Peregrinatio Mariae - Bacãu. Ziua hramului
În cea de a doua zi a prezenþei icoanei Sfintei Fecioare de la Cacica la Bacãu s-a celebrat ºi hramul Parohiei "Sf. Nicolae". Liturghia hramului, ce a avut loc luni, 6 decembrie 2010, ora 11.00, a fost prezidatã de PS Petru Gherghel, înconjurat fiind de un numãr semnificativ de preoþi ºi credincioºi.
Dupã primirea duminicã searã cu mare bucurie a Icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Cacica, luni, în ziua sfântului Nicolae, s-a celebrat hramul comunitãþii catolice din centrul Bacãului. Încã din zorii dimineþii pelerini din Bacãu ºi împrejurimi s-au îndreptat spre mãreaþa bisericã, unde pe un podium în faþa altarului trona Icoana Fecioare de la Cacica, înconjuratã de flori. Biserica era îmbrãcatã în straie de sãrbãtoare, iar statuia lui Isus cu braþele deschise din prezbiter invita la o trãire de familie a acestei sãrbãtori. Între Liturghiile de dimineaþã pelerinii s-au aºezat la rând aºteptând cu rãbdare sã venereze icoana de aproape.
Liturghia solemnã a hramului, la care au participat aproximativ 55 de preoþi, a început cu o procesiune din biserica veche, care poartã numele sfântului Nicolae. Credincioºi veniþi ºi din satele dimprejur se rugau ºi cântau Preacuratei.
Predica a fost þinutã de un fost vicar în Parohia "Sf. Nicolae", pr. Irinel Iosub, în prezent paroh de Siret. Pãrintele a vorbit credincioºilor despre cele trei virtuþi teologale care constituie caracteristici fundamentale ale sfântului Nicoale. Credinþa nu este un sentimentalism ieftin, speranþa e mai mult decât simple calcule matematice, iar iubirea e ceea ce umple ºi împlineºte totul. Iubirea a marcat în mod deosebit viaþa Preacuratei, care a devenit pentru creºtinii din toate timpurile model de trãire a iubirii.
Organizarea celebrãrii liturgice a hramului din acest an a avut ceva deosebit: locul acordat soþilor creºtini în pregãtirea diferitor momente liturgice. Doi soþi au citit cele douã lecturi biblice care preced sfânta Evanghelie, doi soþi au citit rugãciunea credincioºilor, doi soþi împreunã cu fiica lor au adus daruri la sfântul altar.
În cuvântul final, pãrintele decan Isidor Dâscã a mulþumit tuturor celor care au pregãtit aceastã sãrbãtoare, iar episcopului i-a mulþumit nu doar pentru cã a participat ci ºi pentru cã nu a venit singur, ci a adus-o cu el ºi pe Preacurata Fecioarã de la Cacica. I-a invitat apoi pe credincioºi sã se apropie cu rãbdare ºi veneraþie de icoanã ca Maica Domnului sã mijloceascã harurile trebuincioase.
Luni a fost ziua de rugãciune pregãtitã de credincioºii din Parohia "Sf. Nicolae". Organizaþi pe grupuri, atât duminicã seara cât ºi pe parcursul zilei de luni, aceºtia au condus momentele de rugãciune organizate în faþa Icoanei. Ziua de marþi, 7 decembrie, va fi organizatã de credincioºii din Parohia "Sf. Cruce", sub grija directã a pr. Iosif Comoraºu, urmând ca miercuri, 8 decembrie, sã vinã rândul celor din Parohiile "Fericitul Ieremia" ºi "Sfântul Francisc" (Izvoare). Dupã Liturghia de miercuri de la ora 18.00 se va organiza o procesiune cu icoana pe strãzile oraºului.
Redacþia Biserica ºi Viaþa
Mai multe imagini puteþi vedea [ albumul foto ]