Persoanele consacrate din zona Bacău în pelerinaj la Cacica

În cadrul manifestărilor ocazionate de Anul Milostivirii, persoanele consacrate din zona Bacău au făcut un pelerinaj la sanctuarul național de la Cacica, sâmbătă, 28 mai 2016.

Cu toate că în zilele precedente vremea nu a fost prielnică, Sfânta Fecioară Maria ne-a oferit o zi călduroasă și dintre cele mai însorite.

Ne-am adunat în fața bisericii "Sfinții Apostoli Petru și Paul" din Bacău un număr de 26 de persoane consacrate din diferite congregații și, îmbarcându-ne în trei microbuze, am pornit spre Cacica, la ora 7.00 dimineața. În drumul nostru razele soarelui ne pătrundeau plăcut și ne minunam de cadoul pe care cerul ni-l făcea. Mergând spre Cacica, ne-am rugat sfântul Rozariu, am cântat diferite cântece în cinstea sfintei Fecioare Maria, ceea ce ne-a pregătit spiritual pentru întâlnirea cu Mama noastră cerească.

Ajunși la Cacica, am fost întâmpinați cu bucurie fraternă de comunitatea părinților franciscani, iar părintele Daniel-Anton Lucaci, parohul comunității, a condus ritualul de început, și, după ce am intrat în procesiune prin Poarta Sfântă, rugându-ne și meditând un text evanghelic și alte rugăciuni, ne-a prezentat un scurt istoric al sfintei Fecioare Maria de la Cacica. Am reținut din cuvintele sale că pelerinajul pe care noi l-am făcut astăzi reprezintă atât o distanță parcursă, cât și un drum al întregii noastre vieți spre Dumnezeu.

La ora 10.20 ne-am rugat sfântul Rozariu animat prin diferite refrene în cinstea Sfintei Fecioare și imediat a urmat sfânta Liturghie, concelebrată de opt preoți din diferite congregații care au participat la acest pelerinaj.

În timpul predicii, părintele Augustin Folner, carmelit, a subliniat importanța venerației pe care trebuie să o avem față de mama noastră din cer, cea care a ascultat de invitația lui Dumnezeu de a se abandona în mâinile sale. De asemenea, și noi trebuie să ne apropiem prin rugăciune de chemarea pe care ne-o adresează zilnic Dumnezeul nostru iubitor și milostiv. Sfânta Liturghie a constituit centrul pelerinajului nostru, centru care ne-a unit în comuniunea cu Tatăl.

După ce ne-am hrănit sufletește, am luat prânzul, apoi ne-am adunat în fața lui Isus din preasfântul sacrament pentru o oră de adorație animată prin diferite rugăciuni și cântece care ne-au ajutat să îl lăudăm pe Isus cu toată inima.

La ora 15.00 am continuat pelerinajul nostru mergând la mănăstirea Voroneț unde ne-a întâmpinat maica Elena, care este unul din ghizii de la Voroneț și care ne-a prezentat atât elemente din istoricul mănăstirii, cât și date despre parcursul ei din ultimii 25 de ani de prezență a călugărițelor, aniversar pe care ele l-au sărbătorit la 26 mai anul acesta. La sfârșitul prezentării făcute de maica Elena am cântat Cristos a înviat cu multă bucurie și credință în suflet. A urmat o jumătate de oră în care am avut ocazia să descoperim bogățiile ce înconjoară acest locaș sfânt și lucrurile de artizanat care sunt oferite turiștilor. Fiecare s-a bucurat de tot ceea ce a descoperit în acest loc care este cunoscut atât pentru încărcătura sa spirituală, cât și pentru zestrea sa folclorică. Această vizită la mănăstirea Voroneț ne-a dat ocazia să intrăm în comuniune și cu frații noștri ortodocși de care suntem legați în spirit și în credință.

Ziua de pelerinaj am simțit-o și trăit-o ca fiind bogată în haruri primite de la mama noastră care ne iubește și ne conduce întotdeauna la Fiul ei, Isus Cristos. Ne exprimăm recunoștința față de Isus și de sfânta Fecioară pentru tot ceea ce am trăit pe parcursul acestui drum spiritual pe care l-am făcut cu gând fratern și cu scopul de a crește în abandonarea noastră, asemenea Mariei, în mâinile lui Dumnezeu.

Sora Elisabeta și sora Clementina, OA

Mai multe imagini puteți vedea în [ albumul foto ]