Pelerin la Cacica

Zile binecuvântate și pline de har au trăit pelerinii la Cacica, în perioada 14-15 august 2016. Sanctuarul marian a fost locul de întâlnire al tuturor cinstitorilor Măicuței Sfinte din România și din țările apropiate, cum ar fi Polonia sau Ungaria.

Liturghia de deschidere a pelerinajului a avut loc la 14 august, la ora 12.00. Liturghia a fost celebrată de pr. Petrișor Teofil, ministru provincial, iar părintele predicator a fost Aurel Iștoc care a ținut aproape toate predicile, pe parcursul întregului pelerinaj. La aceeași oră a început și pelerinajul tinerilor, care au venit în procesiune, pe jos, de la începutul serpentinelor, aproximativ 5 km. În mijlocul lor a fost Preasfințitul Petru Gherghel, episcop al diecezei noastre, și patriarhul latin emerit al Ierusalimului, Fouad Twal, oaspete al Preasfințitului. Tinerii au ajuns la sanctuar la ora 13.30, unde au primit binecuvântarea Preasfinției Sale episcop Petru Gherghel.

A urmat apoi Calea Sfintei Cruci, la ora 16.00, condusă de părintele Pavel Bulai, succedată de adorația euharistică. La ora 18.00 a început sfânta Liturghie a tinerilor și a persoanelor consacrate. Cel care a prezidat această Liturghie a fost Preasfințitul Cornel Damian, episcop auxiliar de București, iar voluntarii au fost cei care au animat-o, intonând din toată inima cântări către Fecioara Maria.

Momentul așteptat de toți pelerinii a fost privegherea mariană, care a început în jurul orei 22.00, și a fost condusă de Preasfințitul Petru Gherghel. A început cu binecuvântarea și distribuirea luminii, apoi liturgia cuvântului, urmată de predica părintelui Aurel Iștoc, care a subliniat înțelesul cuvântului mama și a demonstrat prin pildele pe care le-a zis, că cea care nu ne lasă la greu și ne poate salva în ultima clipă a vieții noastre, este mama noastră cerească, Maria. Punctul culminant al privegherii a fost procesiunea cu lumânări aprinse în jurul bisericii, în timp ce se recita Rozariu și se cânta "Ave Maria". La sfârșitul procesiunii cei trei episcopi au acordat binecuvântarea finală și pelerinii s-au îndreptat spre corturi sau în biserică pentru a-și continua rugăciunile. Voluntarii au fost cei care au înfruntat răcoarea nopții și au rămas afară, în fața altarului pentru, a o lăuda pe Măicuța Sfântă prin cântece.

Liturghia solemnă a hramului a început următoarea zi, la ora 11.00, și a fost celebrată de Preafericirea Sa, patriarh emerit al Ierusalimului, Fouad Twal, în limba latină. La sfârșitul acestei Liturghii au fost binecuvântate suvenirurile cumpărate de pelerini, într-o procesiune mai scurtă în jurul bisericii, purtată fiind pe umerii voluntarilor, icoana Maicii Domnului. A urmat apoi rugăciunea pentru obținerea indulgenței și binecuvântarea finala de încheiere a pelerinajului.

Zile binecuvântate și pline de har!

Laura Farcaș, voluntar AC

* * *

Pelerinaj la Cacica: Înregistrările celebrărilor (14-15 august 2016)

Album foto realizat de "Pelerinaje Mariane"

15 august: Pelerin la Cacica. Foto: Alex Imbrișcă

15 august: Pelerin la Cacica. Foto: Emilian Lupu