Pelerinajul la Cacica prezentat în presă

Și anul acesta ziarele și televiziunile au relatat în edițiile lor de știri pelerinajul de la Cacica. Redăm în continuare textele acestor prezentări.
- IntermediaTV (video)
- Monitorul de Suceava (video)
- Crai nou
- Obiectiv de Suceava
- Informația ta de Suceava
- NewsBucovina
- Evenimentul zilei
- Suceava News

* * *

Monitorul de Suceava (15 august 2012); autor: Daniela Micuțariu

Slujba de hram de la Cacica, oficiată de un trimis al Vaticanului

Slujba de hram de la Cacica a fost oficiată ieri de un trimis al Vaticanului. Preasfințitul Paolo De Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican, împreună cu Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, Preasfințitul Anton Coșa, episcop de Chișinău, Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și un sobor impresionat de 68 de preoți, a săvârșit Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului, de la ora 11:00, la Basilica Minor din Cacica, în prezența a peste 5.000 de pelerini din țară, dar și din Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Italia.

PS Paolo de Nicolo: "Fecioara Maria nu este proclamată fericită pentru frumusețea sa, pentru inteligența sa, pentru statura ei fizică, ci pentru umilința sa"

În timpul slujbei, PS Paolo de Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican, a subliniat în cuvântul său că Fecioara Maria nu este proclamată fericită pentru frumusețea sa, pentru inteligența sa, pentru statura ei fizică, ci pentru umilința sa.

Trimisul Vaticanului a completat că "această umilință a Mariei nu trebuie înțeleasă doar ca o ascundere pasivă, ci mai degrabă ca o voință activă de a-l pune pe primul loc pe Dumnezeu, adică pe acela pentru care toate sunt posibile, așa cu îi anunțase dinainte Arhanghelul Gabriel, cu ocazia vestirii maternității sale divine. În momentele dificile, dragi frați și surori, în toate acele situații inevitabile și adesea dureroase pe care le întâlnim în viața noastră, ar trebui să ne amintim că tocmai suferințele sunt, ca să zic așa, sarea vieții. Credința ne învață că toate sunt posibile pentru Dumnezeu care, iubindu-ne, ne izbăvește de rău și ne ocrotește cu grijă paternă, oferindu-ne mereu tot ceea ce este mai bun pentru noi".

Preasfințitul Petru Gherghel: "Suntem fericiți, știind că Maria, mama noastră cerească, ne iubește pe toți"

În cuvântul de bun-venit adresat pelerinilor sosiți la Cacica, Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, a spus că "de la Fecioara Maria primim bucuria vieții și de la ea învățăm cum să ne manifestăm credința noastră. (...) Suntem aici, azi, împreună cu toți creștinii, să o cinstim și să o preamărim pe Fecioara Maria, mama noastră, regina noastră și mijlocitoarea noastră. De la ea să primim bucuria vieții, de la ea să învățăm cum să ne manifestăm credința noastră". Episcopul de Iași a mai completat că la Cacica "putem simți din plin bucuria Mariei și darul pe care ea vrea să-l facă tuturor. Suntem fericiți, știind că Maria, mama noastră cerească, ne iubește pe toți și vrea să ne vadă binecuvântați în grădina ei alături de ea și aproape de Isus fiul ei, mântuitorul și prietenul nostru".

Au înfruntat frigul și ploaia pe bicicletă

Printre pelerinii veniți la hramul de la Cacica s-au aflat și aproximativ o sută de tineri care au venit pe biciclete, parcurgând aproape 130 de kilometri, de la Roman, până la Cacica, pentru sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

Dacă vremea ar fi fost mai prietenoasă, numărul acestora ar fi fost și mai mare, au spus organizatorii. Marți, 14 august, tinerii au fost întâmpinați și conduși de PS Aurel Percă spre Sanctuarul Minor Cacica.

"Am venit cu bicicleta. Vremea nu ne-a prea ajutat, ploaie, vânt. Când am început traseul a început să plouă, și mulți tineri s-au speriat și au renunțat", ne-au spus câțiva pelerini din Pașcani. Ei au dorit să încerce ceva nou și nu au renunțat la bicicletă, chiar daca vremea a fost rea și noaptea de marți spre miercuri au petrecut-o în cort, pe dealul din apropierea basilicii.

