Pelerinajul studenţilor la Sighetu Marmaţiei, ediţia 2015, rugăciune la Cacica
În perioada 24-26 aprilie 2015, a avut loc pelerinajul studenţilor din Iaşi la Sighetu Marmaţiei, organizat la iniţiativa ASCI (Asociaţia Studenţilor Catolici din Iaşi). Trei zile de bucurie, de har şi de rememorări am trăit un grup de 103 persoane.
Prima oprire care ne-a indicat că nu suntem singurii pelerini ai acestui drum-viaţă a fost unirea prin cânt şi rugăciune la sanctuarul marian de la Cacica, unde am înălţat sfintei Fecioare Maria rugăminţi de recunoştinţă şi de mulţumire. Maicii Domnului i-am încredinţat pe toţi tinerii Diecezei de Iaşi, pentru ca, întăriţi de puterea ei, să ducem o viaţă rodnică pe calea credinţei noastre, să păstrăm credinţa şi s-o transmitem celorlalţi.
Ajunşi seara la Sighetu Marmaţiei, am fost întâmpinaţi cu mare căldură şi ospitalitate de sora Teodorina, superioară, din Congregaţia "Surorile Maicii Domnului". Cu toţii am participat în aceste zile la sfânta Liturghie în capela mănăstirii "Maica Îndurerată", din complexul unde am fost găzduiţi.
Pentru ca aceste trei zile să marcheze în sufletul nostru bucuria de a-l cunoaşte, de a-l înţelege şi de a-l iubi mai mult pe celălalt şi pe Dumnezeu, părintele Fabian Doboş, capelan universitar al studenţilor din Iaşi, ne-a propus ca itinerar trinomul virtuţilor teologale: credinţa, speranţa şi iubirea, virtuţi ce au caracterizat viaţa martirilor şi a sfinţilor.
Ziua de 25 aprilie a adăugat o nouă lecţie de istorie în broşura fiecărui pelerin, mai întâi prin vizitarea bisericii greco-catolice din Sighet, unde ni s-a explicat arhitectura catedralei şi contextul în care comunitatea greco-catolică îşi practică credinţa.
Pelerinajul a continuat prin vizitarea bisericii romano-catolice din Sighet, situată în centrul oraşului, unde am ascultat câteva informaţii despre istoria comunităţii şi a bisericii.
Dr. Andrea Dobeş ne-a împărtăşit informaţii necesare şi preţioase la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei; ne-a povestit cum a funcţionat această închisoare a deţinuţilor în perioada 1950-1955. Închisoarea de la Sighet a fost construită în 1897 în acelaşi stil şi cu aceleaşi funcţiuni ca închisorile din Satu Mare, Oradea, Aiud, Arad, Gherla şi din alte oraşe. Era o închisoare de drept comun care, mai ales în timpul primului şi celui de-al doilea război mondial, a fost folosită şi pentru încarcerarea deţinuţilor politici: revoluţionari polonezi, preoţi de diferite confesiuni, dezertori din armata maghiară, români sau de alte etnii.
În perioada 1948-1950 au fost închişi aici elevi, studenţi şi ţărani din rezistenţa maramureşeană, iar între mai 1950 şi iulie 1955 penitenciarul a devenit unul de maximă securitate, fiind aduşi aici, în deplin secret, două sute de foşti miniştri, parlamentari, ziarişti, militari, episcopi şi preoţi, aproape toată elita religioasă, politică şi culturală a României. 54 dintre aceştia au murit în puşcărie, fiind înmormântaţi în locuri secrete şi încă neidentificate. În fiecare celulă a acestei clădiri, transformată în sală de muzeu, am putut vedea detalii tematice referitoare la suferinţa şi la modul de viaţă al deţinuţilor.
Au mai avut speranţă deţinuţii politici? De unde vine această speranţă şi credinţă în acest loc? Întrebări şi răspunsuri care vor rămâne pentru mult timp în conştiinţa noastră. Dar mai presus de acestea, memorialul ne-a făcut să înţelegem şi să mulţumim bunului Dumnezeu că am avut înaintaşi curajoşi care au practicat în viaţa lor virtuţile creştine.
