Pelerinaj la Cacica
Chiar în timpurile vitrege, fiii Mariei se îndreptau în pas de credinþã, învârtind coroana rozariului în mânã, spre sanctuarul care mereu s-a arãtat neîncãpãtor, însã totdeauna primitor. Cãci dincolo de piatra rece ºi învechitã de vremuri se simþea mâna Preacuratei, ocrotitoare ºi plinã de o putere care se revãrsa în inimile acelora care aveau de îndurat surghiun ºi durere în propria lor patrie.
Ne-am adunat, la 15 august 1992, peste 20.000 de pelerini din toate colþurile þãrii. S-au unit cu noi în rugã ºi cânt credincioºi maghiari (mã gândesc la grupul pe care l-au însoþit de la Budapesta Pater Ianos Szoke venit tocmai de la Koenigstein ºi Pater Lukacs), germani, poloni, italieni, francezi. Erau de faþã tineri pelerini din Chiºinãu, care au strãbãtut o bunã parte a drumului pe jos. Era "pelerinajul credinþei" lor înflorite în primãvara acestui sfârºit de secol.
Am avut ocazia sã predic. Am fãcut drumul împreunã cu Maria, care "înainta în pelerinajul sãu de credinþã pãstrând cu fidelitate unirea cu Fiul sãu pânã pe cruce" (LG 58), regãsindu-ne ca fii, recunoscându-ne de fraþi în ciuda limbilor ºi culturilor diferite, ºi împãrtãºind cu ceilalþi bucuria întâlnirii cu Domnul.
Aceastã experienþã a fãcut-o Preasfinþitul Petru Gherghel, episcop de Iaºi, care a prezidat Liturghia de încheiere a pelerinajului, episcopul greco-catolic de Oradea, Vasile Hossu, ceilalþi prelaþi ºi demnitarii prezenþi la Cacica.
(publicat în Lumina creºtinului, septembrie 1992)