Cecilia Anton, din Botoșani, ne-a spus că vine de 28 de ani la Cacica. "Am venit la Maica Domnului pentru că ne ajută, ne dă bucurii, sănătate. A fost cam frig, a bătut vântul, dar a fost bine. Venim cu câteva zile înainte, să avem timp să mergem să ne spovedim", a spus femeia.

"Regina familiei, roagă-te pentru noi"

Mesajul care putea fi citit cu ușurință de credincioși în fața bisericii din Cacica era: "Regina familiei, roagă-te pentru noi", un mesaj pe care, cu siguranță, și anul acesta de la Cacica mulți îl vor purta spre casele lor reînnoiți sufletește. După cum a explicat preotul Cornel Cadar, "Dumnezeu va vorbi multor inimi, iar icoana Maicii Domnului din sanctuar, copie fidelă a celei de la Cz?stochowa, va îndrepta privirile multor pelerini spre cea care este "plină de har" pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi".

Ziua de hram, 15 august, a început cu slujba de la ora 6:00, sfânta Liturghie în limba română, urmată, la ora 7:30, cu sfânta Liturghie greco-catolică. Liturghia în limba maghiară a fost oficiată la ora 08.00, iar Liturghiile în limba polonă și în limba germană, la ora 9:15. În tot acest timp, o parte dintre pelerini s-au spovedit, alții s-au rugat în liniște în biserică, au înconjurat în genunchi noul altar principal al sanctuarului, care a fost sfințit, în ajunul hramului, pe 14 august, la ora 12:00.

În ciuda ploii și temperaturilor destul de scăzute, marți seară, de la ora 22:00, câteva mii de pelerini au participat la Privegherea mariană, urmată de procesiunea cu lumânări în jurul bisericii.

"Este o sărbătoare foarte importantă pentru noi, catolicii, pentru polonezii din România"

Printre pelerini s-a aflat și deputatul sucevean GhervazenLonger, președintele Uniunii Polonezilor din România, care ne-a spus că sărbătoarea de la Cacica "este o sărbătoare foarte importantă pentru noi, catolicii, pentru polonezii din România, pentru că ne aflăm la Cacica, un loc de rugăciune și meditație, sfințit prin prezența icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei "Madona Neagră" de la Czestochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Se știe că actuala biserică a fost construită în anul 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, urmând un proiect din Polonia". La Cacica s-au mai aflat vicepreședintele Consiliului Județean Alexandru Rădulescu și consilierul județean Ovidiu Milici.

Pios omagiu Papei Ioan Paul al II-lea

L-am întâlnit la Cacica pe Dan Răican, din Deva, președintele Asociației Antiparkinson, care, însoțit de câțiva membri ai asociației, a donat bisericii catolice din Cacica un tablou cu chipul Papei Ioan Paul al II-lea, pictat de o tânără din Vulcan, Roxana Irimia. Gestul i-a impresionat atât pe preoții aflați la Cacica, cât și pe pelerini, care i-au aplaudat pe membrii asociației. Tabloul a fost așezat, pentru început, în fața statuii Papei, în semn de pios omagiu.

"Și Papa Ioan Paul al II-lea a suferit de această cumplită maladie. De aceea, vă dăruim dumneavoastră, comunității din Cacica, bisericii, un tablou cu acest sfânt, care este pictat de o fată fără mâini", a completat Dan Răican.

* * *

Crai nou (16 august 2012); autor: Daniela Beale

Bucuria pelerinajului de 15 august, la Sanctuarul Cacica

Au venit ca în fiecare an, indiferent de vreme sau de vremuri, creștini din numeroase localități din țară, dar și din Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Italia, alte țări europene.

Printre pelerini, un oaspete de seamă de la Vatican, Monseniorul Paolo de Nicolo, regentul Casei Pontificale, dar și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău. Alături de ei au participat la solemnitate PS Petru Gherghel, episcopul de Iași, și PS Aurel Percă, episcopul auxiliar al Diecezei, mulți preoți catolici din țară și din Decanatul de Bucovina.