Semnificativă a fost şi vizitarea cimitirului oraşului unde este înmormântat episcopul martir Anton Durcovici, loc în care am înălţat rugăciuni pentru toţi răposaţii noştri.
Pelerinajul a continuat în atmosferă de entuziasm tineresc, vizitând şi Cimitirul Săracilor, unde între 1950 şi 1954 au fost îngropaţi fie individual, fie în gropi comune, deţinuţii politici de la infernala închisoare de exterminare din Sighet.
În programul vizitelor, mănăstirea Bârsana a avut rolul de a ne face să ne bucurăm măcar pentru câteva momente de meleagul maramureşean binecuvântat. La temelia peisajului mirific, cred că se află ceea ce a putut experimenta fiecare în parte: iubire, credinţă, răbdare, speranţă, curaj şi bucurie.
Deloc întâmplătoare a fost vizita la Cimitirul Vesel din Săpânţa. Numele cimitirului este dat de multitudinea de cruci colorate şi de poeziile satirice şi epitafele care sunt inscripţionate pe cruci. Această atitudine a localnicilor în faţa morţii ne face pe noi, creştinii, să ne gândim la modul de viaţă pe care-l trăim şi la faptul că fiecare persoană are un rol important în economia mântuirii. Indiferent de modul în care privim moartea, Cristos, speranţa noastră, a înviat pentru ca noi să trăim.
Ultima zi a pelerinajului a fost încheiată de plecarea tinerilor spre Cluj-Napoca, unde am fost primiţi cu deosebită căldură de câţiva membri ai ASTRU (Asociaţia Tineretului Român Unit), care ne-au însoţit prin centrul oraşului, unde am avut ocazia să admirăm impozantele catedrale şi monumente istorice.
Alese mulţumiri sunt adresate din partea participanţilor la acest pelerinaj tuturor binefăcătorilor, surorilor, părintelui capelan universitar şi tuturor acelora care au făcut ca aceste zile minunate de har şi de mărturisire a credinţei să devină o realitate şi să putem transmite şi celorlalţi învăţătura primită de la sfântul Paul: "Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar cea mai mare dintre toate acestea este iubirea" (1Cor 13,13).
"Credinţa, iubirea şi speranţa, stând cândva laolaltă într-un ceas de tihnă, au simţit că în firea lor există o pornire de a plăsmui; s-au străduit toate trei şi au creat împreună, o figură blândă şi drăgălaşă, o pandora superioară: răbdarea", a scris Johann Wolfgang van Goethe.
Emanuela Bondea
*
Impresii ale unora dintre participanţi:
- "«Doamne, ce frumoasă-i tinereţea mea!», spun cuvintele unui cântec. După acest pelerinaj pe urmele credinţei desăvârşite, am reconfirmat aceste cuvinte. În prima zi, îmi propusesem doar să mă bucur de momente de relaxare şi să mă detaşez de rutină, însă lucrurile au fost cu mult mai profunde decât îmi plănuisem. Pesemne că fericitul Anton Durcovici a lucrat în misiunea noastră şi-am simţit din plin prezenţa divină. Mulţumesc Domnului că mi-a pus în inima credinţa, speranţa şi dragostea. Mulţumesc că mi-a dat şansa că în acest pelerinaj să-mi fac noi prietenii, să-mi reconfirm vechile prietenii să pot, alături de ei, să-mi trăiesc viaţa sub semnul exclamării". (Monica Luciana Cocianga)
- "Am plecat vineri de dimineaţă pentru a doua oară spre oraşul Sighet, pentru a descoperi lucrurile care nu am reuşit să le descopăr în urma primei mele vizite. Când spun Sighet mă gândesc la locul unde atâţia oameni au murit în chinuri cumplite, locul unde episcopul martir Anton Durcovici şi-a dat viaţa pentru credinţă. Vizitând celulă cu celulă mi-a atras atenţia o scrisoare a unui deţinut către soţia lui, unde o ruga să îi trimită nişte ciorapi mai groşi şi mâncare iar el ar fi fost foarte mulţumit, lucrul acesta te face să te gândeşti că acei oameni nu aveau mai nimic, iar noi în ziua de azi avem atâtea şi totuşi suntem mereu nemulţumiţi. Când ieşi de acolo nu poţi decât să taci, să te reculegi şi să te rogi pentru victimele a căror poze căptuşesc pereţii întregului muzeu". (Marcela-Alexandra Enăşcuţ)
