Pelerinajul tinerilor la Cacica: Arată-ni-l pe Isus!

Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica şi în acest an s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare pentru a-i primi pe fiii Mariei. Şi tinerii au răspuns acestei invitaţii şi s-au întâlnit în ziua de 14 august 2013 pentru a parcurge un drum pe jos spre sanctuarul sfintei Fecioare Maria fiind însoţiţi fiind de PS Aurel Percă şi de pr. Felix Roca. Moto-ul pelerinajului tinerilor din acest an a fost "Arată-ni-l pe Isus!"

Tinerii, veniţi din diferite parohii, au fost aşteptaţi de către tinerii voluntari şi pr. Felix Roca la locul de după calea ferată. Au intonat împreună cântece religioase şi s-au bucurat de revederea cu ceilalţi tineri, aşa cum se bucură fraţii, atunci când se reîntâlnesc după mai mult timp. După sosirea Preasfinţitului Aurel Percă, la ora 12.00, pelerinajul tinerilor a continuat pe jos. În timpul procesiunii către sanctuar tinerii s-au rugat sfântul Rozariu, i-au cântat Mariei şi au înălţat ruga lor cu intenţiile pe care fiecare le purta în suflet.

La sanctuar, tinerii au fost întâmpinaţi de către ceilalţi pelerini împreună cu părintele paroh Romuald Bulai, care le-a mulţumit tinerilor şi le-a urat zile pline de har şi binecuvântări. După această procesiune, pelerinii au participat în continuare la momentele de rugăciune: calea crucii, adoraţia euharistică, sfânta Liturghie şi spre seară privegherea mariană. În special cântările de la sfânta Liturghie de la ora 18.00 au fost susţinute de tineri.

Am trăit cu adevărat momentele unui pelerinaj: plecarea, cu rugăciunea şi binecuvântarea episcopului; privirea spre cer, care însoţea rugăciunea înălţată spre Maria; efortul, căci şi soarele ne-a călăuzit cu razele sale pe acest drum; comuniunea, deoarece au fost prezenţi tineri din mai multe parohii; umilinţa şi recunoştinţa, dar mai ales bucuria apropierii de Maria.

Alexandra Cojan