Pelerinajul a început încă din dimineața zilei de 13 august, cu sosirea la Cacica a primilor oaspeți de la Institutul Teologic Franciscan și când, de la Roman, a plecat spre sanctuar un grup numeros de bicicliști. Ei au ajuns la Cacica a doua zi și au fost întâmpinați și binecuvântați de PS Aurel și de Iosif Păuleț, Decanul de Bucovina și parohul Bisericii Catolice din Suceava.

14 august, ziua consacrată tinerilor

În fiecare an, ziua de 14 august este consacrată cu preponderență tinerilor catolici, tineri pe care toate comunitățile catolice îi respectă și îi implică în multe activități ale bisericilor și nu numai. Tinerii sunt de fapt cei care organizează an de an manifestările de la Cacica, participând atât la lecturile din timpul liturghiilor dar și în mod practic, punând zdravăn "osul la treabă" la desfășurarea normală și în ordine a evenimentelor din zilele de sărbătoare.

După Sfânta Liturghie de la ora 12, în timpul căreia s-a sfințit altarul principal al locașului, refăcut, s-a desfășurat pelerinajul tinerilor. Grupul, condus anul acesta de episcopul auxiliar Aurel Percă, a pornit, ca în fiecare an, de la calea ferată dinaintea serpentinelor ce duc spre Cacica. Tineri din mai multe parohii din țară au străbătut împreună cam 5 km, pe ploaie și frig, pentru ca, după-amiază, la sanctuar, pelerinii să participe la alte momente liturgice, cel mai important fiind Sfânta Liturghie pentru tineri, seminariști și persoane consacrate.

Privegherea Mariană și procesiunea lumânărilor, rugăciune și spectacol impresionant

În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, în seara de 14 august, la ora 22, miile de pelerini au participat la cel mai impresionant moment din seria solemnităților desfășurate la Sanctuarul Marian de la Cacica din preajma acestei sărbători. Privegherea Mariană, urmată de procesiunea lumânărilor, prezidată de PS Petru Gherghel, episcopul de Iași, a adunat în fața scenei, inspirat amplasată încă de anul trecut în fața Basilicii, mii de oameni. În ciuda frigului și a vântului puternic, ei au venit de la sute și chiar mii de kilometri pentru a se bucura împreună și pentru a o adora pe Fecioara Maria. Pe frontispiciul scenei este înscrisă, de altfel, mare și clar, rugăciunea comună a tuturor pelerinilor ce vin la Cacica: "Regina familiei, roagă-te pentru noi!"

Predica părintelui Cristinel Fodor, a impresionat din nou, ideea centrală a celor spuse fiind despre bucurie. El a vorbit oamenilor despre acea bucuria reală, adâncă, izvorâtă din credință, "care nu este o injecție" și care nu trebuie să dispară din sufletele noastre în vremuri grele. "Vedeți bancnota asta de 100 de dolari? Dacă o mototolesc, nu și-a pierdut valoarea. Tot 100 de dolari valorează", a încercat preotul să explice cât se poate de pragmatic celor de față că, odată bucuria curată păstrată în ei, aceasta rezistă indiferent de greutăți și necazuri.

Cu steaguri și cu statuia Fecioarei Maria, cu torțe purtate de tineri și cu preoții în frunte, mulțimea a pornit apoi să înconjoare sanctuarul în procesiunea lumânărilor. Rugăciunile și imnurile mariane cântate de pelerini au însoțit permanent și procesiunea.

La fiecare "Ave Maria", intonat în momente anume, pelerinii ridicau lumânările, luminând dintr-o dată calea străbătută.

..."pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi"

Ziua de hram, a sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, a început devreme, ieri, la Sanctuarul Marian. La ora 6 a fost Sfânta Liturghie în limba română, la ora 07,30 Sfânta Liturghie greco-catolică, la ora 8.30 - Liturghia în limba maghiară, iar la ora 9.15 - liturghiile în limba polonă și în limba germană, toate oficiate de preoți la grota din spatele Basilicii, construită acum mai bine de 100 de ani, întru cinstirea Maicii Domnului de la Lourdes și în care se află un altar și statuile Fecioarei Maria și a Sfintei Bernadeta Soubirous.

Alături, în locuri special amenajate, pe toată durata sărbătorilor, pelerinii au putut aprinde lumânări și au luat pentru acasă apă sfințită.

