Maria Ajutătoare: o mamă care nu trebuie uitată niciodată
La 24 mai este comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria Ajutătoare, invocată în litaniile lauretane cu titlul de Auxilium christianorum, ajutorul creştinilor. Originea acestui titlu a fost atribuită papei Pius al V-lea şi învingătorilor întorşi din celebra bătălie de la Lepanto (1571), care la întoarcerea lor au hotărât să meargă la Loretă pentru a-i mulţumi Sfintei Fecioare Maria că a oprit înaintarea turcească. Aceşti oameni au atribuit victoria nu forţelor lor, nu strategiilor lor navale, nu opţiunilor strategilor lor militari, ci intervenţiei providenţiale a Sfintei Fecioare Maria.
Cultul către Maria Ajutătoare a avut un impuls puternic în primii ani ai secolului al XIX-lea, când papa Pius al VII-lea, la 24 mai 1815, a instituit această sărbătoare pentru a-i mulţumi Mariei pentru eliberarea sa din arestarea napoleonică de cinci ani. La jumătatea secolului al XIX-lea, sfântul Ioan Bosco a pus toată viaţa sa sub ocrotirea Mariei Ajutătoare, făcând apostolatul său rodnic în foarte multe haruri spirituale.
Această festivitate rămâne în calendarul liturgic şi astăzi şi constituie un sprijin şi o speranţă în dificultăţile care se abat asupra societăţii de astăzi. Înaintarea imperialismului teoriilor gender, cursa obsesivă spre eugenetică, distrugerea familiei tradiţionale, totalitarismul pieţelor financiare, multele războaie răspândite în toate lumea, sunt motivaţii care ne determină să cerem un ajutor de la Aceea care este Mama tuturor harurilor.
Maria este fericită pentru că a crezut în împlinirea cuvintelor Domnului (Lc 1,45). Credinţa sa în vestea îngerului a făcut-o pe Maria Mamă a lui Dumnezeu, şi rămânerea sa la picioarele crucii i-a adus darul maternităţii întregii Biserici. Aceste titluri ale Mariei rămân pentru totdeauna, pentru că ea a fost primită în cer, şade la dreapta Fiului său şi este Regină pentru veşnicie.
În faţa unei dificultăţi să ne întrebăm cui ne adresăm pentru a cere un ajutor. Cultura activismului, care s-a răspândit în timpurile noastre, ne-a făcut să avem prea multă încredere în mijloacele noastre şi ne determină să căutăm compromisuri cu cei puternici. Aceste atitudini individualiste şi oportuniste ne fac să uităm ce Aceea care îl vede faţă în faţă pe Fiul său şi ca avocată a noastră mijloceşte în favoarea celor mai slabi.
Maria este mama noastră şi ca toate mamele are mereu o privire de iubire spre fiii săi. O mamă îl iubeşte pe fiul său şi nu aşteaptă o cerere de ajutor a sa pentru a interveni în favoarea sa atunci când situaţia cere asta. O mamă priveşte viaţa fiului şi când îl vede în dificultate îl ajută şi îl sfătuieşte cu o grijă pe care numai ea este capabilă s-o dea.
Pentru aceasta, raportul personal cu Maria este acul cântarului vieţii creştine. Când raportul nostru cu Maria este sincer şi asiduu, când îi destăinuim toate neliniştile noastre şi preocupările noastre, atunci credinţa noastră se poate considera vie, pentru că-l recunoaştem viu şi activ pe Domnul Isus Cristos mort şi înviat, care i-a dăruit Mariei primiţia ridicării în cer.
Celălalt element vital al credinţei noastre este acela de a avea umilinţa de a atribui Mariei harul primit. De multe ori suntem victime ale egoismului spiritual, acea boală a sufletului care îşi aminteşte de darurile harului primit, dar uită cu prea mare uşurinţă pe mijlocitoarea acelui dar. Trece foarte uşor din minte disperarea în care ne aflam înainte de a fi primit acel dar neaşteptat; odată primit ceea ce am cerut Mariei, se atribuie acel succes propriilor merite şi propriilor capacităţi. Această ispită a uitării minează temeliile speranţei creştine, pentru că înlocuieşte originea darului de la Dumnezeu la eu, de la mijlocirea Mariei doar la eforturile personale. Asta nu înseamnă că trebuie să se anuleze propria angajare, pe care este corect s-o menţinem cu asiduitate şi statornicie. Propria acţiune trebuie să fie însoţită de conştiinţa că orice inspiraţie a tot ceea ce este adevărat, bun şi drept vine de la Dumnezeu prin intermediul mijlocirii Mariei.
Maria este Mamă şi orice mamă cunoaşte slăbiciunile fiilor săi şi continuă mereu să-i susţină. Tocmai pentru aceasta devoţiunea mariană nu este un cult exterior, ci este un dialog interior spre Aceea care ca mamă rămâne mereu aproape de noi în manieră discretă şi iubitoare. Maria este mereu prezentă şi cea mai mare lucrare a ei este aceea de a ni-l indica pe Fiul său. Pentru aceasta, ocrotirea sa şi ajutorul său este de a ne conduce spre voinţa Fiului său. Maria acţionează mereu în comuniune cu Fiul: Ea este legată de Isus cu o iubire maternă, cu o legătură trupească şi spirituală.
Trupul Fiului său este cel al fiecărei fiinţe umane. Duhul Sfânt în Maria devine duh de pace, de mângâiere, de speranţă şi de milostivire faţă de orice creatură umană. Pentru aceasta, spiritul de adoraţie care uneşte pe fiecare creştin cu Maria, îl face pe fiecare credincios să implore ajutorul Mamei nu numai în situaţiile extraordinare ale vieţii, ci mai ales în cele obişnuite. Caracterul obişnuit al invocării ajutorului de la Maria este saltul decisiv spre autenticitatea vieţii creştine. Este natural să ne îndreptăm ochii spre cer în faţa unei boli, în faţa morţii unei persoane dragi, în faţa pierderii locului de muncă. Maria, cu această sărbătoare de astăzi, pare că vrea să ne spună să nu recurgem la Ea numai în situaţiile extraordinare. Maria vrea să fie mereu Mama noastră, vrea să fie de ajutor şi în evenimentele care în ochii noştri apar nesemnificative.
Ceea ce se află mai mult la inima Mariei este să îndrepte fiecare fiinţă umană spre Împărăţia lui Dumnezeu, pentru ca fiecare fiu al său să poată trăi pentru totdeauna cu Ea în casa lui Dumnezeu. Pentru aceasta Maria doreşte să ne dăruiască orice har pentru a ajunge la deplina maturitate a vieţii creştine. A cere să mărească credinţa noastră, a cere să recunoaştem în cel marginalizat şi în cel sărac trupul Fiului său, a implora harul de a fi solidari cu săracii şi cei suferinzi, a implora ajutorul său pentru ca să putem dedica timp şi energii pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, a dori darul de a deveni martori autentici de viaţă evanghelică, toate sunt daruri pe care Maria, cu inimă de mamă, vrea să le dăruiască.
(După Zenit, 24 mai 2014)
Traducere de pr. dr. Mihai Pătraşcu
