Pelerinajul credincioºilor din Satu Nou, Pîrgãreºti ºi Nicoreºti
Pentru credincioºii noºtri, ziua de sâmbãtã, 19 iulie 2008, a început foarte de dimineaþã, când am plecat în pelerinaj spre sanctuarul Sfintei Fecioare Maria de la Cacica. Credincioºii din Satu Nou, Pîrgãreºti ºi Nicoreºti s-au unit pe drumul pelerinajului purificator pentru a ajunge cât mai aproape de Dumnezeu. Drumul destul de lung ne-a oferit posibilitatea multor rugãciuni ºi cântece prin care ne-am dispus sufleteºte înainte de a ajunge la sanctuar. Pentru unii dintre participanþi acest pelerinaj a fost unic în viaþa lor. Am fost însoþiþi pe drum de preoþii ºi surorile din comunitãþile noastre: pr. Eugen, pr. Serafim, sr. Clara, sr. Florentina ºi sr. Angela.
Ajunºi la Cacica am fost primiþi oficial ºi solemn de pr. Romuald Bulai, rectorul sanctuarului. Un scurt istoric al sanctuarului ne-a introdus mai bine în atmosfera specificã locului de rugãciune în care ne aflam.
Ritualul penitenþial a fost urmat de spovezi ºi sfântul Rozariu.
Celebrarea solemnã a Sfintei Liturghii a constituit punctul culminant al pelerinajului: am implorat mila ºi ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea Fecioarei Maria. Ne-am rugat pentru superiorii noºtri, pentru credincioºii prezenþi, pentru cei de acasã, bãtrâni, bolnavi, pentru cei plecaþi la muncã în strãinãtate, pentru copii ºi tineri, pentru toþi oamenii din lume.
Dupã un timp de repaus, am intrat din nou în sanctuar pentru a-l însoþi pe Domnul Isus Cristos pe Calea crucii.
Ne-am înãlþat apoi sufletele în timpul adoraþiei euharistice ºi am primit binecuvântarea euharisticã specialã cu ocazia pelerinajului.
Preoþii care vegheazã aici s-au bucurat de prezenþa noastrã ºi au declarat cã ne aºteaptã sã revenim cu orice ocazie.
Coborând treptele bisericii sanctuarului am simþit bucurie, pace ºi liniºte inexplicabilã care au rãmas în suflet, sperãm pentru mult timp... pentru totdeauna.
Pelerinajul s-a încheiat seara când am ajuns acasã mai bucuroºi, mai senini... ºi poate mai buni.
Clipele trãite atât de aproape de Maica Domnului de la Cacica ne dau curaj în rugãciunile noastre zilnice.
Îi mulþumim lui Dumnezeu care ne-a chemat ºi ne-a cãlãuzit paºii pe timpul acestui pelerinaj binecuvântat.
Sfântã Fecioarã Marie de la Cacica, înfrumuseþeazã ºi înnobileazã rugãciunile noastre pe care le-am înãlþat lui Dumnezeu prin mijlocirea ta. Susþine ºi însoþeºte chiar ºi faptele cele mai mici, pentru ca toate sã fie curate ºi primite în faþa lui Dumnezeu Tatãl. Ajutã-ne sã devenim sfinþi, sfinþi cum vrea Isus, cum tu ne înveþi ºi cu înfocare doreºti. Amin.
Pr. Serafim Romila
Mai multe imagini puteþi vedea în [ albumul foto ]