Omilia PS Petru Gherghel la sfânta Liturghie de hram la Cacica

Toată frumoasă ești, Marie!
Tu ești mama și regina noastră!

Excelențele voastre,
Sfințiile voastre,
Stimate autorități centrale și locale,
Dragi pelerini,

Astăzi suntem toți pelerini pe urmele Maicii Domnului, dornici să-l întâlnim pe Cristos, să-l ascultăm și să-l preamărim. Suntem la umbra sanctuarului marian din Cacica, bazilica minor din anul 2000.

Privirea noastră, după ce s-a oprit asupra marelui papă Ioan Paul al II-lea, se îndreaptă astăzi spre venerata icoană a Maicii Domnului, în străvechea ei reprezentare cu pruncul Isus în brațe, cea mai scumpă comoară și cea mai iubită ființă, încredințată ei de Dumnezeu, Părintele veșnic.

Ochii noștri întâlnesc ochii ei plini de iubire și gingășie și invitația pe care ne-o face, de aici, de pe altarul sanctuarului dedicat ei: Apropiați-vă de el, priviți-l pe el! El este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul vostru! El este regele celor din cer și al celor de pe pământ!

Astăzi, când Biserica celebrează marea demnitate a mamei noastre cerești, înălțată cu trupul și sufletul la cer, încă o dată și cu mare credință trebuie să ne bucurăm împreună cu toți ceilalți fii ai ei de pretutindeni, să admirăm planul lui Dumnezeu cu ea și să ne reamintim profeția făcută chiar de ea: lucruri mari a făcut Domnul cu ea, a privit la smerenia sa, iar toate popoarele o vor numi fericită.

Noi, de aici din Cacica, ne unim cu toate neamurile care o înconjură și-i cântă cu toată însuflețirea și credința: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău (Lc 1,42).

Ziua de 15 august, atât în Orient cât și în Occident, reprezintă momentul când glasul tuturor creștinilor se transformă într-un cor imens, care îl preamărește pe Dumnezeu, cel care a realizat în Maria, și prin ea, lucruri minunate, căci sfânt și binecuvântat este numele lui (cf. Lc 1,48).

Acest lucru l-au făcut fără încetare toate neamurile, iar astăzi, în clipa când ea este înălțată cu trupul și sufletul la cer, o vedem lângă tronul lui Isus, plină de cinste și onoare. Ea a devenit vrednică de a se bucura de o răsplată și o bucurie atât de mare, primită chiar din partea fiului ei, Isus, în fața Tatălui cel veșnic, care a ales-o și căreia i-a încredințat o menire nobilă și sfântă de a-l naște pe Mântuitorul tuturor.

La împodobirea sufletului său a lucrat, cu mare bucurie și dăruire, Sfințitorul, Duhul Sfânt, arhitectul desăvârșirii tuturor făpturilor create de Dumnezeu, alese să înfrumusețeze pământul și să umple de fericire cerul.

Nu putem și nu trebuie să uităm că adevărul, pe care-l retrăim și îl celebrăm, într-un chip deosebit astăzi, este un adevăr voit și revelat de Dumnezeu, cel care a binevoit să-și arate toată iubirea față de omul pe care l-a creat și pentru care s-a dăruit cu totul, trimițându-l pe însuși Fiul său pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire.

Drumul său spre noi s-a transformat în jertfă și slujire, căci pentru Dumnezeu a domni înseamnă a sluji, iar iubirea lui este totală și gratuită, hotărând să-l scoată pe om din păcat prin cel mai mare gest auzit vreodată, adică oferindu-l pe însuși Fiul său care a coborât pe pământ. Jertfa lui pe cruce, coroana de spini și sângele vărsat s-au transformat în victorie, alegând o coroană a umilirii și a rușinii, pentru a o transforma în aureolă și coroană de glorie și slavă.

Din această logică divină a dăruirii își trage izvorul "da-ul" tinerei din Nazaret, fecioara curată și generoasă, gata să pășească pe urmele Domnului și stăpânului său, Fiul, pe care l-a primit în sânul ei prin lucrarea Duhului Sfânt și căruia i s-a dăruit cu totul ca să-l slujească.

Un alt drum nebănuit de om.

