Peregrinatio Mariae - Roman "Inima Neprihănită a Mariei" (9-12 septembrie)

Comunitatea "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman a avut imensa bucurie de a primi în mijlocul ei venerabila Icoană a Sfintei Fecioare Maria de la Cacica în perioada 9-12 septembrie 2012. De-a lungul celor trei zile am trăit împreună cu întreaga comunitate moment de har.

Duminică seară, cu flori în mâini, alături de păstorul diecezei noastre, i-am urat bun venit Maicii noastre cerești. I-am mulțumit lui Dumnezeu și sfintei Fecioare pentru această vizită minunată printr-o sfântă Liturghie prezidată de Preasfințitul Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iași, alături în sfântul altar au fost păstorii comunității noastre, părintele Cristian Pal, cel care ne-a adus icoana de la Cacica, părintele predicator Iosif Irinel Iosub, dar și preoți oaspeți din orașul mușatin și din împrejurimi.

Au fost trei zile în care sfânta Fecioară a rămas în mijlocul nostru, dând posibilitatea tuturor celor de bună credință să se apropie și să se închine Maicii Preasfinte. În aceste zile am avut bucuria de a-l avem în mijlocul nostru pe părintele Iosif Irinel Iosub, care la fiecare sfântă Liturghie ne-a vorbit atât de frumos despre viața de familie, iubirea fraternă și ne-a apropiat mai mult de Maria mama noastră cerească.

Marți a fost o zi specială pentru bolnavi, pentru că sfânta Liturghie de la ora 11 a fost oferită pentru ei. Aceștia au avut ocazia de a o vedea pe Maria, de a o ruga și de a-i mulțumi pentru toată puterea pe care le-o oferă în greutățile vieții. La această sfântă Liturghie ne-am rugat împreună cu bolnavii atât pentru sănătatea trupului, dar mai ales pentru sănătatea sufletului nostru.

Am așezat la picioarele Mamei noastre cerești rugăciunile, intențiile noastre cu care am fost prezenți la aceste moment deosebite de har, ei i-am prezentat temerile și grijile noastre, înfrângerile și bucuriile, lacrimile și credința noastră, dar și recunoștința noastră.

Momentele de rugăciune în comun, recitarea sfintelor rozarii dar și orele de adorație propuse, iertarea primită în sacramentul Spovezii ne-au reînsuflețit și ne-au făcut să ne ridicăm privirea spre cer și să o rugăm pe Maria să mijlocească neîncetat pentru noi la Fiul ei preasfânt. La aceste momente am avut bucuria de a ne uni în rugăciune și cu mulți credincioși ortodocși care s-au rugat împreună cu noi.

Marți seara, în ultima seară petrecută în prezența Icoanei Maicii Domnului de la Cacica am rostit sfântul Rozariu împreună cu întreaga comunitate într-o procesiune pe străzile orașului nostru. Fiecare credincios a purtat în mâna sa o candelă, ca semn al credinței, al iubirii și a recunoștinței față de zilele de har petrecute alături de Mama noastră.

Miercuri, la ora 11, s-a celebrat sfânta Liturghie de încheiere a acestor zile minunate. La această sfântă Liturghie ne-am rugat sfintei Fecioare să ne mijlocească putere pentru viața de zi cu zi și să-și întindă a sa mantie care să ne fie paravan și scut de apărare pentru noi, în nevoi și pericole.

La sfârșitul sfintei Liturghii am primit o copie a acestei icoane, ca o frumoasă amintire a acestor zile.

Ultimul moment de rugăciune de la ora 15 a fost unul emoționant, știind că Maica Domnului urma să plece pentru a se îndrepta spre o altă comunitate. Preoții comunității noastre, părintele Ionel Roșu, noul nostru paroh, părintele vicar Marius Sabău, împreună cu părintele Valentin Ciceu, paroh de Somușca, și întreaga comunitate au recitat sfântul Rozariu. După acest moment de rugăciune, cu chipurile luminate și sufletele împăcate, dar cu lacrimi în ochi, ne-am luat rămas bun de la venerabila Icoană a Maicii Domnului de la Cacica și printr-un ropot de aplauze.

Mulțumim, Măicuță sfântă, pentru toate darurile pe care le-ai mijlocit pentru noi!

Mai multe imagini puteți vedea în [ albumul foto ]

Monalisa Bulai, Alexandra Mihai,
Monica Mihai, Alice Molodoi