Peregrinatio Mariae - Prăjeşti
În perioada 27-30 ianuarie 2013, Parohia "Sfânta Treime" din Prăjeşti, a avut bucuria vizitei icoanei Sfintei Fecioare Maria de la Cacica. Tot în această perioadă, credincioşii au putut participa la trei zile de misiuni, avându-l ca predicator pe părintele Cristian Blăjuţ, OFMConv.
Duminică, 27 ianuarie, la ora 15.15, în prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a câtorva preoţi, în frunte cu părintele paroh Gheorghe Pişta, a fraţilor novici de la noviciatul franciscan din Prăjeşti şi a unui număr mare de credincioşi, a sosit icoana Maicii Domnului însoţită fiind de părintele Cristian Pal şi de fratele Marius-Nicolae Sava.
În cuvântul de primire, Excelenţa sa episcopul Aurel Percă a citat cuvintele Elisabetei, "De unde mie această bucurie, ca să vină la mine Maica Domnului meu?", şi a continuat: "Voi, prăjeştenii, puteţi întreba la fel ca Elisabeta, mama lui Ioan Botezatorul: De unde nouă această bucurie ca să vină Maica Domnului la noi?"
Aceste zile au fost zile de înălţare spirituală pentru mare parte dintre credincioşi, acest lucru remarcându-se prin prezenţa mare a enoriaşilor la sfintele sacramente.
Părintele predicator Cristian Blăjuţ, în predicile sale, a evidenţiat importanţa sfintei Fecioare Maria în viaţa creştinului, a arătat că Maria este şi trebuie să fie modelul nostru în viaţa de zi cu zi, mai ales pe drumul credinţei noastre, fiind acesta şi Anul Credinţei.
Marţi, 29 ianuarie, icoana Maicii Domnului a fost găzduită pentru câteva ore şi de credincioşii din Bogdăneşti, filiala Parohiei Prăjeşti. Credincioşii au fost profund mişcaţi de acest gest pe care Maica Domnului l-a făcut pentru ei şi au mulţumit părintelui paroh Gheorghe Pişta, care a ţinut ca şi cei din Bogdăneşti să aibă o sfântă Liturghie şi un timp în care s-o venereze pe Maica Domnului de la Cacica.
La plecarea icoanei, o persoană din popor a exclamat: "Nu am să uit niciodată aceste zile frumoase!"
Mulţumim Domnului pentru aceste momente de înălţare sufletească, mulţumim Maicii Domnului pentru prezenţa ei în mijlocul nostru! O rugăm să ne fie mereu ocrotitoare şi călăuză pe drumul nostru pământesc.
Mai multe imagini puteţi vedea în [ albumul foto ]
Pr. Ioan Butacu, OFMConv.