La ora 11 a început sfânta Liturghie a hramului, în timpul căreia regentul Casei Pontificale de la Vatican a transmis pelerinilor un mesaj special.

La finalul slujbei, preoții au sfințit florile, alte obiecte religioase aduse de pelerini de acasă, iar pelerinii au primit împărtășania sub cerul liber, de la aceiași preoți, acum împrăștiați în mulțime.

"Cu siguranță, și anul acesta, de la Cacica mulți se vor reîntoarce spre casele lor reînnoiți sufletește. Dumnezeu va vorbi multor inimi, iar icoana Maicii Domnului din sanctuar, copie fidelă a celei de la Czestochowa, va îndrepta privirile multor pelerini spre cea care este «plină de har», pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi" scria în mesajul pentru pelerini, înaintea sărbătorii, pr. Cornel Cadar, coordonatorul biroului de presă al Episcopiei romano-catolice Iași.

Sanctuarul de la Cacica, administrat în prezent de călugării Ordinului Franciscan, a fost construit de polonezi în 1904 și a devenit imediat loc de meditație și rugăciune sfințit de icoana miraculoasă a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei "Madona Neagră" de la Czestochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica, tot de polonezi, încă din 1809.

Pe 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan, pentru ca în următorul an să fie declarată sanctuar național. În 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii de la Cacica titlul de "basilica minor".

* * *

Obiectiv de Suceava (15 august 2012)

Mii pelerini din țară și străinătate au participat, miercuri, la Sfânta Liturghie Pontificală oficiată la Sanctuarul național marian din Cacica cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, la celebrările din acest an fiind prezent și PS Paolo de Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican.

Manifestările de la Sanctuarul național marian din Cacica, prilejuite de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, au început, luni dimineață, cu pelerinajul bicicliștilor care au plecat din Roman și au parcurs 126,4 kilometri ajungând în cursul zilei de marți în localitatea suceveană Cacica.

Tot în cursul dimineții, a avut loc pelerinajul tinerilor, condus de episcopul auxiliar de Iași, Aurel Percă, pelerinii parcurgând pe jos cinci kilometri până la Cacica.

La Liturghia Solemnă Pontificală de la Cacica au participat PS Petru Gherghel, episcop de Iași, PS Paolo Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican, care a transmis un mesaj special pentru pelerini, precum și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, dar și numeroși preoți din țară și din străinătate.

În cuvântul de bun venit adresat pelerinilor sosiți la Cacica, Monseniorul Petru Gherghel, episcop de Iași, a spus că "de la Fecioara Maria primim bucuria vieții și de la ea învățăm cum să ne manifestăm credința noastră".

"Suntem aici, azi, împreună cu toți creștinii să o cinstim și să o preamărim pe Fecioara Maria, mama noastră, regina noastră și mijlocitoarea noastră. De la ea să primim bucuria vieții, de la ea să învățăm cum să ne manifestăm credința noastră", a spus monseniorul Petru Gherghel.

PS Paolo Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican, a subliniat în cuvântul său că Fecioara Maria nu este proclamată fericită pentru frumusețea sa, pentru inteligența sa, pentru statura ei fizică, ci pentru umilința sa.

"Această umilință a Mariei nu trebuie înțeleasă doar ca o ascundere pasivă, ci mai degrabă ca o voință activă de a-l pune pe primul loc pe Dumnezeu, adică pe acela pentru care toate sunt posibile, așa cu îi anunțase dinainte arhanghelul Gabriel, cu ocazia vestirii maternității sale divine. În momentele dificile, dragi frați și surori, în toate acele situații inevitabile și adesea dureroase pe care le întâlnim în viața noastră, ar trebui să ne amintim că tocmai suferințele sunt, ca să zic așa, sarea vieții. Credința ne învață că toate sunt posibile pentru Dumnezeu care, iubindu-ne, ne izbăvește de rău și ne ocrotește cu grijă paternă, oferindu-ne mereu tot ceea ce este mai bun pentru noi", a spus PS Paolo Nicolo.

