Scrisoare pastoralã: Cu Maria la Cacica
O nouã invitaþie
Anul acesta a fost declarat de Sfântul Pãrinte Ioan Paul al II-lea Anul Rozariului, cu alte cuvinte un nou an marian. Pentru noi, fiii Bisericii locale de Iaºi, aceastã hotãrâre vine sã mãreascã ºi sã întãreascã mai mult convingerea cã în drumul nostru de credinþã nu cãlãtorim singuri, ci suntem însoþiþi de cea pe care o cunoaºtem ºi o cinstim ca pe Maica Bisericii ºi steaua cãlãuzitoare a noii evanghelizãri (cf. NMI 58).
În fiecare zi din acest an ne apropiem de ea purtând în mâini coroana Rozariului ºi meditãm misterele mântuirii, dar mai ales facem acest lucru în zilele de sãrbãtoare, în toate sâmbetele de peste an ºi, în chip special, la marile sãrbãtori mariane.
Cacica reprezintã pentru noi un loc privilegiat de întâlnire cu Maria, sanctuarul cel mai scump, locul de pelerinaj ºi spiritualitate marianã, nu numai pe plan diecezan sau naþional, ci ºi internaþional, prin titlul pe care Sfântul Pãrinte a binevoit sã-l acorde acestei biserici ridicând-o, la cererea noastrã, la demnitatea de basilica minor, chiar în anul marelui jubileu, 2000.
La toate sanctuarele mariane din întreaga lume, creºtinii cei buni, fiii devotaþi ai Maicii sfinte, se adunã, mediteazã, se roagã ºi îl gãsesc pe Cristos, cel care a spus cã rãmâne cu noi pânã la sfârºitul veacurilor, împreunã cu Maria.
Având bucuria de a vizita recent sanctuarul din Siracusa, unde Maica Domnului în zilele de 29, 30, 31 august ºi 1 septembrie 1953 a vãrsat lacrimi, simbol al atâtor trãiri ºi sentimente materne, un adevãrat mesaj adresat omenirii, am putut întâlni un apel al arhiepiscopului locului adresat tuturor pelerinilor ºi fiilor Bisericii locale din Siracusa ºi Sicilia, chiar de lângã imaginea Maicii Domnului, care a plâns. Mã bucur sã vã împãrtãºesc câteva gânduri din acest mesaj ca o chemare plinã de credinþã ºi iubire faþã de toþi credincioºii Bisericii noastre locale ºi faþã de toþi pelerinii, care se vor îndrepta în aceastã lunã, la 15 august, sau în perioada 5-7 octombrie spre Cacica.
Maria în misterul lui Cristos
Maria este un astru care strãluceºte de luminã, dar aceastã luminã nu-i este proprie, ci este lumina ce o primeºte de la Isus, Fiul sãu, ºi de la întreaga Sfântã Treime.
În Maria totul are referinþã la Dumnezeu Tatãl, fiind fiica predilectã ºi slujitoarea fidelã ºi umilã a lui Dumnezeu; la Dumnezeu Fiul cãruia i-a dat viaþã, pe care l-a însoþit ºi cãruia i-a fost fidelã ucenicã; la Dumnezeu Duhul Sfânt care i-a dãruit o inimã nouã ºi un duh nou, care a coborât în sânul ei feciorelnic de unde urma sã se nascã Mântuitorul lumii.
Totul în fiica Sionului se îndreaptã ºi are relaþie la Vechiul Israel, poporul sãu, pentru care este o adevãratã personificare, vocea cea mai autenticã ºi mai curatã. În Maria, omul din toate þãrile ºi toate locurile se regãseºte ºi se oglindeºte, cãci ea este noua Eva, mama tuturor fiilor Bisericii. Cosmosul întreg poate fi descoperit în Maria pentru cã ea este capodopera cea mai strãlucitã ºi mai reprezentativã a lumii (cf. P.A.I., La Madre del Signore, p. 26).
Toate acestea ne vorbesc despre locul Mariei în planul lui Dumnezeu care a fost aleasã sã fie sanctuarul lui Isus, locuinþa cea mai aleasã pe acest pãmânt. Trebuie sã descoperim mereu raportul ei cu Cristos, pe care ea ni l-a dãruit ºi spre care ea vrea sã ne conducã.
