Pelerinajele
"Acolo (la Ierusalim) s-au suit seminþiile Domnului,
dupã legea lui Israel, ca sã laude numele Domnului"
(Ps 122,4).
Se ºtie foarte bine cã "omul sfinþeºte locul", ºi asta, ca o evidenþiere a rolului unui om realizat plenar ºi ca influenþã beneficã asupra celor din jurul sãu.
Din punct de vedere spiritual, creºtinul realizat plenar, sfântul, este capodopera harului dumnezeiesc, prin Cristos în Duhul Sfânt. Cristos însuºi, întrupat, împreunã cu prietenii sãi intimi, sfinþii, a fost, pe tot parcursul celor douã milenii, în centrul atenþiei creºtinilor ºi chiar a necreºtinilor. Locurile mai însemnate de care se leagã viaþa pãmânteascã a lui Isus, precum Betleemul, Nazaretul, Ierusalimul ºi altele au fost peste veacuri puncte de atracþie spre care s-au îndreptat milioane de creºtini. De asemenea martirii, eroi ai mãrturisirii credinþei cu preþul vieþii, dar ºi mulþi alþi sfinþi în frunte cu Preasfânta Fecioarã Maria, au rãmas în memoria creºtinilor ca modele de urmat ºi mijlocitori puternici la Tronul Îndurãrii divine. Locurile naºterii, activitãþii ºi morþii lor sfinte, au chemat spre venerare mulþimi nenumãrate. În felul acesta au luat naºtere pelerinajele. Fenomenul nu este exclusiv creºtin. Îl întâlnim la evrei în Vechiul Testament, la alte religii vechi ºi la mahomedani.
Pentru creºtini, pelerinajul constituie o adunare comunitarã, festivã, celebratã cu bucurie. Sfântul venerat este garantul comuniunii, cel care polarizeazã mulþimile de pretutindeni în preamãrirea Atotputernicului ºi Milostivului Dumnezeu. Totdeauna, cei care se înroleazã în pelerinaj, o fac fie în duh de pocãinþã, din iniþiativã proprie sau ca împlinire a unui canon, ca mulþumire pentru un dar special primit sau pentru a primi un dar deosebit. Mai presus de toate, pelerinajul este o ocazie ce se oferã creºtinului de a medita asupra condiþiei sale de cãlãtor, pelerin (din cuvântul latin peregrinus), în drum spre adevãrata patrie, cerul. Vizitând locurile sfinte, ilustrate de prezenþa pãmânteascã a Mântuitorului, a Maicii Sfinte, a sfinþilor, creºtinul se roagã ºi se îndeamnã la o viaþã mai sfântã. Întors acasã, îndeobºte este considerat de comunitatea din care face parte, ca un hagi, sfânt, sfinþit.
Multe sunt sanctuarele din lume spre care se îndreaptã pelerinii. Cele mai cunoscute sunt cele ale Mântuitorului din Þara Sfântã, ale Mariei din Lourdes ºi Fatima, ale sfinþilor apostoli Petru ºi Paul din Roma, ale sfântului Iacob din Compostella (Spania) ºi al sfintei Tereza a Pruncului Isus din Lisieux.
În România, sanctuarele catolice care atrag miile de pelerini sunt mai cu seamã Maria-Radna (Arad), cel de la ªumuleu-Ciuc (Rusalii) ºi în Dieceza de Iaºi, mult îndrãgitul sanctuar al Madonei Negre de la Cacica. În tot timpul anului, dar mai ales de 15 august, atenþia creºtinilor se îndreaptã spre acest loc binecuvântat, de învigorare spiritualã.
Sfântã Marie, ridicatã cu trupul ºi sufletul în slava cereascã, tu, Patroana deosebitã a Diecezei noastre de Iaºi, roagã-te pentru noi!
Pr. Anton Despinescu
(publicat în Lumina creºtinului, august 1995)