* * *

Informația ta de Suceava (14 august 2012); autor: Alina Iosif

Mii de pelerini catolici din toată lumea au venit de astăzi la Cacica

Mii de credincioși catolici s-au strâns la Cacica, la cea mai mare bazilică din Moldova, pentru a o celebra pe Fecioara Maria, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Cacica va fi timp de 3 zile loc de pelerinaj și rugăciune pentru catolici din toată lumea. O parte dintre pelerini au venit astăzi la Cacica pe bicicleta și, în ciuda vremii ploioase și a frigului, oamenii stau în corturi.

Credincioșii se roagă la Fecioara Maria într-o grotă special amenajată, copie după cea de la Lourdes, din Franța - unde s-a arătat de mai multe ori Maica Domnului. Bazilica din Cacica deține și o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care atrage miile de pelerini. Oamenii spun că indiferent de vreme au trebuit să ajungă aici pentru a se ruga timp de 3 zile. Credincioșii stau la cozi pentru a se ruga la altarul Fecioarei sau pentru a se spovedi.

La Cacica vor urma, începând din aceasta seară, procesiuni cu lumânări în jurul bisericii și Liturghii la grota Fecioarei Maria dar și în biserică. Liturghiile vor fi ținute de înalți prelați catolici în polonă, germană și maghiară.

Mai trebuie spus ca un eveniment inedit va fi concertul de muzica clasică ce se va derula miercuri seara în Salina Cacica. Bazilica a fost astăzi arhiplină iar mâine se așteaptă ca pelerinii să fie în număr și mai mare. Au venit credincioși din Polonia, Italia dar și Ungaria, cei mai mulți dintre ei cu autocarele. Conform tradiției, în semn de mulțumire, cei care s-au rugat în anii trecuți la icoana făcătoare de minuni și ale căror dorințe s-au îndeplinit lasă bijuterii pe icoana Fecioarei Maria de la Cacica.

* * *

NewsBucovina (15 august 2012)

Peste 5.000 de credincioși catolici au fost prezenți la Cacica în acest an

Celebrările de la Sanctuarul național marian din Cacica prilejuite de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului au început, luni dimineața, cu pelerinajul bicicliștilor care au plecat din Roman și au parcurs 126,4 kilometri ajungând în cursul zilei de marți în localitatea suceveană Cacica.

In cursul dimineții de marți a avut loc și pelerinajul tinerilor, condus de episcopul auxiliar de Iași, Aurel Percă, pelerinii parcurgând pe jos o distanță de 5 kilometri până la Cacica, iar în jurul orei 12.00 a fost sfințit noul altar principal al Sanctuarului național marian de la Cacica.

Marți după-amiaza a fost oficiată Sfânta Liturghie animată de tineri, urmată, în cursul serii, de privegherea mariană cu lumânări, de rugăciuni și cântece mariane, celebrare prezidată de PS Petru Gherghel, episcop de Iași.

Miercuri dimineața, începând cu ora 6.00, au fost oficiate liturghii în limbile română, maghiară, polonă și germană, precum și liturghia greco-catolică.

La Liturghia Solemnă Pontificală de miercuri au participat PS Petru Gherghel, episcop de Iași, PS Paolo Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican, care a transmis un mesaj special pentru pelerini, precum și PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, numeroși preoți din țară și din străinătate.

În cuvântul de bun venit adresat pelerinilor sosiți la Cacica, Monseniorul Petru Gherghel, episcop de Iași, a spus că "de la Fecioara Maria primim bucuria vieții și de la ea învățăm cum să ne manifestăm credința noastră".

"Suntem aici, azi, împreună cu toți creștinii să o cinstim și să o preamărim pe Fecioara Maria, mama noastră, regina noastră și mijlocitoarea noastră. De la ea să primim bucuria vieții, de la ea să învățăm cum să ne manifestăm credința noastră", a spus monseniorul Petru Gherghel.

PS Paolo Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican, a subliniat în cuvântul său că Fecioara Maria nu este proclamată fericită pentru frumusețea sa, pentru inteligența sa, pentru statura ei fizică, ci pentru umilința sa.