Nimeni nu ne poate ajuta mai mult ºi mai bine de a-l întâlni, de a-l primi ºi de a-l urma. Isus s-a nãscut din ea, este carne din carnea ei; ea l-a conceput, l-a nãscut, l-a alãptat la sânul ei, l-a educat împreunã cu Iosif, soþul ei legal, l-a ajutat sã creascã înaintea lui Dumnezeu ºi a oamenilor. Între Isus ºi Maria a fost ºi rãmâne mereu o legãturã maternã filialã. Nimeni nu poate sã-l cunoascã mai bine ca ea, nimeni nu a reuºit sã pãtrundã în taina sufletului ºi a misterului sãu, nimeni n-a avut ocazia sã-l asculte mai atent decât ea ºi nimeni nu l-a iubit mai mult ºi mai profund decât ea. Ea a reuºit cel mai bine sã fie asemenea lui, sã-i semene întru totul ºi sã se lase modelatã sufleteºte de cãtre Duhul Sfânt dupã modelul lui.
Ne bucurãm sã ºtim cã ea a fost declaratã fericitã ºi binecuvântatã pentru cã a crezut toate cele spuse ei de cãtre Domnul (cf. Lc 1,45).
Putem declara ºi noi, cu acea voce din popor, cu Elisabeta ruda ei: "Fericitã eºti tu cã ai crezut toate cele spuse þie de Domnul", ºi cu sfânta Elisabeta a Sfintei Treimi: "Plâng de bucurie când mã gândesc cã aceastã creaturã aºa de seninã ºi luminoasã este mama mea".
Maria care este, aºadar, toatã frumoasã, mama lui Isus ºi mama noastrã, ne ia de mânã ºi ne conduce la Isus.
În drum cu Maria, mama noastrã, la Cacica ºi la trãirea Sinodului diecezan
a) La Cacica ne iese în cale ºi ne întâmpinã Maria, mama noastrã.
Ne conduce de mânã la Isus, ni-l prezintã pentru a-l admira, a-l adora, a-l asculta ºi a-l urma.
Ce avem, aºadar, de fãcut la Cacica?
Sã ne deschidem larg porþile inimii.
Sã scoatem din suflet orice fel de pãcat.
Sã ascultãm cu pioºenie cuvintele Domnului.
Sã ne însuºim gândurile minunate despre Isus împreunã cu Maria.
Sã ne reîntãrim credinþa împreunã cu ea ºi sã ne întoarcem acasã împreunã cu Maria pentru a continua drumul credinþei noastre.
b) De la Cacica sã o luãm acasã cu noi pe Maria.
Când era pe cruce, Isus i-a spus lui Ioan: "Fiule, iatã mama ta! ªi din ceasul acela a luat-o acasã la el" (cf. In 19,27).
A lua-o pe Maria acasã, a trãi cu ea în propria casã într-un contact continuu de iubire, a fi conºtienþi de acest privilegiu, cã ea este prezentã chiar între pereþii propriei locuinþe, a-þi putea înãlþa mereu privirea spre ea, iatã cadrul unei adevãrate devoþiuni ºi atitudini de fii faþã de propria mamã. Se realizeazã astfel o comuniune de legãturã între mamã ºi fii, între fii ºi mamã.
Maria devine astfel însoþitoarea fidelã a fiecãrui fiu în drumul vieþii, ghid sigur spre Isus. Bucuriile ei vor deveni bucuriile proprii, durerile proprii nu vor fi suportate singuri, ci cu ea, astfel ele vor fi mai uºoare, problemele vieþii nu vor mai fi de neînvins, ci ele se vor clarifica. Privirea noastrã va fi limpede spre acela care este bucuria ºi speranþa tuturor. Cristos cu chipul sãu va fi mai uºor de identificat, iar credinþa în el mai vie.
Recitând rugãciunea Rozariului, la Cacica sau acasã, drumul nostru de credinþã va fi mai sigur, paºii noºtri mai svelþi, iar încrederea noastrã va creºte din zi în zi.
Chemarea Sfântului Pãrinte de a înainta cu curaj în mileniul trei va lumina ºi însoþi paºii noºtri ºi vom putea împlini îndemnul lui Isus: Duc in altum. Înainteazã în larg, cu ajutorul Mariei.
Vom ºti astfel cã drumul nostru înspre celebrarea Sinodului diecezan va fi luminat ºi ocrotit de steaua cãlãuzitoare a noii evanghelizãri, Maria.
Iaºi, 27 iulie 2003
Petru Gherghel, episcop de Iaºi
