De ce octombrie este luna Rozariului?
În antichitate, romanii şi grecii aveau obiceiul de a încorona statuile lor cu trandafiri sau alte flori, simbolizând omagiul şi reverenţa pe care le dădeau lor. Adoptând acest obicei, femeile creştine care erau duse la martiriu, îmbrăcau hainele lor cele mai frumoase şi îşi împodobeau frunţile cu coroane de trandafiri, arătând mulţumirea enormă pe care o aveau mergând la întâlnirea cu Domnul. Noaptea, creştinii adunau florile şi pentru fiecare trandafir recitau o rugăciune sau un psalm pentru martiri.
De aici s-a născut obiceiul recomandat de Biserică de a recita rozariul, care consista în recitarea celor 150 de psalmi ai lui David, care erau consideraţi o rugăciune extrem de plăcută lui Dumnezeu. Totuşi, nu toţi puteau să urmeze această recomandare: a şti să citeşti în epoca aceea era rezervat doar celor culţi şi literaţi. Pentru cei care nu puteau face asta, Biserica a permis înlocuirea celor 150 de psalmi cu 150 de Bucură-te, Marie. A început să fie numit acest „rozariu” ca „psaltirea Fecioarei”.
Cu puţin înainte de încheierea secolului al XII-lea, Dominic de Guzman se confrunta cu situaţia de decadenţă din timpul său, cu gravitatea păcatelor şi cu expansiunea ereziei catarilor. Într-o zi, s-a hotărât să meargă într-o pădure şi cerând cu fervoare ca Dumnezeu să intervină în situaţia creştinătăţii, a început să se biciuiască aşa de tare încât a ajuns să cadă leşinat. Imediat şi-a recăpătat simţurile, când Preasfânta Fecioară i-a apărut şi i-a spus că arma cea mai bună pentru a combate erezia şi a obţine convertirea ereticilor nu era biciuirea, ci recitarea psaltirii sale.
Îndreptându-se imediat spre catedrala din Toulouse, sfântul Dominic de Guzman a trimis să se tragă clopotele şi a adunat poporul. Când voia să înceapă să vorbească, o furtună violentă s-a dezlănţuit cu fulgere şi tunete. Atunci, cei prezenţi au avut un adevărat şoc când au văzut imaginea Născătoarei de Dumnezeu ridicând braţul drept şi ameninţându-i cu privire teribilă. În acest moment, sfântul Dominic a început să recite Rozariul şi împreună cu el tot poporul adunat în catedrală. Pe măsură ce se rugau furtuna se potolea, până când a încetat complet.
Cu altă ocazie, sfântul Dominic ţinea o predică în Notre-Dame din Paris în sărbătoarea sfântului Ioan Botezătorul. Pregătise cu grijă omilia sa, însă înainte de a o rosti s-a rugat cu fervoare Rozariul şi atunci Preasfânta Fecioară i-a apărut şi i-a spus: „Predica ta e bună, însă aceasta pe care ţi-o dau este mai bună!”, şi i-a dat una care se referea la evlavia faţă de Sfântul Rozariu şi cât de mult era plăcută lui Dumnezeu şi Fecioarei.
Mult timp populaţia a recitat cu evlavie Rozariul. Totuşi, după ce au trecut 100 de ani de la moartea acestui mare sfânt, Rozariul a început să fie uitat. În 1349 a fost o teribilă epidemie în Spania care a devastat ţara, căreia i-au dat titlul de „moarte neagră”. Cu această ocazie, Stăpâna Noastră a avut condescendenţa de a apare, împreună cu Fiul său divin şi cu sfântul Dominic, fratelui Alano de la Roche, pe atunci superior al dominicanilor în aceeaşi provincie unde s-a născut evlavia faţă de Sfântul Rozariu. În această apariţie Fecioara Maria cerea ca fratele Alano să facă se reînvie evlavia faţă de Psaltirea sa.
Imediat părintele Alano, împreună cu ceilalţi fraţi dominicani, a început să lucreze la răspândirea acestei puternice devoţiuni, care îi place atât de mult Preasfintei Fecioare. Cu el, Rozariu a luat forma pe care o are astăzi, împărţit în decade şi contemplând misterele vieţii lui Isus şi a Mariei. Începând de atunci această devoţiune s-a extins la toată Biserica.
Când s-a instituit sărbătoarea Sfântului Rozariu?
Marea Lepanto! O imensă bătălie între catolici şi turci este în desfăşurare. Ciocnirea corăbiilor aminteşte de conflagraţia finală, când bolta cerească se va înfăşura ca un pergament. Era ziua de 7 octombrie 1571. Dacă pierdeau catolicii bătălia, creştinătatea ar fi fost scufundată de hoardele lui Mahomed. Religia catolică ar fi dispărut pentru totdeauna.
La multe mile distanţă, în Roma, sfântul Pius al V-lea implora ajutorul divin, prin mijlocirea Maicii Bisericii. Inspirat, Sfântul Părinte Papa a cerut poporului roman ca să se roage Rozariul pentru victoria fraţilor lor.
La un moment dat, în timp ce se ocupa de nişte treburi urgente, însă cu toată atenţia îndreptată spre pericolul în care se afla creştinătatea, acel venerabil bătrân a întrerupt treburile brusc şi se îndreaptă spre fereastră. Cei din jur rămân perplecşi, nu înţeleg atitudinea. Domneşte tăcerea pentru un scurt timp, ruptă de afirmaţia şi mai misterioasă a Pontifului: învingem la Lepanto!
Trimite să-i adune pe credincioşi şi să pregătească această comemorare pentru victoria miraculoasă a lui Ioan de Austria, comandantul flotei. O procesiune solemnă are loc pe străzile cetăţii eterne. Câteva zile mai târziu, sosesc emisarii armatei aducând vestea vestită deja înainte de îngeri. Puţin după aceea era instituită sărbătoarea Stăpânei Noastre a Victoriilor în ziua de 7 octombrie.
Un an mai târziu, Grigore al XIII-lea a schimbat numele pentru sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria a Rozariului şi a stabilit ca să fie celebrată în prima duminică din octombrie (ziua în care a avut loc victoria de la Lepanto). Actualmente sărbătoarea este celebrată în ziua de 7 octombrie.
(După www.es.gaudiumpress.org, 2 octombrie 2013)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