"Această umilință a Mariei nu trebuie înțeleasă doar ca o ascundere pasivă, ci mai degrabă ca o voință activă de a-l pune pe primul loc pe Dumnezeu, adică pe acela pentru care toate sunt posibile, așa cu îi anunțase dinainte arhanghelul Gabriel, cu ocazia vestirii maternității sale divine. În momentele dificile, dragi frați și surori, în toate acele situații inevitabile și adesea dureroase pe care le întâlnim în viața noastră, ar trebui să ne amintim că tocmai suferințele sunt, ca să zic așa, sarea vieții. Credința ne învață că toate sunt posibile pentru Dumnezeu care, iubindu-ne, ne izbăvește de rău și ne ocrotește cu grijă paternă, oferindu-ne mereu tot ceea ce este mai bun pentru noi", a spus PS Paolo Nicolo.

La sărbătoarea de la Cacica s-a aproximat că au fost prezenți peste 5.000 de pelerini, în toate cele 3 zile de pelerinaj.

* * *

Evenimentul zilei (15 august 2012); autor: Sergiu Rusu

Papa și-a trimis un reprezentat la cel mai mare pelerinaj al catolicilor din Moldova

Mii de catolici au participat ieri și astăzi la cel mai mare pelerinaj al catolicilor din Moldova, care are loc la sanctuarul de la Cacica, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, iar slujba de hram a fost oficiată de un trimis al Papei, PS Paolo de Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican.

Alături de acesta au oficiat și Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, Preasfințitul Anton Coșa, episcop de Chișinău, Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și un sobor impresionat de 68 de preoți. Astăzi, la Basilica Minor din Cacica, au fost peste 5.000 de pelerini din țară, dar și din Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Italia. Printre pelerini s-au aflat și aproximativ o sută de tineri care au venit la Cacica pe biciclete, parcurgând aproape 130 de kilometri, pornind de la Roman, spre Cacica, pentru sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.

"Este o sărbătoare foarte importanta pentru noi, catolicii, pentru polonezii din România, pentru că ne aflăm la Cacica, un loc de rugăciune și meditație, sfințit prin prezența icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei "Madona Neagră" de la Czestochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Se știe că actuala biserică a fost construită în anul 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, urmând un proiect din Polonia", a declarat deputatul comunității poloneze din România, Ghervazen Longer.

Un moment emoționant a fost atunci când reprezentanții asociației bolnavilor de Parkinson au donat sanctuarului de la Cacica o icoană cu chipul Papei Ioan Paul al II-lea, icoană care a fost pictată de o fată fără mâini, din Vulcani, Roxana Irimia.
"Suntem 72.000 de bolnavi de Parkinson în România și am venit să ne rugăm pentru toți aici la Cacica, la Icoana Făcătoare de Minuni să facă ca această boală să-și găsească leacul sau alinarea. Și Papa Ioan Paul al II-lea a suferit de această cumplită maladie", a spus Dan Răican, președintele Asociației Antiparkinson.

* * *

Suceava News (15 august 2012)

Trimis al Vaticanului prezent la slujba de hram de la Cacica

Peste 5.000 de pelerini din țară dar și din străinătate au participat miercuri la slujba de hram de la Cacica. Liturghia solemnă de la Basilica Minor a fost oficiată de un trimis al Vaticanului, PS Paolo de Nicolo, regent al Casei Pontificale din Vatican, împreună cu Preasfințitul Petru Gherghel, episcop de Iași, Preasfințitul Anton Coșa, episcop de Chișinău, Preasfințitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și un sobor de 68 de preoți. PS Paolo de Nicolo a subliniat în cuvântul său că Fecioara Maria nu este proclamată fericită pentru frumusețea sa, pentru inteligența sa, pentru statura ei fizică, ci pentru umilința sa. Printre pelerini s-au aflat o sută de tineri care au venit pe biciclete, parcurgând aproape 130 de kilometri, de la Roman, până la Cacica. La hram a venit și deputatul Ghervazen Longer, președintele Uniunii Polonezilor din România. "Este o sărbătoare foarte importantă pentru noi, catolicii, pentru polonezii din România, pentru că ne aflăm la Cacica, un loc de rugăciune și meditație, sfințit prin prezența icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei "Madona Neagră" de la Czestochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Se știe că actuala biserică a fost construită în anul 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, urmând un proiect din Polonia". La Cacica s-au mai aflat vicepreședintele PSD al Consiliului Județean Alexandru Rădulescu și consilierul județean PSD Ovidiu Milici.