- "Pentru prima dată am participat la un asemenea pelerinaj, însă chiar dacă a fost primul am fost profund impresionată, deoarece am vizitat locuri memorabile, am legat noi prieteni, ne-am rugat şi i-am mulţumit Domnului pentru tot ceea ce ne dăruieşte. Am acumulat diferite informaţii despre numeroase persoane care şi-au dat viaţa pentru credinţă, văzând ce înseamnă a-l iubi şi a-l sluji pe Dumnezeu cu adevărat. Prin urmare, în aceste trei zile am uitat de toate grijile, am lăsat deoparte monotonia, simţindu-mă alături de ceilalţi tineri ca într-o familie!" (Cristina Ciobanu)
- "Trei zile în care ochii mei au fost în extaz la vederea perfecţiunii pe care Domnul a lăsat-o în natură. Trei zile în care mintea mea a încercat să îşi imagineze suferinţele prin care au trecut martirii în numele Domnului, devenind exemple veritabile de credinţă, speranţă şi dragoste. Trei zile în care inima mea s-a veselit alături de alţi 100 de tineri, adunaţi cu acelaşi scop: să se bucure în Cristos cel înviat". (Ana-Maria Mihoc)
- "O experienţă frumoasă şi greu de uitat, unde fiecare din noi a venit mai îmbogăţit acasă. Cel mai important punct al pelerinajului a fost vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezidenţei, unde cu siguranţă pe fiecare în parte ne-a marcat credinţa celor care au murit în închisoare şi ne întrebăm, oare noi astăzi am face la fel? Sau câţi dintre noi ar renunţa la tot pentru credinţă? Răspunsul îl găsim în fiecare. Iar acum îmbogăţiţi fiind să dăm şi altora din trăirile noastre". (Adriana Bejan)
- "Într-un timp foarte scurt, mi s-au întâmplat atâtea lucruri frumoase! Dumnezeu a fost cu mine şi este în continuare, are grijă să mă aducă în locurile cele mai prielnice sufletului meu... nu am trecut prin nici unul din locurile vizitate în acest timp, dar toate mi-au oferit o linişte sufletească cum rar am simţit! Abia aşteptam să o întâlnesc pe Fecioara Maria în sanctuarul ei de la Cacica unde am înălţat rugăciuni şi intenţii ce sigur vor fi ascultate. Frumuseţea bisericii şi a icoanei m-au frapat de-a dreptul, iar Memorialul durerii a lăsat o amprentă ce sigur nu se va şterge din inimă prea curând sau poate niciodată... aflând de suferinţele prin care treceau deţinuţii şi plimbându-mă prin acele celule, mă cuprindeau fiori de groază închipuindu-mi chinurile prin care au trecut oameni de valoare, martiri adevăraţi ai ţării noastre ce au rămas modele demne de urmat în credinţa şi iubirea pentru Domnul nostru. Suntem deţinători ai libertăţii dar nu ştim să ne bucurăm cu adevărat de acest privilegiu. Liturghiile la care am fost prezentă m-au animat mai mult ca oricând, tinerii din jurul meu pe faţa cărora se citea fericirea participării sunt dovada dragostei faţă de Dumnezeu. Am întâlnit oameni frumoşi şi am închegat noi prietenii, m-am simţit extraordinar şi ţin să mulţumesc tuturor acelora cărora au contribuit la reuşita acestui pelerinaj. Pot spune că am crescut în credinţă!" (Gabriela Mihaela Codori)
(Impresiile au fost culese de Margareta Ferenţ.)
Mai multe imagini puteţi vedea în [ albumul foto ]