Un asemenea program depășește modul de gândire al omului, iar noblețea lui se datorează numai și numai înțelepciunii divine, care își are originea în infinita bunătate și milostivire a lui Dumnezeu.

Pentru iubirea jertfelnică a tinerei Fecioare Maria, întreaga tradiție și familia creștină au considerat-o ca cea mai nobilă ființă, cea mai frumoasă și cea mai curată: preamărind această slujire în imnuri, cântări, lucrări de artă, coroane de flori și bijuterii prețioase.

Orientul și Occidentul, tradițiile cele mai vechi, sfinții părinți din primele veacuri, ca și teologii care au înnobilat gândirea creștină, au făcut ca trăirea demnității omului să crească și viața să-și croiască un drum nou, demn pentru ființa cea mai scumpă de pe pământ, omul, făptura mâinilor Domnului și fiul noii împărății, a iubirii, dreptății și păcii.

Prezența unei tinere, devenită mamă a omului Dumnezeu Cristos, a revoluționat gândirea spirituală a omenirii. Omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, bărbat și femeie, a așezat pe noi principii și pe un nou fundament întreaga teologie și viață creștină.

De ce vorbim astăzi, lângă altarul din Cacica, de o coroană regească, de încoronarea acestei icoane, venerate aici de atâția ani? Ce semnificație are un asemenea gest?

Când e vorba de Dumnezeu și de împărăția sa, coroana pe care o așezăm pe capul lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, are un mesaj cu totul special și o altă și binecuvântată motivație cu o altă și veșnică valabilitate, căci demnitatea lui Dumnezeu, a întregii Sfinte Treimi și a sfinților nu e trecătoare ori alterabilă. Totul pe pământ poate trece - valorile, timpul, bunurile, onorurile omenești sunt trecătoare, perisabile și supuse intemperiilor. Numai ceea ce este divin, profund spiritual și sacru rămâne pentru totdeauna. O coroană așezată pe capul Mântuitorului nu e doar un simbol trecător, ci vorbește despre un adevăr veșnic, legat de o viață dăruită, de o iubire ce nu trece, ce are izvor veșnic și duce în veșnicie.

Același sens îl are și coroana așezată pe fruntea Fecioarei Maria, ea reprezentând marea demnitate de care s-a învrednicit, alături de fiul ei, Isus, Mântuitorul și regele omenirii.

Ea vorbește de noblețea slujirii sale și reprezintă, pentru toți cei care o cunosc și o cinstesc ca mamă și regină, expresia unui titlu de demnitate de care s-a bucurat în slujirea celui ce a dobândit dreptul de stăpân al sufletelor și al inimilor.

Cunoscând acest rol al Mariei, credincioșii diferitelor timpuri au ținut să o vadă mereu alături de Isus și să o simtă ca o adevărată mamă, ce-și întinde brațele ei ocrotitoare față de toți cei care-l urmează pe Fiul ei și care o invocă și o cheamă în ajutor, numind-o, cu vie credință, mamă și regină.

Biserica a prețuit, a propovăduit mereu acest adevăr și a exprimat acest lucru în diferite forme și în diferite timpuri.

Între 31 octombrie și 1 noiembrie 1954, poporul roman, împreună cu papa Pius al XII-lea au organizat o procesiune cu totul specială la Roma, pornind de la bazilica "Santa Maria Maggiore" spre bazilica "Sfântul Petru". A fost purtată în procesiune vechea icoană a Mariei, numită Salus populi romani, icoană atribuită de tradiție sfântului evanghelist Luca.

Ajunși la bazilica "Sfântul Petru", papa, după ce a prezentat rezumatul encicliciei Ad coeli Reginam - Către Regina cerului (Pius al XII-lea, 11 octombrie 1954) în care o proclamase pe Maica Domnului ca regină a universului, a binecuvântat cele două diademe (coroane de aur) și le-a așezat: una pe fruntea Maicii Sfinte și cealaltă pe capul pruncului Isus, așezat în brațele sale.

După acest act de venerație, papa s-a așezat în genunchi rugându-se cu glas tare și proclamând marele adevăr al iubirii sale slujitoare și marea demnitate de care a fost onorată de însuși Dumnezeu Tatăl, care a ales-o să-l ofere lumii pe cel care a fost învrednicit cu titlul de rege al sufletelor.

