De ce octombrie este luna Rozariului?

În antichitate, romanii și grecii aveau obiceiul de a încorona statuile lor cu trandafiri sau alte flori, simbolizând omagiul și reverența pe care le dădeau lor. Adoptând acest obicei, femeile creștine care erau duse la martiriu, îmbrăcau hainele lor cele mai frumoase și își împodobeau frunțile cu coroane de trandafiri, arătând mulțumirea enormă pe care o aveau mergând la întâlnirea cu Domnul. Noaptea, creștinii adunau florile și pentru fiecare trandafir recitau o rugăciune sau un psalm pentru martiri.

De aici s-a născut obiceiul recomandat de Biserică de a recita rozariul, care consista în recitarea celor 150 de psalmi ai lui David, care erau considerați o rugăciune extrem de plăcută lui Dumnezeu. Totuși, nu toți puteau să urmeze această recomandare: a ști să citești în epoca aceea era rezervat doar celor culți și literați. Pentru cei care nu puteau face asta, Biserica a permis înlocuirea celor 150 de psalmi cu 150 de Bucură-te, Marie. A început să fie numit acest „rozariu” ca „psaltirea Fecioarei”.

Cu puțin înainte de încheierea secolului al XII-lea, Dominic de Guzman se confrunta cu situația de decadență din timpul său, cu gravitatea păcatelor și cu expansiunea ereziei catarilor. Într-o zi, s-a hotărât să meargă într-o pădure și cerând cu fervoare ca Dumnezeu să intervină în situația creștinătății, a început să se biciuiască așa de tare încât a ajuns să cadă leșinat. Imediat și-a recăpătat simțurile, când Preasfânta Fecioară i-a apărut și i-a spus că arma cea mai bună pentru a combate erezia și a obține convertirea ereticilor nu era biciuirea, ci recitarea psaltirii sale.

Îndreptându-se imediat spre catedrala din Toulouse, sfântul Dominic de Guzman a trimis să se tragă clopotele și a adunat poporul. Când voia să înceapă să vorbească, o furtună violentă s-a dezlănțuit cu fulgere și tunete. Atunci, cei prezenți au avut un adevărat șoc când au văzut imaginea Născătoarei de Dumnezeu ridicând brațul drept și amenințându-i cu privire teribilă. În acest moment, sfântul Dominic a început să recite Rozariul și împreună cu el tot poporul adunat în catedrală. Pe măsură ce se rugau furtuna se potolea, până când a încetat complet.

Cu altă ocazie, sfântul Dominic ținea o predică în Notre-Dame din Paris în sărbătoarea sfântului Ioan Botezătorul. Pregătise cu grijă omilia sa, însă înainte de a o rosti s-a rugat cu fervoare Rozariul și atunci Preasfânta Fecioară i-a apărut și i-a spus: „Predica ta e bună, însă aceasta pe care ți-o dau este mai bună!”, și i-a dat una care se referea la evlavia față de Sfântul Rozariu și cât de mult era plăcută lui Dumnezeu și Fecioarei.

Mult timp populația a recitat cu evlavie Rozariul. Totuși, după ce au trecut 100 de ani de la moartea acestui mare sfânt, Rozariul a început să fie uitat. În 1349 a fost o teribilă epidemie în Spania care a devastat țara, căreia i-au dat titlul de „moarte neagră”. Cu această ocazie, Stăpâna Noastră a avut condescendența de a apare, împreună cu Fiul său divin și cu sfântul Dominic, fratelui Alano de la Roche, pe atunci superior al dominicanilor în aceeași provincie unde s-a născut evlavia față de Sfântul Rozariu. În această apariție Fecioara Maria cerea ca fratele Alano să facă se reînvie evlavia față de Psaltirea sa.

Imediat părintele Alano, împreună cu ceilalți frați dominicani, a început să lucreze la răspândirea acestei puternice devoțiuni, care îi place atât de mult Preasfintei Fecioare. Cu el, Rozariu a luat forma pe care o are astăzi, împărțit în decade și contemplând misterele vieții lui Isus și a Mariei. Începând de atunci această devoțiune s-a extins la toată Biserica.

Când s-a instituit sărbătoarea Sfântului Rozariu?

Marea Lepanto! O imensă bătălie între catolici și turci este în desfășurare. Ciocnirea corăbiilor amintește de conflagrația finală, când bolta cerească se va înfășura ca un pergament. Era ziua de 7 octombrie 1571. Dacă pierdeau catolicii bătălia, creștinătatea ar fi fost scufundată de hoardele lui Mahomed. Religia catolică ar fi dispărut pentru totdeauna.

La multe mile distanță, în Roma, sfântul Pius al V-lea implora ajutorul divin, prin mijlocirea Maicii Bisericii. Inspirat, Sfântul Părinte Papa a cerut poporului roman ca să se roage Rozariul pentru victoria fraților lor.

La un moment dat, în timp ce se ocupa de niște treburi urgente, însă cu toată atenția îndreptată spre pericolul în care se afla creștinătatea, acel venerabil bătrân a întrerupt treburile brusc și se îndreaptă spre fereastră. Cei din jur rămân perplecși, nu înțeleg atitudinea. Domnește tăcerea pentru un scurt timp, ruptă de afirmația și mai misterioasă a Pontifului: învingem la Lepanto!

Trimite să-i adune pe credincioși și să pregătească această comemorare pentru victoria miraculoasă a lui Ioan de Austria, comandantul flotei. O procesiune solemnă are loc pe străzile cetății eterne. Câteva zile mai târziu, sosesc emisarii armatei aducând vestea vestită deja înainte de îngeri. Puțin după aceea era instituită sărbătoarea Stăpânei Noastre a Victoriilor în ziua de 7 octombrie.

Un an mai târziu, Grigore al XIII-lea a schimbat numele pentru sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului și a stabilit ca să fie celebrată în prima duminică din octombrie (ziua în care a avut loc victoria de la Lepanto). Actualmente sărbătoarea este celebrată în ziua de 7 octombrie.

(După www.es.gaudiumpress.org, 2 octombrie 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu