să nu se realizeze prin actul comun și obișnuit al generării ci prin intermediul unirii lui Dumnezeu însuși cu această natură umană regenerată. Iar Maria Neprihănită este tocmai cea care îl zămislește pe Omul-Dumnezeu prin intermediul Duhului Sfânt.

Iată așadar, preaiubiți frați și surori, nucleul dogmei Neprihănitei Zămisliri a Mariei: Cea pe care o venerăm sub titlul special de Arcă a Noului Legământ, destinată să-l poarte în Sine pe Mântuitorul lumii, nu putea să fie pătată de păcatul strămoșesc, ci este scutită de acesta încă din veșnicie.

Și iată-ne astfel la conținutul sărbătorii de astăzi: dogma Înălțării la cer a Fericitei Fecioare Maria, proclamată de Papa Pius al XII-lea la 1 noiembrie 1950. De fapt, este un adevăr ce trebuie crezut cu asentimentul voinței și al minții, faptul că Preasfânta Fecioară, tocmai pentru zămislirea sa Neprihănită, la sfârșitul vieții Sale pământești, nu a fost atinsă de putreziciunea trupească ci, printr-un privilegiu special, "a fost ridicată la slava cerească, cu sufletul și cu trupul" (cf. Pius al XII-lea, Munificentissimus Deus, 1 noiembrie 1950).

Zice în această privință sfântul Ioan Damaschinul: "Cum ar fi putut să fie supusă morții aceea care a făcut să izvorască pentru toți adevărata viață?"

Putem spune fără teama de a greși că Maria, urmând calea Fiului Său Isus Cristos, Înviat din morți, s-a născut definitiv la o viață nemuritoare.

Înălțarea Preasfintei Fecioare la cer prefigurează așadar și mântuirea noastră, anticipă glorificarea propriului nostru trup, adică a trupului nostru muritor; tocmai acest trup muritor îl va vedea pe Dumnezeu și-l va contempla cu proprii ochi, pentru că și noi, prin meritele lui Cristos, datorită mântuirii pe care ne-a obținut-o prin pătimirea și Învierea Sa, vom renaște în mod definitiv la o viață nemuritoare.

Cum să rezumăm sensul Înălțării la cer a Mariei? În puține cuvinte putem spune că Maria participă la deplina preamărire a Fiului, deoarece a fost asociată la lucrarea de mijlocire universală față de Tatăl pentru întreaga omenire. În felul acesta și ea este vie și prezentă alături de noi, cu acea slavă la care toți suntem chemați și pentru care privim la Dânsa ca și la realizarea speranței noastre.

Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a fost proclamat și pe care l-am auzit adineauri ne ajută și ne călăuzește pentru a o recunoaște pe Preasfânta Fecioară drept model desăvârșit al vieții creștine. Ca un ucenic fidel, Maria îl urmează pe Maestrul Său până la sfârșit, acționând în această viață după chipul și asemănarea sa, fiind răsplătită cu ceea ce El a promis slujitorilor săi fideli.

În Cântarea Magnificat, cuprinsă în fragmentul evanghelic de astăzi, "Maria vorbește despre ea dar "eu"-ul ei este omenirea nouă, suntem noi toți, astfel încât este figură reală și ideală, particulară și universală, existență individuală și însăși umanitatea în totalitatea ei".

Grija și generozitatea Mariei față de verișoara ei Elisabeta, spiritul său de slujire față de necesitățile zilnice ale rudei sale, trebuie să îndemne pe fiecare dintre noi să fie "slujitor" față de aproapele, motivat și convins că, sub chipul său și în persoana sa, întâlnim chipul și prezența Domnului.

În Fecioara Maria așadar este tocmai umilința sa cea care este preamărită, care este răsplătită și care devine pentru noi exemplu admirabil și mai ales practic, exemplu de imitat în viața noastră zilnică, pentru ca aceasta, zi de zi, să dobândească tot mai mult stilul lui Cristos, pentru că tocmai pentru umilința sa, de acum înainte, "toate neamurile" o vor numi fericită.

Vedeți, iubiți frați și surori, Maria nu este proclamată fericită pentru frumusețea Sa, pentru inteligența Sa, pentru statura ei fizică ci pentru umilința sa. Această umilință a Mariei nu trebuie înțeleasă doar ca o ascundere pasivă ci mai degrabă ca o voință activă de a-l pune pe primul loc pe Dumnezeu, adică pe Acela pentru care "toate sunt posibile", așa cum îi anunțase dinainte Arhanghelul Gabriel, cu ocazia vestirii Maternității sale divine.

În momentele dificile, dragi frați și surori, în toate acele situații inevitabile și adesea într-adevăr dureroase pe care le întâlnim în viața noastră, ar trebui să ne amintim că tocmai suferințele sunt, ca să zicem așa, sarea vieții. Credința ne învață că "toate sunt posibile pentru Dumnezeu", care, iubindu-ne, ne izbăvește de rău, și ne ocrotește cu grijă paternă, oferindu-ne mereu tot ceea ce este mai bun pentru noi. "Pentru Dumnezeu toate sunt cu putință" devine ancora de care să ne prindem în momentele de dificultate, care cu siguranță nu au lipsit, nu lipsesc și nu vor lipsi. De aceea Maria este Aceea "care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul" (Lc 1,43), ea devine în sensul acesta ancora puternică și sigură, singurul refugiu în noaptea întunecată a suferinței și a durerii.

Mariei, Mama noastră, devenită astfel sub Crucea Fiului său Isus Cristos viața noastră, ne încredințăm pe noi înșine în întregime, așa cum suntem. Ea este femeia îmbrăcată cu soarele, având luna sub picioare și pe cap o coroană de douăsprezece stele (Ap 11,20). Beneficiind de această poziție nobilă și puternică în fața Fiului ei, suntem siguri că Ea nu va îngădui să ne lipsească de ocrotirea și mijlocirea ei puternică, ci ne va obține toate harurile și favorurile cerești de care avem nevoie în viața noastră.

Iubiți credincioși, am dorit să împărtășesc cu voi aceste scurte reflecții, cerând pentru voi toți de la Maica Unității, Unitatea Bisericii, tocmai aici în România, grădina Maicii Domnului, așa cum a numit-o Fericitul Papă Ioan Paul al Doilea. Din acest minunat Sanctuar al Maicii noastre de la Cacica înălțăm o rugăciune profundă și încrezătoare către Aceea care toate le poate, ca să ajungem într-o zi, când Dumnezeu va vrea, să fim într-adevăr "o singură turmă și un singur Păstor".

Vă spun acestea purtând cu drag în inima mea pe fiecare dintre voi, făcându-mă interpretul fidel al Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, care salută cu afecțiune pe păstorul acestei Dieceze și pe toți pelerinii care cu multă credință și iubire s-au îndreptat spre acest sanctuar marian în aceste zile. Pentru toți cei prezenți aici ca și pentru toți cei dragi ai dumneavoastră, mai ales pentru copii și cei bolnavi, Sanctitatea Sa oferă din inimă o Binecuvântare Apostolică specială pe care o vom împărți la sfârșitul acestei minunate celebrări. Maica Domnului să ne ocrotească pe toți și să fie farul nostru călăuzitor spre Fiul său Isus. Amin.

Lăudat să fie Isus și Maria!

*

Textul a fost pus la dispoziție prin amabilitatea Surorilor Benedictine Contemplative de la Viișoara.