Prin acest gest, Sfântul Părinte a dorit să confirme ceea ce însuși Dumnezeu, încă din veșnicie, a hotărât cu Fecioara Maria să o creeze regină, iar apoi, prin primirea ei în cer, după drumul de slujire pământească, să o învrednicească de a purta coroană cerească.

Din acest moment, în lumea întreagă, fiii ei preaiubiți și recunoscători au ținut să o împodobească cu acest simbol al adevăratei sale regalități, așezându-i pe cap coroana de care ne vorbește atât de clar cartea Apocalipsului: "Și s-a arătat în cer un semn mare: o femeie îmbrăcată în soare, ea avea luna sub picioarele ei, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele" (Ap 12,1).

Aceste cuvinte ale vizionarului din Patmos vin să fundamenteze practica Bisericii din toate timpurile; el a văzut și continuă să proclame că cea care poartă pe capul ei cele douăsprezece stele nu este altcineva decât Fecioara Maria.

Ne întoarcem acasă la noi, la Cacica, în frumoasa Bucovina și în țară, numită deja cu atâta inspirație de Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea "grădina Maicii Domnului", și o recunoaștem în această minunată și istorică icoană pe cea care s-a învrednicit să poarte în brațele ei cea mai scumpă comoară - pe Isus, Fiul ei și Dumnezeul nostru.

Cu profundă iubire, noi, fiii comunităților catolice din Dieceza de Iași, am primit în ultimii trei ani vizita acestei icoane și, admirând chipul ei gingaș și iubitor, am ținut să-i oferim o coroană și o nouă haină, care să reprezinte un mic semn de bucurie și recunoștință pentru iubirea și slujirea ei, precum și pentru oferta ce ne-a făcut-o, arătându-ni-l și dăruindu-ni-l pe Fiul său, Mântuitorul și Dumnezeul nostru.

Astăzi, când se împlinesc 110 ani de când s-a ridicat acest sanctuar și s-a așezat pe acest altar vechea icoană adusă de credincioșii veniți din Polonia, copie a imaginii din Czestochowa, când celebrăm încheierea solemnă a vizitei icoanei în parohiile diecezei, când ne bucurăm de prezența statuii sfântului Ioan Paul al II-lea, când autoritățile centrale și locuitorii acestei localități au ținut să-i ofere un cadru minunat cu această piață dedicată marelui cinstitor al Maicii Domnului, papă al familiei, al tinerilor și al speranței într-un nou mileniu luminos, vrem să procedăm la ritualul încoronării icoanei Maicii Domnului de la Cacica și la binecuvântarea hainii celei noi, rod al iubirii atâtor tinere, atâtor mame și atâtor familii.

Ne reculegem și participăm cu vrednicie la acest act de cult și de iubire față de mama noastră, Fecioara Maria de la Cacica.

Aș vrea să închei aceste gânduri despre bucuria încoronării Maicii Domnului de la Cacica cu un exemplu.

Undeva, într-o clinică de cardiologie, un profesor a invitat studenții săi în laboratorul de anatomie umană a universității.

Toți urmăreau expuse diferitele organe umane, ce prezentau anumite caracteristici.

Între acestea se afla o inimă de dimensiuni cu totul impresionante. Profesorul a adresat o întrebare: "Cui i-ar fi putut aparține această inimă care a încetat să bată?"

Un student a cerut să răspundă. "Eu știu cu exactitate și sunt sigur: A fost inima unei mame!"

Aici avem o inimă mai mare decât toate inimile, inima mamei noastre cerești, care este împodobită cu o coroană nobilă. Aici avem o comoară și un tezaur al credinței noastre. Îi spunem din inimă:

Bucură-te Regină, Maica milostivirii, Maica noastră cerească. Bucură-te, tu, ocrotitoarea și speranța noastră.

Către tine înălțăm rugăciunea noastră umilă, pentru pace în lume și în inimi, pentru țara și poporul nostru:

O, Marie, o, prea dulce Mamă,
România e sub scutul tău
Ascultă-n cer pioasa rugăminte
Și-o înalță sus la Dumnezeu.
Amin!

15 august 2014

PS Petru Gherghel,
episcop de Iași