O zi înălţătoare. O viaţă fără alcool

În sărbătoarea "Trupul şi Sângele Domnului", la 26 mai 2016, s-a organizat un pelerinaj la Cacica la care au participat membri ai unuia dintre cluburile (grupurile de suport) din cadrul Asociaţiei Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare "Don Orione": Clubul "Emanuel" din Roman, înfiinţat în anul 2012, membrii săi fiind familii aflate în abstinenţă totală la alcool care se întâlnesc săptămânal pentru a împărtăşi din bucuria unei vieţi lipsite de băutură.

ACAR "Don Orione", prin cele două centre rezidenţiale de recuperare din alcoolism din Iaşi şi Roman şi prin grupurile de suport organizate sprijină direct persoanele din România cu probleme legate de consumul de alcool şi membrii familiilor lor, aplicând Abordarea Ecologico-Socială (Metoda Hudolin). Metoda, care este prezentă în peste 34 ţări din lume, este promovată în România încă din anul 2004 de ACAR "Don Orione" cu sprijinul Congregaţiei "Don Orione" Iaşi, al Congregaţiei "Slujitoarele Duhului Sfânt" Roman şi al Şcolii Europene de Alcoologie şi Psihiatrie Ecologică din Italia, colaborând, în implementarea ei, cu spitale de psihiatrie din ţară, instituţii religioase, instituţii publice sau private, precum şi cu toate persoanele interesate în a oferi un sprijin pentru schimbarea stilului de viaţă al celor afectaţi de alcoolism.

Redăm impresiile unuia dintre cei 18 membri ai Clubului "Emanuel" Roman participanţi la pelerinajul din 26 mai la Cacica:

Pentru noi, un grup de 18 membri ai Clubului "Emanuel" Roman, judeţul Neamţ, care am ales să mergem pe un alt drum, fără alcool, ziua de joi, 26 mai 2016, a fost una deosebită.

Fiind sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului, la îndemnul surorii Patrizia Kaiser, din cadrul Congregaţiei "Slujitoarele Duhului Sfânt", care este şi operatorul (moderatorul) acestui club (grup de suport), am organizat un mic pelerinaj la Cacica, în judeţul Suceava.

De dimineaţă, am pornit plini de bucurie şi voioşie. Eram pregătiţi pentru o zi plină. A răsunat autocarul de rugăciunile şi cântările noastre.

Ajunşi la Cacica, am intrat în bazilică, prin Poarta Sfântă a Milostivirii. Măicuţa Sfântă era acolo, ne aştepta! Am participat la sfânta Liturghie de la ora 11, ne-am curăţat şi ne-am hrănit sufletele. A fost înălţător! După sfânta Liturghie, părintele Mitică a avut bunăvoinţa de a sta de vorbă cu noi. Ne-a relatat despre istoricul bisericii, al icoanei, dar şi multe dintre trăirile sale în această parohie. Eram toţi ochi şi urechi.

A venit momentul să plecăm. Am primit binecuvântarea şi am pornit la drum cu dorinţa de a reveni curând. Am făcut un popas la mănăstirea Voroneţ, o altă biserică, o altă istorie. Ne-am luat amintirile şi am urcat în autocar să ne ducă acasă. Pe drum, alte cântări, împărtăşiri de gânduri şi trăiri avute de-a lungul zilei, dar şi o rugăciune de mulţumire şi încheiere a micului nostru pelerinaj.

A fost o zi înălţătoare, cu o mare încărcătură spirituală şi emoţională, un alt mod de a ne hrăni sufleteşte şi a simţi fericirea.

*

Asociaţia Cluburilor Alcoolicilor în Recuperare "Don Orione" are două centre cu cazare: Centrul Rezidenţial de Recuperare din Alcoolism Iaşi, unde sunt recuperate persoane de sex feminin în regim de zi şi persoane de sex masculin în regim rezidenţial, (şos. Rediu, 21C, Iaşi, tel. 0232/228204) şi Centrul de Recuperare din Alcoolism "Emanuel" din Roman, unde sunt recuperate persoane de sex masculin în regim de zi şi persoane de sex feminine în regim rezidenţial (str. Siretului, 2, Roman; tel. 0333/100112). Cluburi ale alcoolicilor în recuperare (grupuri de suport) sunt şi la Răducăneni şi Rădăuţi. Asociaţia are site-ul www.alcoologia.ro.

Sr. Patrizia Kaiser