Maria Ajutătoare: o mamă care nu trebuie uitată niciodată

La 24 mai este comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria Ajutătoare, invocată în litaniile lauretane cu titlul de Auxilium christianorum, ajutorul creștinilor. Originea acestui titlu a fost atribuită papei Pius al V-lea și învingătorilor întorși din celebra bătălie de la Lepanto (1571), care la întoarcerea lor au hotărât să meargă la Loretă pentru a-i mulțumi Sfintei Fecioare Maria că a oprit înaintarea turcească. Acești oameni au atribuit victoria nu forțelor lor, nu strategiilor lor navale, nu opțiunilor strategilor lor militari, ci intervenției providențiale a Sfintei Fecioare Maria.

Cultul către Maria Ajutătoare a avut un impuls puternic în primii ani ai secolului al XIX-lea, când papa Pius al VII-lea, la 24 mai 1815, a instituit această sărbătoare pentru a-i mulțumi Mariei pentru eliberarea sa din arestarea napoleonică de cinci ani. La jumătatea secolului al XIX-lea, sfântul Ioan Bosco a pus toată viața sa sub ocrotirea Mariei Ajutătoare, făcând apostolatul său rodnic în foarte multe haruri spirituale.

Această festivitate rămâne în calendarul liturgic și astăzi și constituie un sprijin și o speranță în dificultățile care se abat asupra societății de astăzi. Înaintarea imperialismului teoriilor gender, cursa obsesivă spre eugenetică, distrugerea familiei tradiționale, totalitarismul piețelor financiare, multele războaie răspândite în toate lumea, sunt motivații care ne determină să cerem un ajutor de la Aceea care este Mama tuturor harurilor.

Maria este fericită pentru că a crezut în împlinirea cuvintelor Domnului (Lc 1,45). Credința sa în vestea îngerului a făcut-o pe Maria Mamă a lui Dumnezeu, și rămânerea sa la picioarele crucii i-a adus darul maternității întregii Biserici. Aceste titluri ale Mariei rămân pentru totdeauna, pentru că ea a fost primită în cer, șade la dreapta Fiului său și este Regină pentru veșnicie.

În fața unei dificultăți să ne întrebăm cui ne adresăm pentru a cere un ajutor. Cultura activismului, care s-a răspândit în timpurile noastre, ne-a făcut să avem prea multă încredere în mijloacele noastre și ne determină să căutăm compromisuri cu cei puternici. Aceste atitudini individualiste și oportuniste ne fac să uităm ce Aceea care îl vede față în față pe Fiul său și ca avocată a noastră mijlocește în favoarea celor mai slabi.

Maria este mama noastră și ca toate mamele are mereu o privire de iubire spre fiii săi. O mamă îl iubește pe fiul său și nu așteaptă o cerere de ajutor a sa pentru a interveni în favoarea sa atunci când situația cere asta. O mamă privește viața fiului și când îl vede în dificultate îl ajută și îl sfătuiește cu o grijă pe care numai ea este capabilă s-o dea.

Pentru aceasta, raportul personal cu Maria este acul cântarului vieții creștine. Când raportul nostru cu Maria este sincer și asiduu, când îi destăinuim toate neliniștile noastre și preocupările noastre, atunci credința noastră se poate considera vie, pentru că-l recunoaștem viu și activ pe Domnul Isus Cristos mort și înviat, care i-a dăruit Mariei primiția ridicării în cer.

Celălalt element vital al credinței noastre este acela de a avea umilința de a atribui Mariei harul primit. De multe ori suntem victime ale egoismului spiritual, acea boală a sufletului care își amintește de darurile harului primit, dar uită cu prea mare ușurință pe mijlocitoarea acelui dar. Trece foarte ușor din minte disperarea în care ne aflam înainte de a fi primit acel dar neașteptat; odată primit ceea ce am cerut Mariei, se atribuie acel succes propriilor merite și propriilor capacități. Această ispită a uitării minează temeliile speranței creștine, pentru că înlocuiește originea darului de la Dumnezeu la eu, de la mijlocirea Mariei doar la eforturile personale. Asta nu înseamnă că trebuie să se anuleze propria angajare, pe care este corect s-o menținem cu asiduitate și statornicie. Propria acțiune trebuie să fie însoțită de conștiința că orice inspirație a tot ceea ce este adevărat, bun și drept vine de la Dumnezeu prin intermediul mijlocirii Mariei.

Maria este Mamă și orice mamă cunoaște slăbiciunile fiilor săi și continuă mereu să-i susțină. Tocmai pentru aceasta devoțiunea mariană nu este un cult exterior, ci este un dialog interior spre Aceea care ca mamă rămâne mereu aproape de noi în manieră discretă și iubitoare. Maria este mereu prezentă și cea mai mare lucrare a ei este aceea de a ni-l indica pe Fiul său. Pentru aceasta, ocrotirea sa și ajutorul său este de a ne conduce spre voința Fiului său. Maria acționează mereu în comuniune cu Fiul: Ea este legată de Isus cu o iubire maternă, cu o legătură trupească și spirituală.

Trupul Fiului său este cel al fiecărei ființe umane. Duhul Sfânt în Maria devine duh de pace, de mângâiere, de speranță și de milostivire față de orice creatură umană. Pentru aceasta, spiritul de adorație care unește pe fiecare creștin cu Maria, îl face pe fiecare credincios să implore ajutorul Mamei nu numai în situațiile extraordinare ale vieții, ci mai ales în cele obișnuite. Caracterul obișnuit al invocării ajutorului de la Maria este saltul decisiv spre autenticitatea vieții creștine. Este natural să ne îndreptăm ochii spre cer în fața unei boli, în fața morții unei persoane dragi, în fața pierderii locului de muncă. Maria, cu această sărbătoare de astăzi, pare că vrea să ne spună să nu recurgem la Ea numai în situațiile extraordinare. Maria vrea să fie mereu Mama noastră, vrea să fie de ajutor și în evenimentele care în ochii noștri apar nesemnificative.

Ceea ce se află mai mult la inima Mariei este să îndrepte fiecare ființă umană spre Împărăția lui Dumnezeu, pentru ca fiecare fiu al său să poată trăi pentru totdeauna cu Ea în casa lui Dumnezeu. Pentru aceasta Maria dorește să ne dăruiască orice har pentru a ajunge la deplina maturitate a vieții creștine. A cere să mărească credința noastră, a cere să recunoaștem în cel marginalizat și în cel sărac trupul Fiului său, a implora harul de a fi solidari cu săracii și cei suferinzi, a implora ajutorul său pentru ca să putem dedica timp și energii pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, a dori darul de a deveni martori autentici de viață evanghelică, toate sunt daruri pe care Maria, cu inimă de mamă, vrea să le dăruiască.

(După Zenit, 24 mai 2014)

Traducere de pr. dr. Mihai Pătrașcu