Pelerinajul Bolnavilor la Cacica 2024
Pentru a marca Ziua Bolnavului în Dieceza de Iaşi, sâmbătă, 11 mai 2024, s-a desfăşurat la Cacica pelerinajul bolnavilor şi al personalului care lucrează în cadrul structurilor sanitare şi socio-caritative. Organizat anual în Dieceza de Iaşi, cu ocazia Zilei Bolnavului, pelerinajul a fost rezultatul colaborării dintre Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Serviciul de Îngrijire la Domiciliu al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, Oficiul Diecezan pentru Pelerinaje şi Sanctuarul Marian de la Cacica şi parohiile Diecezei de Iaşi.
În Dieceza de Iaşi a devenit deja tradiţie ca în această zi bolnavii să fie purtaţi spre Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica, pentru a-i cere Domnului, prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, alinare în suferinţă. Cei bolnavi, însoţiţi de cei dragi, şi sub coordonarea preoţilor din parohii, a persoanelor consacrate şi a personalului specializat, au fost prezenţi în număr mare pentru a se uni în rugăciune, în această zi specială.
Programul evenimentului a cuprins Sfântul Rozariu, Sfânta Liturghie, urmată de un moment de adoraţie euharistică şi binecuvântarea bolnavilor cu Sfântul Sacrament.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop emerit. Au concelebrat pr. Anton Mărăndescu, rectorul Sanctuarului Marian din Cacica şi parohul comunităţii din Cacica, pr. Mihai Gălăţanu, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară, pr. Egidiu Condac, directorul general al Asociaţiei Centrul Diecezan Caritas Iaşi, pr. Alois Farţade, paroh şi decan de Suceava, şi numeroşi preoţi din parohiile Diecezei de Iaşi.
La cuvântul de învăţătură, pr. Alois Bulai ne-a îndemnat "să punem pe altar, împreună cu jertfa lui Cristos, jertfele noastre, frânturile de rugăciune care nu se mai termină din cauza durerilor, stângăciilor şi incapacităţilor noastre, spunându-i Domnului că atât avem". Şi, primind "vinul" evangheliei, să ne descoperim demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, în condiţia în care suntem: pe picioarele noastre sau sprijiniţi de alţii.
Cântările au fost susţinute de corul format din pelerini prezenţi la Cacica acompaniaţi la orgă de coordonatoarea Centrului de Îngrijire la domiciliu de la Roman, căruia s-au alăturat ceilalţi pelerini prezenţi.
După amiază, a avut loc adoraţia euharistică pregătită de Congregaţia Slujitorii Carităţii din Iaşi şi a fost condusă de pr. Alphonse Bakthis Walagan.
Mulţumim tuturor celor care au contribuit la buna organizare a evenimentului şi au participat alături de cei bolnavi la acest pelerinaj, precum şi postului de Radio ERCIS FM, prin intermediul căruia s-a transmis această Liturghie, ajungând astfel şi la cei care nu au putut fi prezenţi fizic la această celebrare. De asemenea, dorim să mulţumim preoţilor, persoanelor consacrate şi personalului socio-medical care au însoţit bolnavii la Cacica. Prezenţa şi implicarea tuturor acestor persoane reprezintă un real semn de solidaritate umană şi creştină, pentru că "nu este bine ca omul să fie singur" (Gen 2,18), aşa cum ne transmite Papa Francisc în mesajul pentru bolnavi din acest an.
Celina Romila,
asistent social
Programul "Servicii de Îngrijire la Domiciliu"
Caritas Iaşi
Mai multe imagini puteţi vedea în albumul foto 11 mai: Pelerinajul Bolnavilor la Cacica 2024